2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.9 – ultimul episod)

29 octombrie 2008
8.
 
Diminea?a era r?coroas?. Soarele nu r?s?rise înc?. Dan se uit? dup? carafa cea pântecoas? – nici strop de ap? în ea. Se gândi s? se duc? la fântân?, dar Lali, t?t?roaica, îl ghici, ca de obicei, ?i se d?du jos din pat înaintea lui.
- Un’ te duci? – o întreb? în ?oapt?. Dac? te vede cineva?
Femeia zâmbi ?i, tr?gând pe ea doar halatul lui, ie?i din camer?, plutitoare precum o n?luc?. Se strecur? ho?e?te pe lâng? bolta de vi??. Lui Dan îi trecu prin minte, ca ?i lui Filip cu o zi înainte, un gând mai degrab? ciudat: sevele ce urcau în toate plantele V?mii Vechi aveau în ele apa m?rii – prin urmare, î?i spuse el, în frunze se prelingea ?i p?cura distilat? a marilor vapoare, ba, dac? st?tea s? chibzuiasc? mai bine, chiar ?i forma frunzelor oscila dup? sunetul sirenelor marilor vapoare.
„A?a o s? fie Muzeul Invers…” î?i spuse Dan, imaginându-?i cum sub bolta de vi?? se ciocneau toate vapoarele Pontului Euxin, chiar ?i cu ele însele, aglomerate acolo, în umbra vegetal?, decantate subtil, simplificate pân? la moleculele ce le conservau semn?tura informa?ional?, dup? toate cursele dintre Istanbul, Odessa, Constan?a, Trabzon ?i Feodossya…
Mda. Exact a?a, precum vapoarele acestea abia b?nuite, la fel trebuia s? transpar? ?i Brâncu?i în plina diformitate a str?zii Lipscani, fosta Uli?? Mare, întins? între hanul ?erban Vod? ?i Sf. Gheorghe Nou – lucr?rile lui alungite trebuiau s? ?â?neasc? f?r? nici o leg?tur? cu fostul Han al Grecilor, zis al lui Ghiorma, f?r? nici o asemuire cu zidurile bor?oase ale Cur?ii Vechi, sau cu atelierele strâmbe ale ?epcarilor, sau cu saloanele B?rbierilor, mirosind a cl?buc: a?a trebuia s? se i?easc? M?iastra din furnicarul întortocheat, oplo?it pe la umbrele zidurilor igrasioase, printre strig?te de salepgii – a?a trebuia s? ?â?neasc? M?iastra, uluind prin limpezime, iradiindu-?i raportul de aur pân? pe cheiul Dâmbovi?ei ?i pe deasupra Bisericii Ruse, contaminând cu lin?oliul miliardelor ei de megabi?i puri, statuia ascuns? a lui Eugeniu Carada, dimpreun? cu Banca Na?ional? ?i cu cl?direa fost? a Bursei, actuala Bibliotec? Central? de Stat.
Brâncu?i contaminând cu metod?, ah. Cu o ordine teutonic? impus? cl?dirilor lâncede, cu ziduri scorojite ?i gargui ciobi?i.
Lali se întoarse în camer? cu carafa plin?. B?ur? pe rând din apa dobrogean?, s?lcie ?i rece. Apoi, Lali arunc? halatul într-un col? ?i întreb?, practic:
- Mai serve?ti, sau îmi pun chilo?ii?
Dan crezu c? femeia îl ia peste picior. Sau c? face un banc – nu, nu era nici una, nici alta: Lali fusese mereu doar o t?t?roaic? extrem de pragmatic?.
- Mai bine ne oprim, îi r?spunse. Cât e ceasul?
- Patru jumate’.
T?t?roaica se a?ez? lâng? el. Patul vechi scâr?âi sub greutatea ei. Privi la corpul lui Dan, de sus pân? jos, cu un chip inert, dar tr?s?turile ei orientale f?ceau ca nimic s? nu fie sigur.
- Te gândeai la femeia de al?turi? – îl întreb?.
- Nu.
- Ba da. V-am v?zut pe amândoi cum v? uita?i la ea. ?i tu, ?i Andrei.
Se auzi poarta de la intrare, apoi ni?te pa?i ap?sa?i umblând prin curte, urma?i de o b?taie într-un geam. Lali se ghemui în pat, precum o uria?? pisic? încol?it?, respirând gr?bit. Se auzir? al?i pa?i, mai repezi?i, gr?bi?i s? prind? din urm? pa?ii cei ap?sa?i. B?taia în geam r?sun? mai puternic.
- Ce-o fi? – întreb? Lali.
Dan ridic? din umeri. Se auzi o u?? deschizându-se.
- Bun? diminea?a, dom’ colonel, se auzi glasul uluit al domnului Vasilescu. Marcel, ?i tu?! Ce s-a…?
Nu termin? întrebarea.
- Mul?umesc, ?opti colonelul.
Se auzi u?a, închizându-se.
Dan se apropie de Lali – femeia asta avea un trup bun.
- Hai, c? se face târziu, îi zise.
Lali se îmbr?c? iute de tot. Pândi un moment de lini?te ?i d?du s? ias? din camer?.
- O s? fiu pe-aici, zise ea înainte s? dispar?. Dac? v? hot?râ?i…
- O s? vedem, spuse Dan.
- Nu cred c? ea o s? vrea, zise t?t?roaic? f?r? s? zâmbeasc?.
U?a se închise. Dan se str?dui s? aud? pa?ii femeii, dar Lali plecase în picioarele goale ?i se strecur? din curte f?r? zgomot. L?sase un miros aproape perfect în urma ei – aducea cu o sudoare nobil?, abia sim?it?. Iar Dan: mai bine insist pe lâng? Andrei, pentru c? ?tiu sigur c? pot s-o conving pe Nina.
Î?i aprinse pipa ?i nu se mai gândi la nimic. Poate c? adormi. Dup? o vreme, auzi glasuri asurzite din camera al?turat?. Filip chicotea, iar Nina vorbea cam întret?iat. Nu, nu! – era interesant, dar nu într-atât, a?a c? Dan se apuc? s? se mi?te prin camer? f?r? b?gare de seam?.
Dup? vreun sfert de or?, lovi cu palma în perete. Din cealalt? camer? se auzi vocea lui Filip:
- Aloo! Vrei s? i-o lu?m înainte lu’ Vasilescu?
- V-am zis c? vreau s? recuperez, strig? Dan spre perete. Sunt înc? alb ca o brânz?.
Nina ie?i pe culoar. Dup? cum se mi?ca, era suficient de treaz?.
- Hai s? fum?m, propuse ea.
Tradi?ionalul bun? diminea?a. Tradi?ionalul picotit cu cafeaua în mân?, cu privirea uitat? printre tufele de zorele ale Fevroniei. ?ig?rile lor ?i pipa lui Dan Chirileanu, aromând curtea cu Borkum Riff – o mixtur? cu mult tabac de Lattakia. Din spatele gr?dinii se auzeau coco?ii. Motanul Fevroniei pândea un vr?bioi care ciugulea ni?te firimituri lâng? o dalie înalt?.
Apoi, au plecat spre plaj?, spre locul lor de pe promontoriul de p?mânt.  Ierburile ?i b?l?riile care cre?teau în spatele lor, pe falez?, extr?geau apa din p?mânt cu mult sârg, la fel cum o f?cuser? ?i ieri. Prin urmare, marea, distilat? ?i supt? de s?ruri, era ?i acolo, în spatele lor, c???rându-se prin r?d?cini ?i urcând pân? în vârfurile ciulinilor cei mai înal?i, prelingându-se în fuioare, precum un hamac acvatic vârât pe sub ei.
Tradi?ionala baie matinal?. Apoi:
- Ce dracu face Vasilescu? – întreb? Filip. Pierde, naibii, ultravioletele…
- Dooomneee… ?i aveam chef s?-l întreb despre ni?te pasarele de lemn pe care le-a? întinde pe Lipscani, începând de la Casa de Mod? Mercur, aia de vizavi de Banca Na?ional?, c?tre sala Rapsodia ?i, de acolo, spre Hanu’ cu Tei… Ia gândi?i-v?: un p?limar care s? parcurg?, independent de magazine, de chio?curi ?i de bodegi, întreg Lipscaniul, urcând în podurile caselor, coborând în beciuri…
- Ce e aia, p?limar? – întreb? Nina.
- Un fel de pasarel? de lemn. Cum e cea din vechea Sighi?oar?.
- ?i ce vrei tu s? faci cu pasarela aia?
Dan se apuc? s?-i explice cum credea el c? trebuie s? arate Muzeul Invers al lui Le Corbusier, translatat pe Lipscani ad usum Brancusi. Între timp, ap?ruser? ?i Teo cu cele trei gra?ii, care î?i puser? cear?afurile lâng? ei. Pe urm? veni ?i mama lui Dan, împreun? cu rectorul care, dup? ce lans? un bun? diminea?a frugal, adopt? automat o postur? de yoga: uttanasana.
Pe la ora 10.00, se adunaser? cu to?ii. Numai domnul Vasilescu lipsea.
- Ce-o fi cu el, Dannn? – se interes? Anca – Se plictise?te Ion c? n-are cu cin’ s? se contrazic?.
- L-am auzit azi-diminea?? vorbind cu dom’ colonel, î?i aminti Dan. Or fi plecat la prepeli?e, la Hagieni… Parc? a?a pl?nuiser?.
Era cam cald. Marea era ca o marmur? verde. Pe la 11.30, Dan se apuc? s? le explice cum c? trebuie s? înve?e s? se mire chiar ?i în fa?a eviden?ei, punând-o la îndoial?, cumva, ca într-un fel de joc perpetuu, sau, ?i mai bine, privind-o ca pe un ritual de trecere dincolo de cartezianism. Cic?, în felul ?sta, puteai s? aspiri la statutul unui dumnezeu local, restrâns, analitic – un dumnezeu pre?ios ?i dibaci, care ?tia s? se uite la lucrurile a?ternute în fa?a lui ca la ni?te subterfugii ale esen?ei. Era umed în aer. Poate c? vremea avea s? se schimbe.
Pe la ora 12.00, ap?ru în mare grab?, strigând la ei de departe, unul dintre clujenii care tr?geau, de ani de zile, în curtea vecin?:
- Ven?i repedee! E îngrozitour! – spunea el cu accent maghiar – Colouneluul l-o prins pe Ondreei când vrouia s? fug? cu ou borc?î de cociuc!
Se ridicar? cu to?ii de pe cear?afuri.
- S? fug?? Unde?!
- Undee se fuge?tee, se enerv? clujeanul, cu ochi sc?p?r?tori. E anchet?? more la Fevrounio!
Î?i strânser? deîndat? cear?afurile ?i o luar? la fug? spre cas?. Se îmbr?cau din mers, î?i tr?geau pantalonii ?op?ind într-un picior, se acopereau cu prosoapele în grab? ?i comentau.
- Poftim! Dracu’ l-a pus? – tot întreba Teo, cu aerul c? avusese el dreptate.
Dar Nina:
- Mai taci, odat?, cobe!
- M?i, parc? ai fi venit cu Andrei, nu cu Filip! – replic? Teo, dar nu-l mai b?ga nimeni în seam?.
În curte d?dur? peste doi civili necunoscu?i, al?turi de colonelul de gr?niceri ?i de domnul Vasilescu; to?i patru erau a?eza?i în jurul mesei de sub bolta de vi??.
- De unde s? ?tiu eu? Îl cuno?team de vreo dooj’ de ani, da’ n-am b?gat de seam? nimic r?u, se scuza colonelul.
- Mai bine taci din gur?, tovule, i-o retez? unul dintre civili. Io-?i zic: singur î?i împu?i situa?ia. Vrei s? spui c?-n to?i anii ??tia, nu ?tiai c? stai de vorb? c-un fost membru al partidului liberal?
- Sau o fi fost ??r?nist? – se b?g? în vorb? ?i cel?lalt civil, mai tân?r.
- ??r?nist, na?ionalist, frate de cruce sau legionar – ceva p-aici era ?i ?sta, îl ar?t? primul civil cu degetul pe Vasilescu, ceva p-aici era ?i ?sta, c? nu-i ?tiu pe to?i liberalii ??tia…
Iar colonelul de gr?niceri:
- Tov
- Taci, tovule, din gur?, se ambal? civilul. Avea un tic nervos: una-dou?, î?i ridica col?ul gurii.
- Da’ de unde era s? ?tiu io toate astea? – nu se l?s? colonelul. ?tiam c? lucreaz? la Trustul Carpa?i, la gospod?ria de partid…
- Eu am zis s? taci! De-asta o s? r?spund? cei de acolo – zise al doilea civil, ridicându-se de pe scaun, dup? care se adres? noilor veni?i, hilari în costumele lor de plaj?: Nu prea sunte?i mira?i de noutate! V-o fi f?cut ?i dumneavoastr? pl?cere compania lui! – rânji el ?i-l ar?t? pe Vasilescu, cu un gest de sastiseal? suprem?. Nici o grij?, las’ c? anchet?m noi! Iar pe fiul t?u… ohoo, ce grij? om avea noi de el…
- Pe fiul dumneavoastr?! – zise domnul Vasilescu, deodat?, luându-i pe to?i prin surprindere.
Cei doi civili r?maser? stan? de piatr? – dar nu pentru mult? vreme.
- Ce-ai spus, m?? – se enerv? cel mai tân?r dintre ei.
- Ce-a?i spus, domnule? – îl corect? Vasilescu, pronun?ând cuvintele clar ?i rar.
- Io cred, se b?g? cel de-al doilea civil, c? nu-?i dai seama ce…
- C? nu v? da?i seama, îl întrerupse Vasilescu. Pute?i s? m? ?i bate?i, c? nu-mi da?i senza?ia c? ?ti?i mai mult? meserie decât Pigmei, de la Periprava… sau decât C?ld?raru, de la Gherla. Pute?i s? m? ?i bate?i, sau chiar s? m? omorâ?i, dar vorbi?i-mi cum se cuvine!
- B?h, tu chiar crezi c? un mo? ca tine… – începu unul dintre civili.
- Domnu’ Vasilescu, v? rog, se b?g? ?i colonelul de gr?niceri, dorind s?-l potoleasc?.
- Face?i ce ave?i de f?cut, dar vorbi?i-mi cum se cuvine! – se ridic? Vasilescu în picioare, privindu-i cu ochi lucitori.
- Ei, fire-ai tu al naibii…
- Nu v? sup?ra?i, interveni atunci Filip, cu glasul tremurând. Din câte ?tiu eu, ???… consemnele pe care le primi?i, de regul?, prev?d c?… hm… nu trebuie s? provoca?i agita?ie sau st?ri tensionate… în public.
Cei doi civili se uitar? unul la cel?lalt, dup? care se holbar? la Filip – un pletos cu p?rul cre?, îmbr?cat într-o rochie lung? ?i albastr? din pânz? de Phuket.
- B?i, tu ?sta, e?ti fat? sau b?iat de te bagi a?a? – întreb? civilul mai tân?r.
- B?iat, fat?, sau hermafrodit , se trezi Teo c? se bag? ?i el în vorb?, vede?i c? dac? îl apuc? pe ta-su’ str?nutu’ în Bucure?ti, încep s? v? sar? ?iglele de pe Casa Alb?-n Constan?a! Adev?rul e c? ?i tata mi-a spus c? primi?i ni?te ordine destul de clare în ce prive?te…
- Da’ tu cine e?ti, m?, de ne spui nou? ce ordine primim?
- Tinerii ace?tia v-au ridicat o problem? precis?, se apropie ?i rectorul Gâlea de cei doi. Eu am s? fiu mai specific: crede?i c? a?i putea s? v? legitima?i?
- Ia mai l?sa?i-m? cu literatura asta, zise cel mai b?trân dintre civili. Folosi?i-v? talentele când o s? da?i cu subsemnatul…
- P?i, ia da?i-mi, v? rog, chiar acum un stilou ?i ni?te hârtie! – ridic? glasul Ion Gâlea. Da?i-mi ca s? scriu chiar acum cum proceda?i!
- Hai, b?, las?-i, c? ??tia se cred mari domni de Bucure?ti, f?cu civilul mai hâr?âit, schi?ând un zâmbet.
- Nu ne credem mari domni de Bucure?ti, zise Gâlea apropiindu-se de ei cu înc? un pas. În ?ara asta în care voi sunte?i doar tovar??i, noi suntem domni de Bucure?ti, pricepe?i? Dup? cum v?d eu, voi sunte?i, cel mult, ni?te c?pitani sau maiori, pricepe?i ce vreau s? spun? ?i mai ?tiu, foarte sigur, c? cine v-o fi dat ordin s? veni?i încoa’, e cel mult vreun colonel, ceva, pe la voi, pe la Constan?a!
- Domnule…
- ?i mai ?tiu, ?i mai sigur, continu? Gâlea, aproape lipindu-se de cel ce p?rea mai mare în grad, mai ?tiu c? nu vi s-a ordonat s? v? purta?i a?a, iar dac?, totu?i, a?a vi s-a ordonat – continu? rectorul coborând glasul – atunci colonelul ?la, sau ce-o fi el, de la Constan?a, o s? aib? de scris multe rapoarte, foarte multe rapoarte, pe care o s? le înmâneze, personal, fie tat?lui lui – întinse el un deget spre Filip – fie generalului Ics, care mi-e prieten din copil?rie ?i cu care sunt în vizite de familie, fie generalului Igrec, care colaboreaz? cu Anca – o ar?t? el pe mama lui Dan – într-un proiect în care pute?i s? fi?i coopta?i, chiar ?i voi, cu maximum de urgen??, pricepe?i?
- Domnule, eu nu ?tiu cine sunte?i, dar…
- Acum m? ascul?i pe mine, pricepi? – i-o retez? rectorul. Cred c? te-au înv??at prin anul II, chiar ?i pe tine, la ?coala aia pe care-ai f?cut-o, c? pe?tele mai mare îl hale?te pe pe?tele mai mic, iar azi, eu sunt pe?tele mai mare, pricepi? Tu credeai c? vii aici ?i c? ai de-a face cu tractori?tii sau cu l?c?tu?ii care ?i-au fost ?ie colegi de serviciu înainte s? intri la ?coal?, la B?neasa? Asta credeai, m?? Habar n-am de ce nu fac ceva ca s? m? sal?i, pentru ca dup? aia s? m? aduci înapoi, cerându-?i scuze tot drumul, în genunchi, în?elegi? Vorbim despre pâinea ta, m?, pricepi? Despre pâinea ta ?i despre casa ta, c? ?i S?laj e-n România, ?i B?r?ganu’ e tot în România, ba chiar ?i proiectu’ Anc?i tot în România e, ?i la proiectu’ ?la e nevoie de oameni care s? ?tie cum merge un ?antier, iar tu ?tii asta foarte bine, c? te cunosc dup? mâini ce-ai fost înainte! Pricepi?
- Domnule, noi am fost trimi?i aici ca s? interog?m un transfug ?i pe tatal lui, zise cel mai tân?r, împ?ciuitor. Oricine a?i fi, asta n-o s? pute?i s? opri?i…
- M? bucur s? constat c? ?tim s? vorbim ?i civilizat! – î?i folosi rectorul un verificat ton ex-cathedra, abia reprimându-?i un zâmbet în sil?, zâmbet pe care-l l?s?, totu?i, s? fie v?zut de to?i cei din jur. Nimeni nu v-a oprit din treab?. Tonul vostru ne-a deranjat, cel mai mult.
- Eh, v? rug?m s? pricepe?i, relu? cel mai în vârst?, strângând din din?i. Stressul, ?ti?i… Ultimele zile au fost…
Ion Gâlea se întoarse cu spatele la ei, îns?, f?r? s? le r?spund?. Privi la Anca ?i zise:
- De data asta chiar c? a? gusta un cognac din acela… Un Hen, draga mea…
- V? mul?umesc, domnule rector, spuse Vasilescu, dup? care-?i drese glasul.
- N-a fost vorba de dumneavoastr?, f?cu Ion. Pur ?i simplu, oamenii ??tia habar n-aveau cu cine stau de vorb?, a?a c? cineva trebuia s?-i pun? la curent. Î?i închipuiau c? dau iama la ei, la ?ar?, în b?t?tur?, asta a fost tot, da’ acum au în?eles.
Cei doi se privir?, de parc? ar fi sim?it c? interven?ia rectorului se încheia aici. ?i, într-adev?r, Ion Gâlea nu mai schi?? nici un fel de gest când cei doi civili îl scoaser? pe tat?l lui Andrei afar? din curte, îmbrâncindu-l când ?i când, oarecum reflex, dar nu foarte conving?tor.
- Ionnnn, se revolt? Anca. Uite-te la ei ce fac…
- În clipa asta, chiar nu pot s? fac mai mult, se scuz? el, petrecându-l cu privirea pe domnul Vasilescu – încasa o ultim? îmbrânceal?, de ochii lumii, în timp ce era vârât într-o Dacie neagr?. Pân? în ultima clip?, privi în ochii rectorului, oarecum nesigur pe el: oare ce motive îl mânaser? pe Ion Gâlea ca s? intervin? astfel?
Deîndat? ce ma?ina securi?tilor d?du col?ul uli?ei, luând-o spre du?ul instalat de clujeni, colonelul de gr?niceri î?i scoase cascheta ?i-o l?s? s? cad? pe mas?, de parc? ar fi fost ditamai povara.
- Offf, ce m? fac acum? – se uit? el la rector înainte s? adauge: Bietu’ domnu’ Vasilescu…
În clipa urm?toare se isc? o h?rm?laie nemaipomenit?. Teo se preg?tea s? fac? un banc tâmpit, cum c?, na, unde naiba era Radu ?la al lui Dinu Vasilescu, s? vad? ?i s? se mire de toate astea, numai c? realiz? c? absolut to?i din curte erau de partea lui Andrei ?i tat?lui s?u. Îl c?ut? pe Ovidiu, sperând c? va g?si m?car pe cineva cu care s? poat? discuta sincer – „totu?i, trebuie o ordine, sunt ni?te legi, sunt ni?te reguli, bune, rele, cum sunt…”, î?i tot repeta el – numai c? Ovidiu, cine ?tie de ce, luase ?i el partea celor doi Vasile?ti, înjurând, de zor, la securi?ti.
A?a c?, Teo nu avu ce s? mai fac? ?i, pentru c? trebuia s? participe ?i el la g?l?gia general?, se pref?cu întristat de prinderea lui Andrei ?i de arestarea tat?lui s?u.
Apoi, urm? masa de prânz, trist?, cu evoc?ri interminabile, cu farfurii aproape neatinse, cu prea pu?in vin b?ut. Apoi, î?i petrecur? dup?-amiaza sub bolt?, discutând ?i r?sucind problema pe toate fe?ele.
Spre sear?, se porni un vânt rece dinspre nord ?i-?i f?cur? apari?ia primii nori dup? mai bine de o s?pt?mân? de cer senin. Dinspre ??rm se auzi ropotul r?gu?it al valurilor. Pe uli?? se stârnir? câteva trombe anemice de praf.
Iar Ion se aplec? la urechea Anc?i, destul de vesel:
- S? vezi surpriz? pe Vasilescu dup? ce l-oi ?i scoate de acolo! Bietul de el, e inofensiv, iar tâmpi?ii ??tia se leag?, ca de obicei, de chestii neesen?iale… Da’, las’ c? m?-n?eleg eu cu tat?l lui Filip… Canta ?sta, continu? rectorul, dus pe gânduri, Canta ?sta e un ambasador tare ciudat.
- O fi securist mare de tot.
- A?a cred ?i eu, dar nimeni n-a putut s?-mi spun? cu ce treburi se ocup?, remarc? rectorul, privind la fiul lui Tudor Canta.
Filip – Filip o ?inea pe Nina în bra?e, iar ea fuma ?igar? dup? ?igar?. Oricare i-ar fi fost ocupa?ia, tat?l lui Filip se ocupa de lucruri cu mult mai serioase decât ni?te am?râ?i de transfugi, iar rectorul Universit??ii de …………. din Bucure?ti era sigur c? Tudor Canta va interveni ca s?-i scoat? basma curat? pe cei doi Vasile?ti.
- Totul e, se nelini?ti Anca, totul e s? nu-i scad? lu’ dom’ Vasilescu pofta de ciond?neal?, fiindu-?i obligat.
- Fii serioas?! ??tia sunt implacabili, stabili Ion Gâlea.
- Bine, atunci am s?-i spun lui Dan s? se ?in? departe de Nina. Am impresia c? fata asta l-ar cam abandona pe Filip pentru fi-miu.
- F? cum vrei, c? pe Tudor Canta oricum nu-l intereseaz? via?a sentimental? a lui fi-su’.
În noaptea aceea, Lali, t?t?roaica, se întoarse la Dan în camer?. Ei, ?i se iubir? ei ce se iubir?, dup? care ea îl întreb?:
- Ia spune! A?i convins-o pe femeia aia?
- Nu. Tu n-ai auzit ce s-a întâmplat?
- Ce s? aud? Am fost plecat? la Kitap-dere, toat? ziua.
- Andrei a vrut s? fug? în Turcia ?i a fost prins. L-a prins chiar fiul Fevroniei.
Lali r?mase pe gânduri. Dan o sim?i cum, întins? pe spate, privea în bezna tavanului, cu ochii larg deschi?i, f?r? s? respire. Dup? o vreme, t?t?roaica se d?du jos din pat, f?r? s? scoat? o vorb?, ?i c?ut? pe mas? pachetul de ?ig?ri al lui Dan. Pielea îi lucea subtil, iar carcasa îi p?rea mai vie decât oricând, chit c? respira?ia tot nu i se auzea.
- ?tii c? fac tot ce vrei, când vrei, spuse ea deodat?, vârând o ?igar? între buze. Acu’, îns?, vreau s?-mi aprinzi tu ?igara, c? io n-am fumat niciodat?.
Dan zâmbi ?i spuse c? e în regul?. Sc?p?r? un chibrit, c? a?a i se p?rea de bonton.
- Se vede c? n-ai fumat niciodat?, îi spuse t?t?roaicei. Ai pus ?igara pe dos, îi ar?t? el filtrul în lumina pâlpâitoare a chibritului.
Lali puse ?igara cum trebuie, trase primul fum din via?a ei ?i se ridic? în picioare.
- Mai bine plecam ?i eu cu Andrei, zise ea dup? o vreme. Barem, ne-ar fi prins pe amândoi.
- Poftim?!
- Chiar ?i prins?, chiar ?i b?tut?, pe lâng? Andrei, parc? n-a? mai fi din Vama Veche.
Îl privi pe Dan ?i, citindu-i în ochi mirarea amestecat? cu dezam?gire, îl provoc?:
- Dac? n-ai curaj, las’ c?-i spun io lu’ femeia ailalt?! Da-?i zic de pe acu’…
- Nu-mi mai spune nimic, c? o s? am eu grij? s? g?sesc o alt? femeie, una pe care s? n-o ?tii! O s?-mi fac? pl?cere s? te v?d cum o s? te miri, dar o s? fie prea târziu pentru tine.
Lali nici m?car nu clipi. Trase cu sete din ?igar?, se ab?inu s? nu tu?easc?, dup? care se b?g? la loc în pat. Termin? ?igara, dup? care se uit? la Dan, prelung.
- Începi ?i tu s? nu m? suferi, dar tot nu e?ti ca Andrei. Andrei e ca asta, îl f?cu ea atent pe Dan la sunetul îndep?rtat al unei sirene de vapor. Vine de departe ?i se duce ?i mai departe a?a c?, degeaba l-au prins. D’aia vroiam cu el, s? nu te superi.
- Nu m? sup?r.
- Bine. Atunci, mai serve?ti? – îl întreb?, închizând ochii ?i a?teptând.

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X