2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream 0.6)

23 octombrie 2008
5.
 
Mama lui Lu?? duse mâna la ochi ?i icni în plâns. Rata ie?ea din p?durea de la marginea satului, stârnind un nor de praf. Dac? ap?ruse rata, sigur era trecut de patru dup?-amiaza.
Dac? rata ar fi întârziat înc? pu?in, oare Nina ar mai fi avut acele ciudate premoni?ii, peste un an ?i jum?tate, la Vama Veche? ?i: dac? Nina n-ar mai fi avut acele premoni?ii, oare lucrurile s-ar fi întâmplat în acela?i fel?
A?adar, rata ie?ea de pe drumul de p?mânt ce str?b?tea piezi? codrul Teleormanului – Deliormanul cel b?trân, fost? p?dure nebun? în care se r?t?ceau ba?ibuzucii pleca?i din Rusciuk dup? prad?, p?dure ciuntit? de-acum, rupt? de ogoare, t?iat? de drumuri desfundate, perforat? de schele petroliere ?i m?rginit? de sate cu case strâmbe ?i b?t?turi amorfe.
- Hai c? vine, zise tat?l lui Lu??, privind la rat?. Î?i aprinse o ?igar? ?i se uit? la nevast?-sa de sus pân? jos ?i înapoi. Apoi, se uit? la fiu-s?u ?i-i f?cu cu ochiul.  
Lu?? zâmbi proste?te ?i-?i s?lt? de jos valiza de lemn:
- Na! Uite c? plec!
Taic?-s?u zâmbi, plin de el – ce naiba, fie-su’ pleca militar, la marina gr?nicereasc?. Pe urm?, sim?i cum îl cuprinde ciuda: unde dracu’ o fi Emilian? – se întreb? tat?l lui Lu??. De ce naiba nu-i ?i el aici?
Emilian ?la, fir-ar el s? fie, era fiu de armean. Naiba ?tie cum de se prip??ise pe la ei prin sat armeanul – un ins doldora de bani: ta-su’, adic? bunicul lui Emilian, fusese afacerist ?i intermediar pân? în ’46, iar dup? aia se transformase în speculant ?i bi?ni?ar, ocupa?ie pe care o l?sase fiului s?u. Of, mai mult ca sigur c? armeanul îl aranjase pe Emilian s? nu plece deloc în armat?. Din câte se aflase, acum vreo dou? luni, îi unsese pe ?ia de la comisariat ca s? nu-l ia pe Emilian la marin?, ci s?-l bage furier pe la o unitate de la ei din jude?. Dar, uite c? acum, când Lu?? pleca din sat la concentrare, Emilian ?la care era leat cu Lu??, fir-ar al dracului, nu a?tepta cu ei la rat?.
S? vezi c? l-a scutit de tot, î?i spuse tat?l lui Lu??, strângând din din?i. Nevast?-sa crezu c? b?rbatul ei suferea pentru plecarea lui Lu??, a?a c? se b?g? în el.
- Las?-m?-n pace, femeie.
Da’ las’ c? nici tat?l lui Lu?? nu st?tuse cu mâinile în sân. Lu?? avea s? fie f?cut sanitar, pe loc, acolo, la unitate la Mangalia. Traficase el, tat?l lui Lu??, ni?te porci ?i câteva vedre de vin care ajunseser? în portbagajul maiorului B., de la comisariatul din Videle, care aranjase apele la unitatea unde se ducea fi-su’.
Rata se opri, u?ile se deschiser? ?i Lu?? porni, ?an?o?, spre urcare. Al naibii! – era falnic ?i zâmbea, lipsit de griji, parc?.
- S? scrii, m?! S? scrii, c-o ?tii pe m?-ta cum e! M?-nebune?te pe mine dup? aia, c? ce-o fi cu tine, c? dac? ai p??it ceva…
Lu?? râse ?i se sui în rat?; într-o mân? ?inea valiza, iar în cealalt? avea banii de bilet, pe care-i întinse spre ?ofer.
- ?ine-?i, m?, banii! Nu iau de la militari! Gata, m?, Ilie? Î?i pleac? ?i ?sta?
Mare ho?, ?oferul – b?tea ?aua ca s? priceap? iapa. Fratele mai mare al lui Lu??, care plecase în armat? acum patru ani, î?i g?sise o coard? prin Timi?oara, se însurase f?r? ?tirea p?rin?ilor ?i nici c? mai d?duse pe acas? dup? aia. Cic? f?cea trafic cu ?ig?ri Vikend de la sârbi, pe care le vindea, al naibii, tocmai la Bucure?ti – da’ odat? nu trecuse s?-i mai vad? pe-ai lui, porcul!
Porc-neporc, întrebarea ?oferului puse paie pe foc. Mama lui Lu?? hohoti, amintindu-?i c? mai erau ?i alte nenorociri care-l p??teau pe fie-s?u, în afara mizeriilor obi?nuite, aproape naturale, ale serviciului militar.
Dar Ilie:
- Al’lalt era prost, b?! ?sta o s? fie asistent medical ?i vrea s? ia post la noi în dispensar . Înva?? ?i el pu?in? meserie p’acolo, pe la Mangalia, ?i se întoarce el acas?, c-am vorbit ?i cu doctorul de-aci din sat s?-l primeasc?!
- Dac? zici tu, m?, Ilie… – f?cu ?oferul. S-o întoarce, ce s? zic.
- Doi ani! Pleac? pe doi ani! – se smiorc?i atunci femeia.
Lu??, îns?, zâmbea cu toat? gura, rotindu-?i capul într-o parte ?i-n alta. Unde m?-sa era Gina? C? zisese c-o s? stea ?i ea pitit? pe undeva, c? ai lui n-o înghi?eau, ca s?-l vad? cum pleac? militar.
A dracu’ curv?… Nu venise… Eh, ?tiau ei, b?rba?ii, de ce le zvântau pe femei cu b?taia! H’ale nai-bii! Tot ce ?tiau ele f?ceau, mereu, a?a c? trebuia s? le ar??i, la cel mult dou? s?pt?mâni, cine era ?eful.
- Hai, b?, d?-i drumu’ c? amor?im aicea!
- Calc-o, b?, Ene! Ce, b?, n-a?i avut timp s? v? pupa?i pân-acu’?
Lu?? se mai uit? o dat? de-a lungul uli?ei – Gina, nic?ieri! Se uit? atunci la ai lui, sim?i cum cre?te inima în el când î?i v?zu amândoi p?rin?ii tri?ti ?i preocupa?i, dup? care se a?ez? pe scaunul de lâng? ?ofer, chiar în cabin?.
- Hai c? v? scriu! – mai strig? Lu??. La revedere!
- Ai tu grij?, b?i Ene, s? ajung? la gar?, zise tat?l lui Lu??.
?oferul d?du din cap ?i b?g? în vitez?.
Rata o lu? din loc, iar p?rin?ii lui Lu?? alunecar? înapoia câmpului lui vizual. B?iatului îi veni s? ofteze, dar se ab?inu. Se f?cu c? se uit? drept înainte, la drumul desfundat, cu ?leauri adânci, dar, iar îi veni s? ofteze, a?a c? se uit? la câmpul din dreapta sa – sem?na cu o imens? ?east? blond?, ?epoas?, cu un cucui cafeniu îndep?rtat: Gorganul. Acolo, la Gorgan, înd?r?tul unor ulmi, el ?i cu Gina se pupaser? cam r?u acum dou? zile. Mda, fusese cât pe ce s?…
De data asta, Lu?? oft? ?i privi în sus – cerul i se p?ru c? are culoarea c?ld?rilor pe care le polisa nea Stanciu, zl?tarul, în atelierul din fostul conac al boierului Meteleanu, pe malul Vedei. Hm, se mir? Lu?? de gândul s?u: nimeni nu mi-a spus la ?coal? c? cerul seam?n? cu o c?ldare polisat?. Nici acas? nu auzise a?a ceva. Atunci, de unde-i veneau gânduri din astea, pe care nu le mai avea nimeni? ?i, dac? tot avea gânduri din astea, ce putea s? fac? cu ele?
- Trag ?i eu o ?igare, nea Ene?
?oferul îl privi cu coada ochiului.
- Vezi c? ai chibrit pe cârpa aia ro?ie. Cum dracu’ de te-o fi b?gat tac’tu tocmai la marin?, b?i?
- Nu ?tiu, bre. O fi vrut s? scape de mine, râse Lu??.
- Hai c? e?ti prost, stabili ?oferul.
De fapt, Ene f?cea aluzie la povestea cea veche a lui Ilie. Alde p?rin?ii lui Ilie fuseser? încropi?i, avuseser? ceva p?mânt ?i, pentru o vreme, tot satul îi considerase noroco?i, c?ci iat? cum î?i agonisiser? averea. Oprea, bunicul lui Lu??, era faimos cale de ?apte sate pentru talentul lui nemaipomenit de a trage vânturi la comand? – din cauza asta, i se spunea Oprea lu’ B??in?. Ei, ?i într-o bun? zi, înainte de r?zboi, b?trânul Meteleanu, boierul (mare pi?icher ?i om darnic) se hot?rî s? afle cât de tare era Oprea ?sta, de care vorbea toat? lumea, a?a c? l-a chemat la el.
„Am auzit c? ?tii s? te b??e?ti, b?i, Opreo…”
„?tiu, coane.”
„B?i, Opreo! Cât de multe b??ini po?i tu s? tragi la rând, m??”
„Multe, coane!”
„Multe, multe, da’ câte
„P?i, uite, dac? vrei, pot s? înconjur curtea ?colii ?i s? trag câte o b??in? la fiecare pas!”
„Hai, m?, c? nu te cred! Uite, dac? faci tu treaba asta, ai de la mine patru pogoane, b?i, Opreo!”
„Auzi, coane… Da’ dac? dau eu roat? de trei ori cur?ii ?colii ?i m? b?s la fiecare pas, îmi dai dooj’ de pogoane? – c? ?tiu c? ai de unde…”
Boierul Meteleanu c?scase ochii, gânditor. Dar, era ?tiut c?-i place riscul, a?a c? zise:
„Du-te, m?, de-aici! Cum s? faci tu una ca asta?”
„Coane, fac! Da-mi dai dooj’ de pogoane?”
„Hai c?-?i dau, m?!”
Vestea se duse deîndat?, a?a c? b?rba?ii din sat se ?i strânser? pe lâng? ?coal?, s?-l vad? pe Oprea la treab?.
Ei, ?i Oprea porni se împlineasc? încercarea la care se legase, urmat la o distan?? rezonabil? de boierul Meteleanu care, pe de o parte, voia s? aud? c? Oprea se ?ine de cuvânt la fiecare pas, dar care, pe de alt? parte, dorea s? nu cad? r?pus de miros. Ei, ?i Oprea al nostru se ?inu de cuvânt, încurajat de to?i ??ranii din sat – e drept c? spre sfâr?it, se cam scremu el, înro?indu-se la fa?? ?i ie?indu-i ochii din cap, dar o scoase la cap?t, alegându-se cu cele dou?zeci de pogoane.
Fiu-s?u, Ilie, nu apucase s? se bucure de ele, îns?, pentru c?-n ’55, comuni?tii le luaser? p?mântul f?r? mult? vorb?. Dracu’ ?tie dac? nu cumva tocmai asta îl încrâncenase pe Ilie care, militar fiind, tot la gr?niceri, dar la Dun?re, dincolo de Turnu Severin, trecuse fraudulos frontiera în aceea?i Iugoslavie în care fiul s?u mai mare f?cea acum comer?.
Ghinionul lui Ilie a fost c? autorit??ile iugoslave, care pân? mai deun?zi se avuseser? cu Gheorghiu-Dej precum câinele ?i pisica, schimbaser? foaia ?i se împrieteniser? la cataram? cu românii. A?a c?, planul lui Ilie se duse de râp?, c?ci sârbii puseser? mâna pe el ?i-l returnaser? republicii populare, s? vad? ?i el cum e s?-?i tr?dezi patria muncitoreasc? ?i s? sape canale lungi, s? ridice blocuri înalte ?i s? scurme tuneluri nemaiv?zute, prin mun?i. Cum-necum, pân? la urm?, toat? escapada asta i-a fost de folos lui Ilie a lu’ Oprea lu’ B??in? – reîntors în sat, a devenit traduc?torul neoficial al tuturor întâmpl?rilor înconjur?toare c?ci, deh, era om umblat care f?cuse pân? ?i pârnaie de?i, to?i ?tiau c? nu furase nici un cap?t de a?? m?car: a?adar, era om de mare încredere. Neîncrez?tori în profesori, primari ?i secretari de partid, ??ranii preferau s? se întrebe unii pe al?ii ce e cutare lucru ?i ce înseamn? cutare chestie, astfel c?, la bufet, îl tot puneau pe Ilie s? le explice cum e pe acolo sau pe dincolo…
Pân? s? apar? Ilie, rolul acesta fusese îndeplinit de ?oferul de pe rat? – nu Ene, ci ?la dinaintea lui. ?oferul de pe rat? era om important, c? ajungea zilnic pe la Bucure?ti, ba chiar f?cea ?i ceva cump?r?turi prin capital?; prin urmare, vedea multe ?i putea s? colporteze o sumedenie de informa?ii într-un col? de ?ar? în care din ziare nu se mai citeau decât ?tirile sportive ?i în care la radiouri nu se mai asculta decât muzic? popular?. Cât despre televizoare, ele ajunseser?, treptat, s? fie comutate pe posturile bulg?re?ti, unde se vorbea o limb? pe care n-o pricepea nimeni. A?adar, acesta fusese contextul în care se reîntorsese în sat tat?l lui Lu??…
Nu-i vorb?, c? nici sfaturile lui nu erau ascultate, c? ??ranii f?ceau tot dup? cum îi t?ia pe ei capul, dar treaba era c? pe tat?l lui Lu?? îl consultau când d?deau de greu.
Rata ajunse în Bucure?ti pe la 6 seara. Ciudat lucru, ?oferul nu intr? cu autobuzul în garaj, dându-le drumul celorlal?i c?l?tori la intrarea în Militari, lâng? Valea Cascadelor. Apoi, r?mas singur cu Lu??, porni autobuzul ?i o lu? în jos pe bulevard, coborî pe lâng? Gr?dina Botanic? ?i trecu Dâmbovi?a peste podul Cotroceni.
- Ce faci, nene? – se mir? Lu??.
- Te duc pân’ la gar?, b?, c? a?a i-am promis lu’ tac-tu’.
Lu?? mai fusese el de câteva ori prin capital?, dar era pentru prima oar? când se putea uita de jur-împrejur în lini?te, f?r? teama c? o s? fie privit cu subîn?eles de lumea din jur. V?zu casele cele mari de pe ?tefan Furtun?, v?zu nenum?ratele ma?ini ce a?teptau la stop la intersec?ia cu Calea Plevnei, v?zu femeile ?i fetele de Bucure?ti.
Hm, s?raca Gina, se trezi el c?-?i spune dar, deîndat? ce-i trecu acest gând prin minte, se întreb?: oare ce-ar fi zis Gina dac?, fiind în locul lui, i-ar fi v?zut pe to?i or??enii aceia care mergeau pe strad? ca ni?te boieri, îmbr?ca?i în haine curate, fumând, femei ?i b?rba?i deopotriv?, de parc? toat? lumea era a lor.
N-apuc? s?-?i dea vreun r?spuns, c?ci ni?te tipi de pe trotuar strigar?:
- Ia-uite-l, b?, cum se uit? ??ranu’! Zici c?-i viezure!
Dându-?i seama c? de el era vorba, Lu?? se l?s? s? cad? în scaun, pleo?tit.
- D?-i m?, ’n pula mea, zise Ene. Nu-i b?ga în seam?.
Dar Lu?? nu mai spuse nimic, tot drumul.
Ene trase autobuzul pe strada Dinicu Golescu, parcând pe lâng? Palatul CFR. Se d?du jos împreun? cu b?iatul ?i-l duse în Gara de Nord, pân? pe peronul de unde pleca trenul spre Mangalia – era un personal cu vagoane acoperite cu vopsea s?rit?, cu perdelele furate ?i care pu?eau a WC-uri ce refluaser?.
- Dracu-o s? te ia la marin?, b?i, Lu??! – îi zise Ene la desp?r?ire.
- Las’ c? scap io, nea Ene, r?spunse b?iatul.
- Vezi s? nu te faci de c?cat p’acolo, c? i-ai v?zut p-??tia cum sunt! ?ine totu’ pentru tine, ai în?eles, m?? – îi mai d?du Ene un sfat.
- Am în?eles, zise Lu?? ?i se b?g? în compartiment. Al?turi de el, mai erau al?i cinci b?ie?i – erau de prin toat? ?ara, de ziceai c? ??tia la armat? n-aveau alt? treab? decât s? pl?teasc? CFR-ul, ca s? poat? ei s? amestece moldovenii cu muntenii ?i cu ardelenii într-un malaxor uria?. Gândul ?sta nu-i d?du pace lui Lu?? tot drumul pân? la Mangalia: de ce naiba îi alergau pe to?i dintr-o parte în alta a ??rii, p-?ia din nord aducându-i în sud, p-?ia de la est ducându-i la vest, ?i tot a?a? De ce f?cea armata chestia asta? De ce, de pild?, îi aduceau la mare pe bozgori, care nici nu ?tiau s? vorbeasc? române?te, când bozgorii ?ia n-o s? mai vad? marea nicicând?
Nu g?si r?spunsul potrivit, a?a c? se resemn? la gândul c? trebuia s? se împrieteneasc? cu ni?te oameni pe care, dup? armat?, n-avea de ce s?-i mai revad?. Ceea ce Lu?? nu ?tia, îns? – de fapt, pe cine ar fi interesat s? afle asemenea lucru? – Lu?? nu ?tia, a?adar, c? în acela?i vagon în care se afla el în acea noapte, avea s? c?l?toreasc?, peste un an ?i jum?tate, un ins pe care Lu?? n-avea s?-l cunoasc? nicicând: era vorba de Dan Chirileanu, care se va fi hot?rât s? plece la Vama Veche pentru c? nu g?sea solu?ia arhitectonic? a Muzeului Invers.
Era doar o întâmplare c? cei doi c?l?toriser?, la interval de 18 luni, în acela?i vagon? Oare contribuise aceast? coinciden?? la deznod?mântul c?tre care Lu?? ?i Dan se îndreptau f?r? s-o ?tie, de parc? se angajaser? pe ni?te ?ine de cale ferate , care, pre? de câteva ore, îi vor face s? c?l?toreasc? în paralel, ne?tiind unul de cel?lalt, dar influen?ându-se într-un mod… hm, catastrofal?
În fine. Pe la ora 1.00 noaptea, Lu?? a ajuns pe platoul unit??ii militare de pe lacul Mangalia, împreun? cu al?i 11 recru?i, dintre care cei mai mul?i nu v?zuser? marea în via?a lor. Niciunul dintre ei, îns?, nu avea s? aib? importan?? în p??aniile ce-l pândeau pe Lu??.
- Care e?ti, b?, Lu?? Ro?u? – strig? un tân?r locotenent. Ia ’ai încoace, mai repede, mai repede, pas alč!
Lu?? ?i ofi?erul se strecurar? prin spatele dormitoarelor, ducându-se a?? la infirmerie, unde locotenentul îl prezent? pe Lu?? lui dom’ doctor – singurul domn în mul?imea nenum?ra?ilor tovar??u’ gradu’ care alc?tuia UM 02355. Când s? intre în infirmerie, Lu?? a întrez?rit în noapte silueta greoaie a cruci??torulului Muntenia – ?i-a dat seama, pe loc, c? îns??i nava aceea uria??, tras? la cheu, tol?nit?, parc?, în apa lacului Mangalia, nava aceea, prin urmare, emana acel miros de tabl? încins? ?i de p?cur? ars?, miros pe care Lu?? îl înregistrase din prima clip? când p?trunsese în unitate.
?i, de atunci, a început monotonia serviciului militar, bine împ?nat cu educa?ie politic?, cu înjur?turi, cu instruc?ie, cu nop?i de gard?, din care singura sc?pare era alcoolul, ritmat mult prea frecvent de Carpatele f?r?. ?i, a?a se face c?, tinerii care nu apucaser? – înc?! – s? cad? prad? sportului na?ional, deveneau b?rba?i în toat? puterea cuvântului, fiin?e apte s? consume hectolitri de vinuri proaste ?i decalitri de metabisulfit ce le îmbibau spiritul gregar, ce le diluau sim?ul patriotic, ce le spulberau apartenen?ele, des?vâr?indu-le incoeren?a carpato-danubiano-pontic?.
Lu?? era avantajat, îns?. Petrecându-?i la infirmerie cea mai mare parte a timpului, se mai lipea de o cafea, de-un Kent, l?sând la o parte c? medicul era b?iat de ga?c? ?i nu-l hingherea deloc. Stând toat? ziua în infirmerie, Lu?? ?i-a dat seama c? sfatul lui Ene, ?oferul de pe rat?, era solu?ia cea mai bun? în furnicarul de militari al unit??ii a?a c?, pe nesim?ite, Lu?? a lu’ Ilie a lu’ Oprea lu’ B??in? a ajuns s? prefere solitudinea cabinetului medical, ale c?rui ferestre d?deau, deloc întâmpl?tor, spre cheul la care a?tepta, nemi?cat, cruci??torul Muntenia.
Nu trecu mult ?i începur? scrisorile de acas?, care alternau cu alerg?rile din timpul alarmei spre postul de pe vedeta de patrul? gr?nicereasc?, unde Lu?? sim?ea trepida?iile unor motoare pe care nu le vedea nicicând ?i unde auzea ni?te ordine care nu-i spuneau nimic, el a?teptând nemi?cat, conform consemnelor, în cabinetul medical, printre fe?i, comprese, sticle de spirt albastru, flacoane cu tinctur? de iod, seringi de sticl? proasp?t sterilizate, pungi de perfuzie expirate ?i alifii înt?rite în mojare. Acolo, pe vedet?, în timpul misiunilor, Lu?? auzi în decembrie 1981, pentru prima oar?, ni?te cuvinte care, repetate obsesiv mai apoi, aveau s? genereze un deznod?mânt nea?teptat tocmai în iulie 1983:  „îndeplinirea întocmai ?i la timp a misiunii este recompensat? prin învoire, sau permisie”.
A?a s-au ?esut parte din lucrurile presim?ite de Nina, cuprinzându-l în plasa lor pe Lu?? care, în treac?t fie spus, n-a mai ajuns niciodat? asistent medical.

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X