IATACUL ASCUNS ŞI PRÂSLEA CEL TRIST – basm

28 septembrie 2008

(īncepe precum un basm, dar nu se termin? cum a?i b?nui. poate c? nu-i nimic de īnv??at din istorioara asta cam lungu??.)

 
A fost odat? ca niciodat? un īmp?rat tare b?trān care avea un fecior mare ?i frumos, pe nume Ionic?. Ei, ?i iat? c? īntr-o bun? zi, b?trānul īmp?rat īl chem? pe fie-s?u la dānsul ?i-i spuse a?a:
- Fiule, e?ti om aproape īn toat? firea! Ca māine-poimāine o s? ?ii treburile Īmp?r??iei īn māini, a?a c? m-am gāndit s? vezi ce-i de f?cut ca s? cārmuie?ti cu destoinicie. Ia, purcede la drum ?i bag? de seam? cum ne muncesc supu?ii, care sunt treburile o?tii, ce nevoi au oamenii ?i toate cele. De azi īncepānd, oriunde te vei duce, vei primi ascultare īn toate, ca ?i cum a? vorbi eu. Te vei preumbla peste tot ?i vei iscodi cu patru perechi de ochi dar, ?ine bine minte: numai īn iatacul cel mai mic al palatului, cel dind?r?tul pivni?elor, s? nu intri, c?ci va fi vai ?i amar de tine.
 
B?trānul Īmp?rat
 
Din ziua aceea, Ionic? se apuc? s? str?bat? Īmp?r??ia īn lung ?i īn lat. Se duse īn codrii de la poalele mun?ilor, coborī īn minele de aur ?i de fier de pe lāng? rāurile n?valnice, st?tu al?turi de ??ranii ce munceau cāmpurile, trase cu urechea pe la negustorii din tārguri, ba chiar, de vreo cāteva ori, se b?g? slug? la ni?te dulgheri.
Ei, ?i trecu timpul frumos-frumos, pentru c? nimeni nu-i īmpiedica susurul ?i, iat? c? īntr-o bun? zi, se trezi Ionic? īntrebāndu-se:
- M?i, dar ce-o fi īn iatacul cel mic de la palat, de nu m? las? tata s?-l v?d?
La īnceput, ī?i alung? gāndul cel r?u dar, ?tii bine cum vine treaba cānd īncepe s?-?i dea ghes dracul: fugi ce fugi dar, parc? de ce fugi mai mult, de aceea-?i neteze?te dracul potec? mai larg? spre fructul oprit.
?i a?a se face c? īntr-o diminea?? de toamn? tārzie, din aceea ploioas? ?i vāntoas?, cānd īncepi s? te gānde?ti la om?t ?i la lemne trosnind īn sob?, Ionic? al nostru se trezi c? se scoboar? īn hrubele palatului ?i c? trece de pivni?ele unde ?ineau vinurile, mur?turile ?i cārn???ria. Ei, ?i nu mic? īi fu mirarea cānd se trezi pe ni?te culoare din ce īn ce mai scunde, īn care se deschideau u?i tot mai m?runte. Toate u?ile acelea se deschideau īn iatacuri mici de tot, goale, numai una, cea din cap?t de tot, era ferecat? cu trei rānduri de chei, iar dind?r?tul ei se ridica o muzic? frumoas? ?i un glas sub?irel care p?rea s? vorbeasc? singur.
Ionic? d?du s? bat? la u??, dar, prietenul s?u din copil?rie – un mierloi m?runt, fermecat ?i vorbitor – īi strecur? la ureche:
- M?i, Ionic?, ai uitat c? t?tāne-t?u ?i-a zis c? va fi vai ?i amar dac? vei intra īn iatacul ?sta?
- M?i, pas?re, m?i! Ia bag?-?i min?ile īn cap, c?ci eu sunt omul ?i tu mierla, a?a c? ?tiu mai bine ce s? fac!
Mai īncerc? mierloiul s?-l īnve?e de bine, dar pas dac? se mai putea īn?elege cineva cu Ionic? al nostru, a?a c? b?tu la u?i?a cea mic?.
- Cine-i acolo? – se auzi din spatele u?i?ei.
- Iaca, eu, Ionic?, fiul īmp?ratului. Deschide-mi, rogu-te, u?a.
- P?i, ?i-a? deschide-o dac? a? putea, m?i fecior, numai c? n-am cheile. Dac? vrei s? m? vezi cu tot dinadinsul, īns?, vezi la chel?reas? ?i te-oi primi cu mult drag, numai c? n-o s?-?i dea ea cheile de bun? voie.
Plec? Ionic? pe urmele chel?resei ?i o g?si pe lāng? pivni?e. Ei, ?i a?a cum se īntāmpl? dup? cum e s? se īntāmple, ochii feciorului c?zur? din prima clip? pe cele trei chei?e pe care chel?reasa le atārnase la gāt.
- M?i, Ionic?, m?i, potole?te-te, b?iatule, c? vai ?i amar va fi de tine dac? vei intra īn iatacul ascuns.
- Ia mai las?-m? īn pace, mierloiule, c? ?tiu eu ce fac!
Drese Ionic? ce drese ?i se d?du pe lāng? chel?reas?, o a?tept? s-o ia somnul c? era femeie cam b?trān?, dup? care īi fur? cele trei chei?e mici ?i le f?cu perechile, dup? cum īnv??ase pe cānd fusese calf? la dulgheri.
Mierloiul īncerc? s?-i bage min?ile īn cap – dar, parc? te po?i īn?elege cu nebunul? Ei, ?i a?a se face c? Ionic? intr? īn iatacul ascuns, vechi, plin cu mobile pe trei sferturi putrezite, cu fere?tile acoperite de colb gros ?i cu pānze de p?ianjen fluturānd sub tavan. Acolo, d?du ochi cu un pitic burtos ?i cu ochi l?crimo?i, precum un mo?negu?, care st?tea cam prea māndru pe un taburel din lemn scorojit.
 
 
- Oh, tare bine-mi pare c? te am musafir, spuse piticul cu glas mieros, c? de mult n-am mai v?zut chip de om. Venirea ta m? ferice?te atāt de tare, īncāt ī?i voi īndeplini oricānd, orice dorin??, īn schimbul unor lucruri m?runte, dup? cum ai s? vezi…
Ionic? se bucur? din cale afar? de spusele acestea de?i mierloiul nu contenea s?-i spun? c? nu-i lucru curat cu piticul ?i c? mai bine i-ar spune tat?lui s?u, īmp?ratul, c?-i c?lcase vorba ?i c? gre?ise. Dar Ionic? nici c?-l b?ga īn seam?.
Trecur? cāteva s?pt?māni de la p??anie cānd, iat? c? o urgie cumplit? amenin?? Īmp?r??ia: un lotru fioros ī?i ridic? o?ti ?i se apuc? s? treac? prin foc ?i sabie tārgurile de la Miaz?noapte. La īnceput, īmp?ratul trimise lotrului pe o?tenii din m?rginimi, dar r?zvr?titul īi spulber? cu u?urin??. Atunci, Ionic? īl rug? pe t?tāne-s?u s?-l lase pe el s?-l īnfrunte pe lotru, iar īmp?ratul n-avu ce face ?i se īnduplec?, de?i tare fric? īi era pentru fecior.
Ei, ?i pe cānd se preg?tea Ionic? de plecare, iote-l cum se coborī, pe ascuns, īn hrube, ducāndu-se drept la iatacul cel mic!
- Piticule, mi-ai spus c?-mi vei īndeplini orice dorin??, īncepu feciorul. Uite, a? vrea s?-l bat pe lotrul acela ?i s?-l aduc īn furci la palat.
- Nimic mai u?or: dac?-mi vei da trei degete din statura ta, eu m? leg c?-l vei īnfrānge pe lotrul acela… Ce zici? Batem palma?
Mierloiul sim?i c?-l ia cu frig ?i-i strecur? lui Ionic? la ureche:
- Ce vrei s? faci? Īl po?i īnfrānge pe lotru doar prin puterile tale, ce nevoie ai de piticul ?sta viclean? Doar nu i-oi da trei degete din statura ta…
Dar, parc? te mai puteai īn?elege cu Ionic?? Feciorul de īmp?rat ī?i spuse c? la cāt de falnic era, trei degete n-o s? se bage de seam? ?i c? tārgul era bun, a?a c? b?tu palma cu piticul.
A doua zi, plec? dup? lotru ?i-l prinse īn codrii cei de?i de la Miaz?noapte, aducāndu-l īn furci la palat. Mare bucurie īl cuprinse pe īmp?rat v?zānd ce isprav? f?cuse feciorul s?u, a?a c? nici el, nici ceilal?i curteni nu b?gar? de seam? c? Ionic? era mai scurt cu trei degete sau, cine ?tie, ?i-or fi zis c? li se p?rea.
Ehei, ?i mai trecu ceva vreme ?i asupra Īmp?r??iei se ab?tu un potop nemaiv?zut. Apele rāurilor se umflar? ?i luar? de-a valma tārguri ?i sate, īnecānd oameni ?i vite deopotriv?. Degeaba īncerc? īmp?ratul dimpreun? cu pārc?labii s? ?in? piept apelor, c? volburile f?cur? pr?p?d īn dreapta ?i īn stānga.
 
 
V?zānd toate astea, Ionic? al nostru se duse din nou la piticul din iatacul ascuns, vorbindu-i astfel:
- Uite la ce m-am gāndit, m?i, piticule – m-a? pune īn fruntea pārc?labilor ca s? dau piept cu apele, numai c? vreau s? fiu sigur c? st?vilesc potopul.
- Nimic mai u?or, Ionic?, r?spunse piticul. Am s? te ajut eu s? pui cap?t potopului, numai c? vreau s? primesc īn schimb un sfert din puterea bra?elor tale.
- Cum s?-i dai un sfert din puterea bra?elor tale? – se b?g? īn vorb? mierloiul. Ce? Nu te vezi īn stare s? lup?i de unul singur cu apele?
- Ia mai las?-m? īn pace, mierloiule, c? ?tiu eu ce fac! – i-o retez? Ionic? ?i b?tu palma cu piticul.
Plec? a doua zi Ionic? prin Īmp?r??ie ?i f?cu ce f?cu ?i reu?i s? st?vileasc? apele. V?zāndu-i lucrarea, lumea īl ridic? īn sl?vi, iar t?tāne-s?u nu-?i mai īnc?pea īn piele de bucurie c? are a?a un fecior.
Trecur? lunile ?i, īntr-o bun? zi, pe cānd se plimba prin tārg, Ionic? d?du ochi cu o fat? care īi pl?cu foarte – era o frumoas? cu ochii pierdu?i, de?i-i cam d?dea peste cap, cam scump? la vorb?, de?i cam doritoare de m?riri, cur??ic? foarte, dar cam r?zgāiat?. Cum-necum, sim?i Ionic? o s?get?tur? īn piept care īi lu? puterea de a vorbi, a?a c? se duse acas? buimac ?i vis?tor. Se tot gāndea la frumoasa fat? ?i se tot ducea īnapoi īn tārg, dar niciodat? nu g?si puterea s?-i spun? cāt de mult o īndr?ge?te. Mierloiul īi d?dea ghes mereu s? deschid? gura, numai c? feciorul de īmp?rat se pierdea ori de cāte ori o vedea pe fat?, r?mānānd mut precum pe?tele.
 
Iubita feciorului de īmp?rat
 
Sim?ind c? nu mai poate f?r? ea, se duse Ionic? peste pitic.
- Of, m?i piticule, nu mai pot f?r? fata asta! Hai, f? cumva s?-mi fie soa??, c? altfel īmi pierd min?ile!
- P?i, crezi c? mi-ar fi greu? Nici pomeneal?, m?i Ionic?, m?i, numai c? o s? vreau īn schimb culoarea ochilor t?i.
- S? nu care cumva s? faci asta, īi strecur? mierloiul feciorului de īmp?rat. E?ti frumos ?i puternic, e?ti tān?r ?i destoinic – po?i s-o ai oricānd pe fata aia, numai dac? i-ai vorbi! Ce nevoie ai de pitic ca s?-?i pun? vorbe bune pe lāng? ea? Cum s?-?i dai culoarea ochilor pentru a?a ceva?
- Ia mai las?-m? īn pace, mierloiule, c? ?tiu eu ce fac! Ce nevoie mai am de culoarea ochilor dac? fata se va īndr?gosti de mine oricum?
?i a?a se face c? Ionic? s-a c?s?torit cu ajutorul piticului. ?i s-a f?cut nunt? mare īn Īmp?r??ie, iar lumea se bucur? atāt de tare c? Ionic? avea soa?? frumoas?, īncāt nimeni nu b?g? de seam? c? ochii feciorului de īmp?rat deveniser? cenu?ii ?i sp?l?ci?i ?i c? nici c?ut?tura cea vie dinainte n-o mai aveau.
Trecur? s?pt?mānile ?i, īntr-o bun? zi, nevasta lui Ionic? ī?i dori o ditamai nestemata. Ionic? īncerc? s-o fac? s? priceap? c? nestemata e tare scump?, chiar ?i pentru feciorul īmp?ratului, numai c? firoscoasa-i de soa?? se puse pe plāns ?i-i zise c? pe ea nimeni n-o iube?te, a?a c? Ionic? n-avu de ales ?i se duse la pitic. Acesta īi ceru, īn schimb, trei palme din lungimea pletelor, iar feciorul īmp?ratului ī?i zise c? īnsurat era ?i c? puterea tronului nu st?tea īn p?r, a?a c? īi d?du ?i cele trei palme din lungimea p?rului.
Azi a?a, māine a?a, Ionic? ajunse s?-i cear? piticului tot soiul de lucruri, pe care acesta i le oferea ba īn schimbul puterii de a ?inti cu arcul, ba īn schimbul privirii ca de ?oim, ba īn schimbul scrisului egal ?i frumos ?i tot a?a, ?i tot a?a, mic?orāndu-l pe fecior la stat ?i la putere cu fiecare dorin?? a acestuia.
Ei, ?i iat? c? īntr-o bun? zi, Īmp?r??ia fu atacat? de un mare Han, care mai spulberase pān? atunci ?apte Īmp?r??ii. B?trānul īmp?rat ridic? o?tile dar era deja tare b?trān ?i abia dac? mai st?tea īn ?a, a?a c? īl rug? pe Ionic? s? mearg? la lupt? īn locul s?u. Ionic?, dup? cum f?cea de obicei, se duse deīndat? la pitic:
- Ajut?-m? s? cā?tig lupta asta, ?i-am s?-?i dau ce vrei tu!
- Nimic mai u?or, Ionic?! Numai c?, de ast? dat?, ī?i cer ca dup? ce te vei īntoarce victorios, s?-mi dai trupul t?u pentru o zi.
- Nu face asta, c-o s?-?i par? r?u, se r?sti mierloiul īn urechea feciorului de īmp?rat. Po?i s?-l īnfrāngi ?i singur pe Hanul acela n?prasnic.
- Ia mai las?-m? īn pace, mierloiule, se īnfurie Ionic? ?i-l alung? pe prietenul s?u din copil?rie, b?tānd palma cu piticul.
- Bine-ai f?cut c-ai sc?pat de el, M?ria Ta, rānji piticul, c? glasul lui numai minciuni ī?i susura īn ureche.
Ei, ?i-l b?tu Ionic? pe Hanul cel n?prasnic
 
 
?i se īntoarse īnapoi la palat, īnso?it de slava supu?ilor. Īmp?ratul cel b?trān era māndru ca un coco? ?i le spuse pārc?labilor c?, de acum, putea s? īnchid? ochii lini?tit, c?ci Īmp?r??ia era pe māini bune. Nu trecu mult, ?i īmp?ratul cel b?trān puse coroana pe capul lui Ionic? care ajunse, astfel, īmp?rat.
Dar, roata vremii toarce, iar cuvāntul dat e cuvānt dat. Abia ce-l īncoron? b?trānul pe feciorul s?u, c? piticul īi ?i ceru ziua promis? īn trupul s?u, a?a c? cei doi f?cur? schimb de trupuri, Ionic? ajungānd s? tr?iasc? pentru o zi īn iatacul ascuns.
Numai c?, deāndat? ce se v?zu īn trupul lui Ionic?, piticul se duse a?? la b?trānul īmp?rat ?i-i zise a?a:
- Tat?! Atunci cānd m-ai trimis prin Īmp?r??ie, mi-ai spus c? pot s? merg ?i s? iscodesc pe oriunde, numai īn iatacul ascuns s? nu bag capul, c?ci am s? m? c?iesc. Ce-i acolo, atāt de stra?nic, īncāt s? m? ?in deoparte?
- P?i, acum, c? ai ajuns īmp?rat, o s?-?i spun, m?i Ionic?. Īn iatacul ascuns st? un pitic cumplit, care numai r?u face cu vr?jile sale. Piticul ?la a fost legat s? zac? pururi īn iatac, putānd el s? scape doar dac? proste?te pe careva s?-i dea trupul īn schimb.
- Hm, f?cu piticul, aflat īn trupul lui Ionic?. Dac? piticul acela e atāt de r?u, n-ar fi mai bine s? d?m foc iatacului, s? ard? dimpreun? cu piticul?
B?trānul se gāndi ce se gāndi, dup? care īncuviin??:
- A?a e, m?i Ionic?, numai s? prindem clipa aceea īn care piticul doarme, c? nici nu ?tii cāt de n?prasnic e.
Zis ?i f?cut. Numai c?, mierloiul auzise tot ?i d?du fuga īn iatac, la Ionic?, ?i-i spuse ce vroia s? fac? piticul. Abia atunci ī?i d?du seama feciorul īmp?ratului de prostia sa ?i se d?du cu totul pe māna mierloiului, care īl īnv??? s? fac? un pitic din s?pun pe care s?-l pun? īn pat, īnvelit pān?-n b?rbie, de parc? ar fi fost piticul care tr?gea la aghioase, obosit foarte. Īntre timp, mierloiul avea s?-l prefac? pe Ionic? īntr-un buta? de vi??-de-vie pe care s?-l pun? īn p?mānt, īn curtea palatului, cu leg?mānt de a?teptare.
 
 
A?a f?cur? ?i, cānd b?trānul dimpreun? cu piticul care g?zduia sufletul lui Ionic? intrar? īn iatacul ascuns, p?pu?a din s?pun se afla īn pat, nemi?cat?. D?dur? cei doi foc iatacului, dup? care plecar?, fiind b?trānul tare fericit c?-l sc?pase pe fecior de blestemul piticului cel n?prasnic.
?i a?a se face c? piticul lu? locul lui Ionic?, ?i īn treburile Īmp?r??iei, ?i īn patul soa?ei sale, ridicat īn sl?vi de to?i supu?ii s?i. Iar cānd b?trānul muri, piticul ī?i spuse c? gata, a lui era fericirea, ne?tiind c? din buta?ul pus īn curtea palatului prinseser? deja a cre?te primii struguri.
Trecur? anii, iar piticul din trupul lui Ionic? ?i īmp?r?teasa avur? primii copii. Ei, ?i iat? c? dup? al?i cā?iva ani, cānd vi?a ajunse īn putere, īmp?r?teasa d?du ochii cu ea ?i, pl?cāndu-i ciorchinii, porunci s? i se fac? vin din ei.
Era un vin ro?u ?i gros, cu gust am?rui-dulceag ?i arom? adānc?, de lemn de trandafir b?trān – iar piticul din trupul lui Ionic?, dimpreun? cu īmp?r?teasa, īl b?ur? cu mare pl?cere. Dup? nou? luni, īmp?r?teasa aduse pe lume īnc? un copil, un b?iat rumen, ochios ?i zdrav?n care, deīndat? ce d?du primul r?cnet, doborī ferestrele din sala tronului.
- Ah, parc?-mi pare r?u c? ?sta-i cel mai mic, zise atunci piticul din trupul lui Ionic?, c? el pare cel mai vānjos dintre to?i fra?ii lui.
- Las’ c? i-om g?si ?i lui loc, spuse īmp?r?teasa, bucuroas? foarte, ?i-l d?dur? la doic?, c?ci noul n?scut era deja īnfometat.
Era un b?ie?el tare puternic ?i īn?elept, numai c? toat? lumea b?g? de seam?, īnc? din primul lui an de via??, c? era cam prea trist ?i a?a r?mase mereu. Īnv??a precum ceilal?i, vāna precum ceilal?i, se juca al?turi de ceilal?i, numai triste?ea aceea nu-l p?r?sea nicicānd, de?i amāndoi p?rin?ii, ?i piticul din trupul lui Ionic? ?i soa?a sa, īl iubeau pe Prāslea – c?ci a?a īi spuseser? – mai mult decāt pe oricare dintre fra?ii s?i.
?i iat? c? īntr-o bun? zi, chiar dup? ce Prāslea ī?i doborī la vān?toare primul mistre?, ī?i f?cu apari?ia mierloiul fermecat.
- Hei, ce faci, Prāslea? ?tii cine sunt?
- Bineīn?eles c? da, r?spunse fiul īmp?ratului, īmbufnat, ca de obicei.
 
Prāslea cel Trist
 
- A?a, deci… ?i ia spune-mi: ce faci? C? eu nu ?i-am salvat pielea īn buta?ul acela de vie ca s? te v?d cum stai ?i-l sluje?ti pe r?uf?c?torul t?u…
Prāslea morm?i ceva īn loc de r?spuns, dar mierloiul īi d?du ghes mai departe, c? de ce st?, c? de ce nu se r?zbun?, c? ce mai a?teapt?…
Dar Prāslea:
- Ehei, m?i mierloiule, nu prea ai potrivit tu lucrurile cum trebuie, c?ci r?uf?c?torul meu mi-e acum, un pic, tat?. La fel ?i fosta-mi soa??, mierloiule – ea mi-e un pic, mam?, a?a c?, ce pot s? le fac eu?
Mierloiul chir?i, neīncrez?tor, ?i īncerc? s?-l conving? pe Prāslea, dar acesta o ?inu tot pe-a lui.
- Of, of, of, m?i Ionic?, m?i, zise mierloiul. Las’ c-ai s-ajungi tu la vorba mea, odat? ?i odat?! Crezi tu c?-i drept ca pe tronul t?u s? stea un uzurpator blestemat?
- Drept n-o fi, dar din cauza ta, piticul mi-e acum tat? ?i, la fel de drept e s? nu ridic māna asupra lui. Ce-oi fi vrānd s? fac? De ce crezi c?-s a?a de māhnit? Ori de cāte ori īmi vine-n minte c? trebuie s?-mi fac dreptate, īmi aduc aminte cine e piticul, iar apoi, colac peste pup?z?, tot piticul care tr?ie?te īn fostul meu trup prinde s? m? īmbr??i?eze ?i s? m? māngāie, iar eu uit tot ce mi-a f?cut ?i m? las dus de dragostea pentru el. La asta nu te-ai gāndit cānd mi-a salvat pielea, mierloiule?
Anii trecur? ?i, cu toate urzelile mierloiului, bietul Ionic?, Prāslea pe numele lui de acum, nu se sim?ea īn stare s?-i fac? de petrecanie piticului care-i era, totodat?, tat?.
Ehei, dar iat? c? atunci cānd se f?cu Prāslea mare, hotarele Īmp?r??iei prinser? a fi b?tute de nepotul Hanului acela n?prasnic, alungat odinioar? de īnsu?i Ionic?. Piticul din trupul lui Ionic?, mare īmp?rat de acum, ridic? o?tile ?i se duse la fruntarii, īns? nepotul Hanului īi risipi lefegii care īncotro, preg?tindu-se s? treac? prin sabie cetatea de scaun.
Mare spaim? īi cuprinse pe supu?i, curteni ?i boieri, īn timp ce īmp?ratul ī?i smulgea p?rul din cap, preg?tindu-i pe to?i ai lui de fug?. Mierloiul, īns?, co?car ca totdeauna, se ?i duse la Prāslea:
 
Mierloiul
 
- Ei, ai v?zut, m?i, Prāsleo, ce-a ie?it? Dac?-l miruiai pe netrebnicul ?sta la vreme, te-ai fi urcat tu pe tron ?i altfel ar fi stat treaba. A?a cum l-ai b?tut pe Hanul cel mare, a?a l-ai fi īnfrānt ?i pe urma?ul s?u. ?i se pare drept s? se duc? Īmp?r??ia de rāp?, din cauz? c? tu nu-?i duci lupta pān? la cap?t ?i-l la?i pe blestematul de pitic pe tron?
- Blestematul ?sta mi-e acum ?i tat?.
- ?i-e tat? doar pentru c? ?i-a luat locul ?i-n trup, ?i la cārma Īmp?r??iei. ?i, chiar de ?i-o fi tat?, uite-l cum pierde Īmp?r??ia din mān? – piticul ?sta n-a fost decāt vr?jitor, nu conduc?tor de o?ti, ca to?i str?bunii t?i. Iar acum, pentru c? e?ti slab ?i nu iei ce-i al t?u, praful se alege de toate.
Iar Prāslea:
- ?i ce-ar trebui s? fac, mierloiule?
- Uite cum stau lucrurile, se apuc? s?-l īnve?e mierloiul cum s? se duc? la Īmp?rat ?i s?-l roage s? pun? la b?taie prea marea lui putere ca s?-l trimit? pe Prāslea īnapoi peste vremuri, pān? īn zilele īn care Ionic? dorea s? plece la lupt? īmpotriva Hanului cel b?trān, cel pe care-l pusese odinioar? pe fug?.
- O s?-i spui c? vrei s?-l spulberi pentru totdeauna pe Han ?i pe to?i ai lui, a?a, ca s? nu mai poat? veni nicicānd vreo rud? de-a lui peste t?rāmurile noastre, iar īmp?ratul te va asculta, c?ci tare mult te iube?te. Apoi, odat? ajuns īn vremurile acelea de demult, s? nu ie?i din vorba mierloiului care am fost pe atunci, c?ci el va ?ti ce s? te īnve?e mai departe. Uite pana asta, ī?i scoase mierloiul o pan? din coad?, ia-o ?i d?-i-o celui care am fost, ca s? te cread? pe cuvānt c? tu e?ti tu.
Zis ?i f?cut. Se duse Prāslea la īmp?rat ?i-i spuse c? dorea s? se īntoarc? peste vremuri ca s? spulbere īn toate vānturile armata b?trānului Han, pentru c? dac? va face a?a ceva, nepotul Hanului nu va mai ajunge īnapoi peste ei, ?i tot a?a.
Īmp?ratul cuget? adānc ?i d?du din cap:
- Cin’ s? te trimit? īn a?a minunat? c?l?torie, fiule?
Prāslea ridic? din umeri:
- Vreun vr?jitor puternic, M?ria Ta, dac? o fi fiind a?a ceva…
- Poate c? o fi fiind, zise īmp?ratul, l?crimānd, ?i poate c? ce spui tu are sor?i de izbānd?, dar de tine ce-o s? se aleag? dac? pleci la drumul ?sta?
- Ce ?tiu eu, tat?? ?tiu doar c? trebuie s? pun Īmp?r??ia la ad?post de acest netrebnic, iar altfel, cum a? putea s-o fac? Am citit īn cronicile cele vechi despre lupta pe care ai dus-o atunci cu Hanul cel b?trān, a?a c? cel mai sigur ar fi s? facem a?a cum ?i-am spus! S? ajung lāng? tine, īn tinere?ea ta, ?i s? nu te las pān? nu-i spulberi toate hoardele Hanului…
- Cred c? ?tiu cum s? facem, zise īmp?ratul, dar trebuie s? fii cu luare aminte, c?ci īn tinere?e eram prea ?turlubatic. Pe vremea acelei lupte, eu nu ?ineam cont decāt de ce-mi spunea un pitic ce tr?ia īn hrube, īn iatacul ascuns al palatului, care acum nu mai e…
Ei, ?i se apuc? īmp?ratul s?-i spun? ce ?i cum lui Prāslea, f?r? s? b?nuiasc? nimic din cele puse la cale de mierloi. La sfār?it, īi d?du lui Prāslea o scrisoare pe care s-o īnmāneze piticului din iatacul ascuns, astfel ca toate s? ias? bine.
- Apoi, las’ pe pitic, c? va ?ti el ce s? fac? ?i s? dreag? ca s? te aduc? īnapoi, dragul tatii, c?ci mare ?i priceput vr?jitor mai e! Tu ai doar grij? s?-l pui pe cel ce-am fost eu s?-l spulbere pe Marele Han odat? pentru totdeauna. Oh, nici nu ?tii ce fericit sunt pentru g?selni?a asta, fiule! Simt c? Īmp?r??ia noastr? o s? r?mān? pe māini bune ?i, din cauza asta, nu-mi mai īncap īn piele de bucurie, īncheie īmp?ratul, iar Prāslea ī?i aminti c?, parc?, mai auzise cāndva lucrul ?sta.
Ei, ?i plec? Prāslea īnapoi peste vremuri ?i se trezi īn gr?dina palatului, cu numai cāteva ceasuri īnainte ca Ionic? s? se duc? īn iatacul ascuns ca s?-i cear? ajutor piticului īmpotriva Hanului cel n?prasnic. Īn primul ?i-n primul rānd, Prāslea īl c?ut? pe mierloi care, deīndat? ce v?zu pana, īl ascult? pe trimis cu luare aminte. Dup? aceea, īi ceru s? vad? ?i el scrisoarea trimis? piticului.
 
 
Apoi:
- A?a, deci, m?i Prāslea, m?i! Noroc c? te-ai īntors, c?ci mare n?tāng mai e cel care erai tot tu! Deloc nu iese din vorba piticului! Uite cum facem: ia de la mine cheile astea ?i du-te la pitic. Īi dai scrisoarea ?i, apoi, te duci cu tot cu Ionic? al meu la lupt?, ca s? fii sigur c?-l spulber? pe Han. Dup? aceea, cānd te reīntorci, f? īn a?a fel ca s?-l vezi pe pitic īntre patru ochi. Numai d?-mi de ?tire cānd o fi s? ajungi la pitic, iar apoi, las’ pe mine, c? ?tiu eu ce ?i cum!
Zis ?i f?cut. Piticul se mir? foarte de Prāslea dar, dup? ce citi scrisoarea, odat? īi d?dur? lacrimile ?i-l īmbr??i?? cu putere:
- Pfui, ce b?iat mare am, pfui, cine-ar fi crezut! ?i ce curajos! ?i ce īn?elept, auzi tu… S? cear? el s? vin-aici, la lupt?…
Prāslea se īncrunt?:
- B?iatul t?u?! – f?cu el pe prostul. P?i, nu sunt eu fiul lui Ionic?, viitorul īmp?rat?
- Ba cum de nu! – se albi piticul la fa??, īnsp?imāntat c? gura i-o luase pe dinainte, numai c? eu ?i t?tāne-t?u suntem tovar??i a?a de buni īncāt eu ī?i voi fi fost na?, m?i Prāslea, m?i! Ia! Ascunde-te īntr-un col?, c? parc?-l simt pe taic?-t?u c? vine īncoace, ?i n-a? vrea s?-l iau cu totul pe nepus? mas?.
Ehei, ?i ap?ru Ionic? īn iatacul ascuns:
- Ajut?-m? s? cā?tig lupta asta, piticule, ?i-am s?-?i dau orice vrei tu! – zise Ionic?, f?cāndu-l pe Prāslea s? se clatine cānd īi auzi glasul.
- Nimic mai u?or, Ionic?, r?spunse piticul. Numai c?, de ast? dat?, ī?i cer ca dup? ce te vei īntoarce victorios, s?-mi dai trupul t?u pentru o zi. ?i, īnc? ceva, ad?ug? piticul, f?cāndu-l pe Prāslea s? simt? cum lucrurile īncep s? alunece ca pe un ghe?u? de pe care nimeni, niciodat?, n-o s? le mai aduc? īnd?r?t. … ?i, īnc? ceva, ad?ug? piticul. Uite, aici, al?turi de mine, e o calf? de vr?jitor pe care tare mult a? vrea s?-l iei cu tine la lupt?.
- Nu face asta, c-o s?-?i par? r?u, se r?sti mierloiul īn urechea feciorului de īmp?rat. Ai putea s?-l īnfrāngi ?i singur pe Hanul acela n?prasnic. Ce nevoie ai de calfa aia de vr?jitor ca s?-l iei cu tine?
- Ia mai las?-m? īn pace, mierloiule, se īnfurie Ionic? ?i-l alung? pe prietenul s?u din copil?rie, b?tānd palma cu piticul.
- Bine-ai f?cut c-ai sc?pat de el, M?ria Ta, rānji piticul, c? glasul lui numai minciuni ī?i susura īn ureche. Uite! Ia-l mai bine pe Prāslea, c?ci el numai sfaturi bune o s?-?i dea. ?tie el de-un nepot al Hanului care trebuie spulberat ?i el, al?turi de Han, pentru ca Īmp?r??ia ta s? nu mai aib? nicicānd grija n?v?litorilor…
Prāslea ī?i f?cu apari?ia din col?ul īn care st?tuse ascuns, f?r? s? aib? curaj s?-l priveasc? pe Ionic? īn ochi. Dar acesta:
- Bun venit printre noi, Prāsleo! Doar arat?-mi-l pe nepotul ?la al Hanului, ?i-am s?-l spulber ?i pe el!
- A?a s? faci, Ionic?, zise piticul, iar apoi, l?sa?i amāndoi pe mine c-o s? ?tiu eu cum s? deznod p??ania asta nemaipomenit?!
- Ce p??anie, piticule?! – se mir? Ionic?.
- Eh, las’ c-o s? vede?i voi, ī?i d?du piticul seama c? iar īl luase gura pe dinainte numai c?, vezi bine, frica de a nu-l pierde prin vremurile acelea pe Prāslea, cel ce avea s?-i fie fiu odat? ?i odat?, īl f?cea chiar ?i pe un pitic cumplit ca el s?-?i piard? cump?tul.
Prāslea ?i Ionic? plecar? la r?zboi – dar lui Prāslea numai de lupt? nu-i ardea. Oare chiar trebuia s?-l dea pierzaniei pe pitic dup? ce acesta īl īmbr??i?ase cu atāta foc ?i-l numise fiu al s?u? ?i, dac? avea s?-l dea pierzaniei pe pitic, el, Prāslea, cum avea s? se mai īntoarc? īnapoi īn vremurile sale, c?ci numai piticul ?tia drumul īnapoi? Sau, te pomene?ti c? tocmai asta era plata pentru sl?biciunea de care d?duse dovad? pe cānd Prāslea era Ionic? īnsu?i – adic?, s? r?mān? aici, printre cei fa?? de care devenise, īntre timp, str?in?
Cum-necum, Ionic? īl īnfrānse din nou pe Han,
 
 
numai c?, de ast? dat?, īmpins de la spate de Prāslea, īi urm?ri hoardele pān? la marginea lumii cunoscute, spulberāndu-le īn cele patru vānturi, iar pe nepotul Hanului īl alung? īn ni?te pustiet??i din care, era lucru ?tiut, nu se mai īntorsese nimeni.
Ajun?i īnd?r?t la palat, curtenii, supu?ii ?i boierii īl ridicar? īn sl?vi pe Ionic?, iar Prāslea nici c? apuc? s?-l vad? bine pe bunic?-s?u, dup? cum dorise, c?-l ?i auzi pe mierloi cum cānt?, zglobiu, īntr-o tuf?, īndemnāndu-l s? se duc? īn iatacul piticului. Ei, ?i se duse Prāslea al nostru la pitic.
- Ce-a?i f?cut? L-a?i izgonit pe Han cu tot cu nepotu-s?u?
- L-am.
- Asta e bine. Acum, o s? facem īn a?a fel īncāt s? te īntorci la loc de unde ai venit, m?i Prāslea, zise piticul, cu glas tremurat. Uite! Am s? te adorm ?i-am s? te ascund īntr-o hrub? ne?tiut? decāt de mine, din care n-o s? te scoatem decāt dup? ce vremurile mele le vor prinde din urm? pe ale tale…
- ?i tata? – f?cu Prāslea. ?i tu?
- Noi vom veghea ca s? nu p??e?ti nimic! De-acum, a noastr? e Īmp?r??ia, a?a c? nimic nu vei p??i! Iar cānd te vom trezi la loc, te vor sl?vi cu to?ii pentru luptele de acum ?i pentru destoinicia de care ai dat dovad?… E  tare bine, m?i, Prāsleo! Īmp?r??ia o s? r?mān? pe māini bune… fiule, īndr?zni piticul īnainte s?-l strāng? la piept.
Dar, chiar atunci, mierloiul se strecur?, neauzit, īn iatac ?i d?du drumul din cioc unor semin?e doar de el ?tiute, īn pocalul cu vin al piticului. Z?rindu-l, Prāslea sim?i cum īl ia cu le?in. Cine avea s?-l mai scoat? din taini??, dac? piticul va fi otr?vit? Ce se va alege de el, dac? va dormi pentru totdeauna acolo, īntr-un loc de care nimeni habar n-avea?
- Ei, ?i-acum, hai la treab?, zise piticul ?i īntinse māna dup? pocal. T?tāne-t?u nu va īntārzia s? vin? la mine, ca s? facem schimb de trupuri pentru o zi, dup? cum ne-am īnvoit.
- Ciudat? īnvoial?, na?ule, īncepu Prāslea, īncercānd s? nu se uite la pocal.
- Ciudat?-neciudat? – īnvoiala asta te-a adus pe lume.
- P?i, acum, sunt gata adus pe lume, na?ule… Tu īnsu?i ai spus c? nu mai e nevoie decāt s? a?tept ca s? m? trezi?i, dup? ce ve?i fi ajuns ?i voi īn vremurile mele. Ce nevoie mai e de īnvoiala asta?
Piticul īncepu s? bodog?ne, ne?tiind cum s? mai mint?.
Iar Prāslea: s?-i spun, sau s? nu-i spun de otrava din pocal? Blestematul de pitic! O fi fost piticul taic?-s?u dar, ī?i d?du seama Prāslea, el īnsu?i era Prāslea, cu tot cu Ionic?, numai ?i numai pentru c? piticul min?ise mereu ?i pentru c? Ionic? plecase urechea la spusele lui. O fi fost el taic?-s?u, dar Īmp?r??ia avea s? se duc? de rāp? numai ?i numai din cauza piticului.
S?-i spun, sau s? nu-i spun? Pe de alt? parte…
 
 
- Īnvoiala asta ne e trebuincioas?, m?i Prāsleo, m?i, īncepu piticul īntr-un tārziu, pentru c? numai eu ?tiu cu adev?rat de soarta ta… – iar Prāslea abia atunci se hot?rī s? nu-i spun? nimic despre pocal. Acu’, mai zise piticul, lingāndu-se pe buze, acu’, hai s? ne vedem de treab?.
Dar, deīndat? ce spuse asta, piticul c?zu f?r? suflare. Of, of, asta mi-a fost soarta, ī?i zise Prāslea ?i, atunci, ap?ru ?i mierloiul din nou, cine ?tie de unde.
- Bine c? s-a dus, par?ivul. ?i-acum, ce facem, m?i, Prāsleo?
- P?i, se mir? Prāslea, n-ai spus c? o s? ?tii tu ce ?i cum?
- Ba da. Numai c? tu trebuie s? alegi. Ionic? n-o s? cread? īn ruptul capului c? piticul a murit de moarte bun?, a?a c? te va da pe māna gādelui dac? nu fugi. Pe de alt? parte, dac? fugi, ponoasele tot asupra ta vor c?dea, c?ci Ionic? te-a g?sit īn iatac ?i ?tie c? po?i s? vii aici oricānd. Oricum o dai, to?i o s? cread? c? tu l-ai ucis pe pitic, iar asta o s? fac? din Ionic? cel mai aprig du?man al t?u.
- Dar bunicul? Cel care ?tie cu adev?rat cāt de netrebnic a fost piticul ?sta? N-ar putea el s?-i spun? lui Ionic? ce ?i cum?
Mierloiul f?lfāi, zgomotos, din aripi. Īi d?du roat? lui Prāslea de cāteva ori, dup? care se opri pe pervaz.
- Of, of, of, a?a ai fost mereu, Prāsleo… Īnc? de pe cānd erai Ionic?. Mereu ai vrut s? fii sigur de toate cele ?i asta ?i-a adus pierzania. Ī?i reamintesc c? nu te-ai reīntors aici nici pentru tine, nici pentru Ionic?, ci ca s? salvezi Īmp?r??ia… Eh, s-a īntāmplat ca pe lāng? Īmp?r??ie s?-l salvezi ?i pe Ionic?, dar a?a a fost scris, pesemne: s? intre lucrurile pe vechiul lor f?ga?… Oricum, de acum e?ti deja un suflet īn dou? trupuri – tu, ?i Ionic?.
Prāslea oft?. Se a?ez? pe marginea p?tu?ului piticului ?i-i sim?i c?ldura īnc?. ?i-l aminti cum l?crimase: ?i atunci cānd īl v?zuse pentru prima oar?, ?i dup? īncheierea r?zboiului cu Hanul cel n?prasnic.
- Eu nu sunt numai Ionic?, mierloiule! Eu sunt ?i fiul acelui pitic.
- P?i, nu ?tiam asta de la īnceput, de cānd te-am trimis īncoace? – zise mierloiul ?i se preg?ti s? zboare. Crezi c? nu ?tiam c? īn tine s?l??luie?te ?i un pic din sufletul piticului?
- A?a, deci. M-ai tr?dat cu bun? ?tiin??… ?i mai spuneai c?-mi e?ti prieten, mierloiule.
- Rogu-te s? nu vorbe?ti a?a, c?ci eu nu tr?dez niciodat?. Eu doar veghez, f?cu mierloiul, iar Prāslea īn?elese, īn sfār?it, c? pl?tea pentru nehot?rārea celui ce fusese īnainte vreme. P?i, da, mai zise pas?rea. Tocmai de-aia n-am s? te prefac īnc? o dat? īn buta?, dup? cum am mai f?cut-o, ?i tot din cauza asta am s? te las īn māinile lui Ionic?. M?car acum s? fie Ionic? mai hot?rāt decāt a fost vreodat? – c? doar trebuie s? puie lucrurile la loc, īn ?ā?ānile lor.
?i, spunānd asta, mierloiul ī?i lu? zborul, iar Prāslea r?sufl? adānc.
De ast? dat?, nu va mai r?māne nici urm? din pitic, ī?i zise Prāslea ?i, pentru īntāia oar? de cānd se ?tia, īi veni ?i lui s? zāmbeasc? c?ci vedea cu ochii lui cum i se īmpline?te menirea care īl adusese pe lume. 
A?a c?, v?rs? pe pardoseal? vinul r?mas īn pocal ?i se apuc? s? a?tepte.
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X