EPIDEEMIA – foileton – 0.5

2 septembrie 2008

5.

 
Srebczak o g?si pe feti?? aproape stins?, z?când între bl?nurile de ren. Era transpirat? mai mult ca oricând, dar ochii – ciudat lucru – îi jucau, zglobiu, dintr-o parte în alta.
Vraciul se apropie de ea, nevenindu-i s? cread?: trupul ?i chipul Oonei reflectau starea crunt? a bolii, în timp ce ochii p?reau ai altcuiva. Perduna z?cea într-o parte, frângându-?i mâinile, iar Bun?seara nu-l sc?pa din priviri pe Srebczak, urm?rindu-l cu din?ii încle?ta?i.
Srebczak nu picepea nimic – dar vechile înv???turi înc? îi r?sunau în minte: nicicând s? nu dai impresia c? te dai b?tut ?i c? nu ?tii! Dac? pacientul î?i vede vraciul neputincios, atunci boala o s?-l ia mai iute.
 
 
- Ia du-te tu, Balt, dup? niscaiva zemuri, îi lans? el ucenicului un scrib puternic, p?strat special pentru asemenea situa?ii. Oona e mai deshidratat? ca oricând.
Îi gust? transpira?ia ?i f?cu un efort ca s? nu se strâmbe: în feti?? se sim?eau germenii hido?i care prefa?au plecarea cea mare. Dar, unde naiba erau germenii ??tia, fir-ar s? fie? Unde?
Poate c? e o explica?ie, totu?i, î?i spuse Srebczak, atent s? nu fie citit în câmp de p?rin?ii Oonei. Zise:
- E foarte deshidratat? ?i cred c? s-a suprainfectat. A început, cumva, s? tu?easc??
Perduna spuse c? da.
- Hârâie când tu?e?te ?i scuip? bale urâte?
- Exact a?a face, r?spunse de ast? dat? Bun?seara.
M?car, asta e o infec?ie, r?sufl? vraciul u?urat ?i trase dou? m?suri de sânge din trupul Oonei. Introduse una dintre m?suri într-un flacona? elegant, prelung, închis la culoare, iar pe cea de-a doua i-o d?du lui Balt:
- Hai, du-te la rezervor. O s? te prind? scribii mei din urm? ca s?-?i scrie ce ai de f?cut!
Se întoarse apoi la Oona. Ah, boala asta de-acum… Asta e o infec?ie! ?ie, ?tiu cum s?-?i vin de hac, sim?i Srebczak cum se înfierbânt?. O s?-mi trimit scribii pe care i-am scris zilele astea, o s?-i trimit pe urmele tale, ?i s? v?d eu dac?-mi mai scapi acum, pegr? blestemat?!
 
 
- Perduna… Bun?seara… – începu el. V-am spus înc? din prima zi de boal? c? o s? scriu ni?te scribi mai speciali. Numai c?, scribii ??tia sunt tare periculo?i. Vreau s? spun c? ar putea s?-mi scape de sub control ?i c? ar fi în stare s?-i fac? Oonei mult r?u… foarte mult r?u. Cu toate astea, n-am de ales, zise el, r?suflând adânc. Dup? câteva clipe, cutez? s? încheie: Altceva, nu mai ?tiu ce s? fac ca s-o salvez.
Nu-i întreb? nimic. În?eleseser? ?i singuri. A?tept?.
- F? cum crezi c?-i mai bine, zise Perduna într-un târziu.
Bun?seara încuviin??, la rândul s?u.
- Poate c?, zise Srebczak, dregându-?i vocea, poate c? ar fi mai bine s? v? duce?i în cealalt? înc?pere.
- Nu. St?m aici, orice-ar fi, ziser? amândoi într-un glas.
- Bine, spuse vraciul, ridicând din umeri, dup? care începu s? se preg?teasc?.
Întâi de toate trimise scribi pe urmele lui Balt – s? sintetizeze în blestematul ?la de rezervor ?i leacurile cele mari, cele care gr?beau sau care potoleau inima, cele care scoteau apele din trup sau care, din contr?, nu le l?sau s? se scurg? afar?, cele care trezeau min?ile cele mai pr?bu?ite, ?i cele care b?gau aer în pl?mâni. Mai voia, de asemenea, mult, foarte mult sânge, copiat întocmai dup? înscrisurile Oonei.
Apoi, scoase din ta?c? uneltele cele vechi, r?mase de la vracii din linia sa, p?strate cu sfin?enie înc? de pe vremea când se mai f?ceau asemenea unelte – pe vremea de dinainte de venirea ghe?urilor. Le întinse pe toate pe jos, pe o cârp? curat?, scoas? dintr-o membran? transparent?, din cele ce ucideau orice fel de germeni.
 
 
Lu? apoi o sering? din sticl? ?i ?i-o vârî în ven? – a?tept? ni?el, pân? ce î?i z?ri scribul pe care îl scrisese în ultimele zile: înota, f?r? sens, prin sângele lui, dând roat? creierului – mai precis, acelei p?r?i adânci din creier, cea care se asemuia unui c?lu? de mare, cea în care se stocau toate înscrisurile vraciului. Hai, du-te acolo unde ?i-e rostul, porunci Srebczak, iar scribul se r?suci prin vâltoarea sângelui, repezindu-se de-a lungul venelor precum o orc? pe urmele pr?zii. Coborî gr?bit, travers? inima, apoi o lu? în contracurent prin venele ce duceau spre bra? pân? ce g?si seringa ce-l a?tepta. Odat? ajuns acolo, se opri în loc, dup? cum îl scrisese Srebczak, care dorea s?-l mai citeasc? o dat? înainte de plecare.
Era bine.
Du-te!
Scribul lunec? în sering?, laolalt? cu o m?sur? din sângele vraciului, iar Srebczak scoase seringa din ven? ?i-i inject? con?inutul în flaconul prelung în care vârâse, de la bun început, sângele Oonei.
- Uite, acum facem cuno?tin??, draga mea Oona, glumi vraciul.
- Suntem aici, zise Oona deodat?, cu un glas nemaipomenit de sigur, f?cându-l pe Srebczak s? tresar?.
- Of, Doamne, începe din nou, gemu Perduna.
- Suntem aici de la începutul începutului, rosti Oona din nou, cu acela?i glas clar.
Srebczak o privi cu coada ochiului – feti?a ar?ta la fel de pierdut?, numai ochii îi jucau în cap, teribil de prezen?i.
Trebuie s? m? gr?besc, î?i zise vraciul.
- Cine sunte?i voi? – întreb? el, reflex, în timp ce vâra acul flaconului într-o ven? de-a Oonei.
 
 
- Te vedem ce faci, spuse Oona. Suntem ?i în Oona, iar ochii ei v?d pentru noi. Iar pe bolnavii din sat puteam s?-i punem s? te iscodeasc?, pentru noi, cu scribii lor.
Srebczak ap?s? pe piston, iar scribul plonj? în sângele feti?ei ?i începu s? pluteasc? dintr-o parte în alta, precum un pui de pinguin ce nu-?i g?sea rostul.
- Am sim?it c? ai b?gat ceva în Oona. Noi suntem aici.
- De cât? vreme vorbe?te a?a? – întreb? vraciul, în ?oapt?, urm?rindu-?i scribul în câmp: deja, se orientase ?i pornise de-a lungul vaselor de sânge, spre c?lu?ul de mare din creierul feti?ei.
- De când am trimis scribul s? te cheme, zise Bun?seara.
- Oona vorbe?te astfel de când ne-am trezit noi, sublinie ?i Oona.
- ?i, îndr?zni Srebczak s? continue, de cât? vreme dormi?i voi în Oona?
- De la începutul începutului.
Între timp, scribul se repezise spre c?lu?ul de mare al feti?ei, scobind încoace ?i încolo. Apoi, lans? un snop de al?i scribi mai m?run?i, de parc? ar fi fost ni?te artificii, se desc?rcar? din câmp ni?te cuvinte aproape de neîn?eles pentru mintea vraciului.
Ap?ru ?i Balt, care aduse cele de trebuin?? pentru bolnav?. D?du s? zic? ceva, dar Srebczak îi f?cu semn s? tac? mâlc. Apoi, se a?ez? în mijlocul înc?perii, îi f?cu semn lui Balt s? pun? leacurile pe cârpa curat?, dup? care se cufund? cu totul în câmp, luând calea scribilor ce r?t?ceau prin trupul Oonei.
- Suntem aici de la începutul începutului, zise iar feti?a. Po?i s? faci orice, vraciule: odat? trezi?i, nu ne mai opre?te nimeni.
 
 
Chipul lui Srebczak se acoperi de sudoare. Scribii d?duser? deja de primele semne ale infec?iei, dar vraciul ?tia c? germenii ace?tia intraser? în Oona mai încoace, dup? ce boala îi sl?bise trupul îndeajuns. Erau germeni din aceia, ?tiu?i de orice vraci, oricât de prost ar fi fost – în nici un caz nu ace?tia erau cei care vorbeau!  
- D?-mi zemuri din acelea, pentru balele verzui, m?i Balt. Amestec?-le, dup? cum te-am înv??at, cu niscaiva pic?turi care fac inima s? alerge – s? bat? a?a, precum d? din coad? un delfin speriat. ?i vezi, spune-mi când începe s?-i scad? febra!
Balt încuviin??, f?r? s? priveasc? la p?rin?ii Oonei, dup? cum bine îi ?edea unui înv???cel. Prepar? licoarea pe îndelete, p?truns de importan?a faptului c? Srebczak îl l?sa, pentru prima oar?, s? umble de unul singur cu uneltele r?mase de dinainte de venirea ghe?urilor.
- O s-o faci bine, Srebczak? – întreb? Bun?seara.
- De boala asta ?tiut?, da!
- Noi nu suntem boal?, spuse atunci Oona. Nu ?tii ce suntem noi, Srebczak. Nici nu ?tii unde s? ne cau?i.
Vraciul nu r?spunse. Scribii s?i transcriau deja în câmp alerg?tura licorilor preparate în rezervor, care se strecurau în cele mai ascunse l?ca?uri ale trupului Oonei. P?reau ni?te roiuri de ?ân?ari, din cei ce tr?iau numai o zi, când era soarele mai dulce – roiuri bezmetice care zburau dintr-o parte în alta, care se acuplau pentru câteva clipe pentru ca apoi s? zboare din nou ?i iar s? se acupleze ?i apoi…
- Oona se încinge, maestre, îi ?opti Balt în ureche.
- Noi nu suntem boal?, Srebczak, zise Oona ?i, de ast? dat? se ridic? în capul oaselor, ca tras? de o putere nev?zut?. Leacurile tale îi fac r?u fetei, nu vezi?
- Srebczak! – strig? Perduna.
- Nu mai pot s-o ?in, maestre, zise Balt. Avea glasul speriat. Nicicând n-am mai v?zut a?a o fierbin?eal?.
- Vâr?-i licoarea care d? apele afar?, porunci Srebczak, v?zând c? Oona începe s? se cutremure. Dar, repede de tot, cât po?i de repede!
- Ce faci, Srebczak? – scrâ?ni Bun?seara. E?ti sigur c? e bine ce faci?
- Sunt sigur! Nu vezi c? a început s? le fie fric??
- Noi nu suntem boal?. Suntem dincolo de puterile tale. Nici nu ?tii cine suntem ?i unde a?tept?m!
- Hai, odat?, Balt, hai odat?!
Degetele ucenicului tremurau, dar reu?i s? injecteze licoarea care d?dea apele afar? din trup – puuufff!
- Acum, înmoaie-o, Balt! Adoarme-o! Ca ?i cum am vrea s?-i coasem o ran? adânc?.
Of, Balt, acum s? te v?d dac? meri?i s?-mi fii înv???cel, c?-n tine mi-e n?dejdea, î?i zise vraciul ?i se l?s? în voia scribilor. Pe cei mici, care luptau cu infec?ia, îi l?s? în pace, c? ?tiau ?i singuri ce au de f?cut. În schimb, c?ut? semn?tura scribului pe care-l scrisese special pentru Oona – cel care acum se întindea b?trâne?te în creierul ei, în c?lu?ul ei de mare,
 
 
de parc? ar fi fost un n?vod minuscul ce dorea s?-i înfa?e toate celulele, gata s? le sug?.
Gata s? le transcrie.
Oona se cutremur? din nou, zgâl?âit? de un frison solemn, prelung, de ziceai c? toate oasele aveau s?-i sar? din încheieturi. Scribul azvârli primele imagikonuri în mintea lui Srebczak, mai întâi vagi, neclare, ca v?zute prin cel mai des viscol.
- M? doare, Srebczak, m? doare, strig? Oona, din adâncul r?runchilor, cu însu?i glasul ei, de ast? dat?.
- O omori, Srebczak! – se apropie Bun?seara de vraci.
- Las?-m?! ?tiu ce fac! – zise Srebczak ?i, în clipa aceea, imagikonul se limpezi, devenind clar precum ghea?a proasp?t?. În imagikon, vraciul z?ri tavanul igloo-ului ?i sim?i respira?ia precipitat? a Oonei, precum ?i mirosul diareei, a?a c?-?i d?du seama c? trebuia s?-i porunceasc? scribului s?-l duc? mai în urm? – cu cel pu?in o s?pt?mân? mai în urm?.
Oona începu s? se zbat?.
- Ooooh, Srebczak! M? doare r?u, Srebczak! – r?cni ea, tot cu glasul ei, dup? care continu?, plat ?i f?r? patim?: Cum crezi c? po?i s? ne g?se?ti când suntem aici de la începutul începuturilor? Cum?
- Dar cine sunte?i voi, blestema?ilor? – izbucni Perduna.
- Suntem c?l?re?ii vo?tri, iar voi ne sunte?i cai. Suntem parazi?ii vo?tri, iar voi ne sunte?i gazde. Ce ?tii tu, Srebczak?
- Nu ?tiu decât ce v?d, se înfurie vraciul, ner?bd?tor, dar scribul parc? îl sim?i, c?ci scoase la iveal? alt imagikon – în fa?? se vedeau crevasele cele mari de la apus, v?zute de ochii Oonei, care mergea cu greu prin z?pad?, spunându-?i: nu trebuie s? m? opresc, nu trebuie s? m? opresc, c?ci dac? merg drept înainte, odat? ?i odat? voi ajunge înapoi în sat, întorcându-m? din partea cealalt?.
 
 
- Aici e, morm?i vraciul în barb? ?i lu? scribul în st?pânire. Ziua asta o vreau, cu gândurile toate pe care o s? mi le g?se?ti! Iar tu, m?i Balt, înmoaie-o bine, c?ci am ajuns unde trebuie!
Scribul c?ut? încoace ?i încolo, deschizând imagikon dup? imagikon pe care le azvârli în mintea vraciului, gata-gata s?-l înece. Srebczak o v?zu pe Oona cum pleac? din igloo, pe furi?, o v?zu cum î?i face boccelu?a, o z?ri cum fur? una ?i alta pentru drum, o sim?i cum face planul fugii, o auzi cum î?i spune c? dac? merge drept spre apus o s? se întoarc? în sat dinspre r?s?rit.
De unde vin gândurile astea, Dumnezeule! Vreau s? v?d de unde vin gândurile astea!
- Trebuie s? plec, zise Oona deodat?, ca la începutul bolii. Eu trebuie s? plec, repet? ?i, cât era de sl?bit?, se smulse din bra?ele lui Balt. Trupul îi era slab ?i acoperit de sudoare, cu pielea atârnând ca la b?trâni, dar se azvârli din pat cu iu?eal?, precum o vulpe de z?pad? încol?it?.
- Oona! – strig? Perduna.
- Pune mâna pe ea, Balt, c? acum e în grija noastr?! N-o l?sa s? fug?!
Înv???celul se arunc? dup? feti??, prinzând-o de picioare.
- Ce-ai cu mine, Srebczak? – se tângui Oona cu însu?i glasul ei. De ce m? doare a?a, Srebczak? Tat?! M? doare de nu mai pot, tat?!
- L?sa?i-o în pace! – strig? Bun?seara, strângând din din?i. Ce-i e scris îi e scris, bun sau r?u, numai l?sa?i-o în pace!
- Ba o s? m? la?i s?-mi termin lucrarea, se r??oi vraciul la Bun?seara. ?tiu cum s? dau de boala ei, pricepi? ?tiu! Ad-o încoace, Balt! Iar voi doi, ajuta?i-m? dac? vre?i s? v-o scap!
Oona începu s? se zbat? ca o fiar?, mu?când ?i zgâriind – dar cei patru adul?i reu?ir? s-o a?eze la loc în pat. Balt se ocup? din nou de licorile ce susurau, pic-pic-pic, în trupul fetei, dându-i r?gaz lui Srebczak s? se lase în voia scribului.
- A început s?-i scad? fierbin?eala, anun?? Balt deodat?, îns? vraciul nu-l b?g? în seam?: scribul coborâse cu înc? ni?te zile în urm?, în ceea ce p?rea a fi un vis de-al Oonei – dac? a? pleca drept spre apus…
 
 
Gândul ?sta vreau s?-l v?d! De unde vine? – lans? Srebczak porunca în câmp, iar scribul se prelinse de-a lungul axonilor Oonei, n?p?dind c?lu?ul ei de mare de parc? ar fi fost un val molcom supt de z?pada afânat?, topindu-se în adâncul celulelor ei precum o pat? de gr?sime ce sfârâia în tigaie.
- Tati, tati, ce-mi face Srebczak? – se tângui Oona ascu?it. De ce m? doare a?a de tare, tati…
- Nu lua?i seama la ea, scrâ?ni vraciul. Sunt atât de aproape…
În clipa aceea, Oona se înmuie toat?.
- Srebczak m? omoar?, mami… M? omoar?…
- Vraciul vrea s?-?i fac? bine, Oona, îng?im? Perduna.
- M? doare, mami, m? doare a?a de r?u…
Respira?ia îi deveni gâfâitoare. Inima începu s?-i bat? tot mai slab. Apoi, c?sc? gura larg ?i d?du ochii peste cap.
- Cu mâna mea te ucid dac?… – scrâ?ni Bun?seara.
- Hai, Balt, zise Srebczak, gr?bit. Scoate toat? apa din ea ?i bag?-i sânge pe partea ailalt?! Hai, Balt, hai, c? n-or fi ??tia mai dibaci decât noi!
- Dar dac?-i scot toat? apa ?i-i bag sânge în loc… – îndr?zni ucenicul s?-i aminteasc? lui Srebczak ceea ce Srebczak, însu?i, îi spusese c? nu trebuie s? fac? niciodat?.
- F? cum î?i spun eu, scrâ?ni vraciul, c? nu de trupul ei mi-e fric?! Scoate toat? apa din ea ?i pune-i sânge pe partea cealalt?!
Oona se întinse ca un arc. Imagikonul înc? afi?a visul ei straniu, iar scribul se ab?tu atunci asupra gândului ei precum un cormoran asupra unui pe?te lânced.
Feti?a d?du un r?cnet neomenesc.
- Inima, maestre! S-a oprit! – ?opti Balt în urechea lui Srebczak.
 
 
- Las’ c’o pornesc eu din nou! Tu num?r?-?i b?t?ile inimii tale ?i spune-mi când ajungi la o sut?.
Mi?c? mai repede, scrib împu?it, porunci el în câmp. Mi?c? odat?! Ia urma gândului!
Scribul se cufundase adânc, în celule, scotocind dup? semn?tura gândului ciudat: porne?te drept c?tre apus ?i… Îi g?si vibra?iile profunde, adunate într-un snop de molecule împachetate precum un ghem dezordonat, în chiar inima celulelor, scris acolo de când…
Caut?, caut?, caut?, porunci Srebczak, iar scribul se r?spândi din nou în celule, precum un banc de pe?ti care fora citoplasma, strecurându-se printre reticule, membrane ?i corpusculi, oscilând printre sarcini ionice ?i cili vibratili.
- O sut?, maestre!
- Înc? dou?zeci, Balt! Te rog!
Scribul se strânse din nou asupra ghemului dezordonat, n?pustindu-se asupra lui, transcriind moleculele în grab?, furându-i semn?turile, înghi?indu-le – porne?te drept spre apus ?i, odat? ?i odat?, te vei întoarce în satul t?u dinspre r?s?rit.
 
 
- Dou?zeci, maestre, zise Balt cu glas tremurat.
- Acum, bag?-i licoarea care treze?te din mor?i ?i biciuie?te-i inima! F?r? economie! ?i vâr?-i ma?ul ?la în gât ?i aspir?-i balele toate! E copil ?i rezist?.
Balt ap?s? pe pistonul seringii r?mas? în zestrea lui Srebczak înc? de dinaintea ghe?urilor. Desc?rc? apoi unul dintre flacoanele aduse de la rezervor, pe cât de repede putea. Oona tres?ri. Scribul se retrase înapoi în sângele ei – putea s? se dizolve de acum: transcrisese deja în câmp semn?turile gândului straniu, iar Srebczak le citea, din nou ?i din nou, nevenindu-i s? cread?.
- Cum merge feti?a, Balt? întreb? vraciul dup? o vreme, l?sându-se s? cad? pe spate în mijlocul camerei.
- E bine, maestre, z?u c? e bine, se bucur? tân?rul înv???cel, privind cu ochii mari la maestrul s?u. I s-a dus ?i fierbin?eala, inima bate cu putere, iar pe beregat? nu mai hârâie deloc… E chiar bine!
- Ai… salvat-o, Srebczak? – întreb? Perduna.
- Nu ?tiu. De tr?it, va tr?i, dar nu ?tiu dac? am salvat-o, zise el, obosit ?i ie?i din înc?pere, târâ?, prin tunelul cel scund.
 
 
6.
 
De câteva zile încoace, lui Srebczak îi era din ce în ce mai frig. O fi din cauza oboselii, î?i spuse el în timp ce intra, pentru ultima oar?, o ?tia, în igloo-ul lui Bun?seara. Se a?ez? într-un stup adânc, acoperit cu fulgi de pinguin, ?i oft?. Pre? de câteva clipe, vraciul ?i Bun?seara se privir? lung, f?r? o vorb?.
Srebczak sim?i c? începe s?-l scuture un frison, a?a c?-l rug? pe Bun?seara s? înc?lzeasc? stupul mai tare. Apoi, scoase din buzunar un deget de iarb? tocat? fin – poate c? era adus? din satele de pe ghe?urile estice, cele despre care îi vorbise Eudocles. Î?i r?suci o ?igar?. Trase un fum. Se bucur? de el.
Acum, dup? ce î?i trimisese scribii cei noi în sângele lui Bun?seara, ba chiar ?i al lui însu?i, Srebczak c?p?tase certitudinea c? ceea ce z?rise în str?fundul celulelor Oonei era adev?rat. De altfel, Bun?seara pricepuse ?i el, a?a c? nu mai îndr?znea s? întrebe nimic. Când ?i când, din înc?perea al?turat? se auzea Oona care vorbea cu glasul acela care nu era al ei – sau, mai bine zis, care avea s? fie al ei de aici înainte. Perduna spunea c? era bine ?i a?a. M?car a?a.
- Cu toate astea, spuse Bun?seara deodat?, nici tu ?i nici eu nu am f?cut înc?… o s?-i mai spun boala asta.
Srebczak ridic? din umeri. Cine ?tie câte lucruri uitaser?, cu to?ii, dintre toate cele care se ?tiuser? înainte de venirea ghe?ii. De pild?, habar n-avea de ce ei doi, ?i al?ii ca ei, nu f?cuser? boala. Habar n-avea ce se mai putea face cu acei acizi nucleari care, cândva, poate c? nici nu purtaser? numele acesta. Puteai s?-i tai? Puteai s? sco?i ce era r?u în ei? Legendele ziceau c?, odat?, oamenii înv??aser? cum era s? nu mai moar? deloc, ?i cum s? pun? carnea s? fac? ceea ce pân? atunci numai pietrele ?i fierul f?cuser? – numai c? dup? aceea venise ghea?a ca s?-i pedepseasc? pentru trufia lor nemaipomenit?.
 
 
Oamenii cei vechi f?cuser? toate astea ?tiind cum s? lucreze cu acizii aceia. Acizii aceia… Nucleari. Poate. Da. Scribul meu îi vede, dar eu nu ?tiu nici cum s?-i numesc, se posomorî Srebczak.
Hm… Cu toate astea… Cu un scrib înv??at anume… ai fi putut s?-i tai pe acizii aceia nucleari. Puteai s?-i tai ?i s? cau?i gândurile celorlal?i, împachetate printre moleculele ce alc?tuiau ghemul acela nesfâr?it ?i dezordonat. Mda. Un scrib scris cu m?iestrie ar fi descoperit acele gânduri str?ine, care a?teptaser? milioane de ani în îns??i temelia vie?ii, ?i ar fi putut s? le scoat? de acolo, pân? ce nu puneau st?pânire cu totul pe tine. Pân? ce nu deveneai ei – cei care a?teptaser? de la începutul începuturilor, cei care se manifestau acum precum o boal?, gata s? te ia în st?pânire, de parc? ar fi fost, ?i ei, scribii altcuiva.
Numai c?, fir-ar s? fie, Srebczak v?zuse deja: vicleni, ei a?teptaser? printre acele p?r?i de acizi care te ?ineau în via?? – cuib?riser? printre moleculele care î?i înv??au inima s? bat?, care î?i transformau pl?mânii în foale, care te f?ceau s?-?i dore?ti fii ?i fiice, care…
?i totu?i… totu?i…
- De ce zâmbe?ti? – întreb? Bun?seara.
- Ia spune-mi, începu Srebczak, tu crezi c? Oona mai este ea îns??i?
Bun?seara înghi?i în sec.
- Eu cred c? nimeni, niciodat?, n-a fost el însu?i. Blestema?ii ??tia au fost mereu cu noi. În noi. În animale. În… plante, în gâze, în crustacee, în alge, în tot. Ne-au parazitat de la bun început, de dinainte de ghe?uri, de dinainte de zilele calde, de dinainte de tot, de dinainte de primul corpuscul care a tr?it cu adev?rat. Cred c? au fost a?a, ca o penumbr? care ne-a urm?rit mereu.
 
 
- Ah, f?cu Srebczak. Vrei s? spui c? nu prea merit? s? sc?p?m de ei… C? noi ?i ei…
- Eu a? vrea doar s-o am pe Oona a?a cum era ea acum o lun?, i-o retez? Bun?seara. Te sim?i în stare s? mi-o dai la loc, a?a cum era?
De afar?, din sat, se auzeau zgomote din ce în ce mai puternice. Câinii l?trau, vân?torii strigau unii la al?ii – ce mai, se preg?teau de plecare, dup? cum hot?râser? cu o noapte înainte. Plecau to?i cei care puteau s? umble, s?n?to?i ?i bolnavi, deopotriv?. Nu r?mâneau decât cei mult prea bolnavi, ceea ce reprezenta o bizar? simetrie, c?ci obiceiul Ja?ilor dintotdeauna fusese altul: când sim?eai c? moartea-?i d? ghes, p?r?seai igloo-ul, murind de unul singur în afara satului.
- A? putea s? ?i-o dau la loc, zise Srebczak dup? o vreme, dar pre?ul ar fi foarte mare.
- Pl?tim oricât, spuse Perduna, ie?ind de-a bu?ilea din tunelul scund care ducea în camera Oonei. Nu-i a?a, Bun?seara? Am pl?ti oricât, nu-i a?a?
- Nu ?sta e pre?ul la care m? refeream, cl?tin? Srebczak din cap.
- Ce vrei s? spui?
Srebczak se cufund? în gânduri. Cu un set de scribi bine scri?i, cu cei mai buni scribi, ar fi putut s-o ia pe calea acizilor nucleari ai Oonei. Dac? ar înv??a s? citeasc? semn?turile celorlal?i, ar vedea cât anume din acizii ?ia blestema?i sunt ei ?i cât e Oona. Apoi, dac? i-ar scoate afar? pe ceilal?i
- Cred c? dac? a?i face un alt copil, m-a? pricepe s?-l fac s? fie Oona. Pre?ul, îns?, ar fi îns??i Oona, cea care st? în camera cealalat?. Nu am cum s?-i scot pe ceilal?i din?untrul ei f?r? ca ea s? nu… mm… pricepe?i…
Perduna ?i Bun?seara se privir? lung. Niurki scânci ?i se duse în camera feti?ei – se auzir? clef?ituri repezite, semn c? o lingea pe Oona pe fa??. Balt strig? din fa?a igloo-ului:
- Hei, Bun?seara! Maestre! Nu veni?i? Hai, c? porne?te tot satul la drum!
- Cât de sigur e?ti c? o s? reu?e?ti? – întreb? Bun?seara.
- Nu ?tiu. Pot doar s? încerc. Pe de alt? parte, de unde s? ?tiu dac? n-o s? m? îmboln?vesc ?i eu, între timp, de… ei?
De afar? se auzir? bicele ?i h?m?itul vesel al malamu?ilor ce porneau la drum. Vân?torii chiuir?. T?lpicile s?niilor scâr?âir? în z?pad?.
 
 
- Haide?i! – strig? Balt, din nou. Sil i se al?tur? ?i el:
- Haide?i, haide?i odat?!
- Lua?i-o înainte, le strig? Bun?seara. Merge?i, c? v? prindem din urm?.
- În alt? ordine de idei, plus? Srebczak, privind în bl?nurile întinse pe jos, dac? e s-o copiem pe Oona în scribi, în întregime, acum ar trebui s-o facem. 
- De ce spui asta?
- Pentru c? cei bolnavi nu rezist? la drum. Am spus-o ?i asear?, dar nu m-a ascultat nimeni. A?i v?zut ?i voi c?, de fiecare dat? când un bolnav a vrut s? plece, boala l-a pus jos înainte s? mearg? prea mult. Ceva, ?i eu nu ?tiu ce – s? fie ceilal?i? – nu-i las? s? plece. Sau, poate c? e boala prea puternic?? Sau o fi având leg?tur? cu carcasa, cumva? Habar n-am. Nu ?tiu decât c? nici un bolnav n-a reu?it s? p?r?seasc? satul ?i s? r?mân? viu.
- Cât de sigur e?ti de lucrul ?sta?
- Pu?ine sunt lucrurile de care sunt sigur. Pe acesta l-am citit în scribi, îns?.
- P?i, se sc?rpin? Bun?seara în cre?tet, nici dac? r?mânem aici, cu bolnavii, Oona n-o s? supravie?uiasc?.
- Oona n-o s? supravie?uiasc? nicicum. Ei sunt în ea, spuse Srebczak, privind într-o parte. Se ridic? din stup ?i scoase din ta?c? un flacon înalt, care sem?na cu un luxofor. Aici sunt parte din scribii pe care i-am scris zilele astea, continu? el. Nu e greu s?-i folosi?i, a?i v?zut cum se face, mai ales c? am l?sat toat? tubulatura în venele Oonei, iar scribii ?tiu singuri ce au de f?cut. Pute?i s-o transcrie?i în întregime pe Oona aici, în aceste flacoane. ?i cu asta, v-am spus tot ceea ce trebuia s? ?ti?i. De acum, nu mai e treab? de vraci.
 
 
Îi privi lung pe cei doi, dup? care puse ochii în p?mânt ?i, f?r? s?-?i ia r?mas bun, se gr?bi s? ias? din igloo. Era diminea??, soarele abia ce r?s?rise ?i nu b?tea vântul. Era o zi tocmai bun? de plecat la drum – iar Srebczak avea un chef nemaipomenit s? vad? dac?, mergând drept spre apus, avea s? reg?seasc? satul venind dinspre r?s?rit.
Poate c? într-un fel, deja sunt bolnav de ei, î?i mai spuse, ?i se duse spre sanie.
 
 
 
 
 
Sfâr?it

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X