EPIDEEMIA – foileton – 0.3

31 august 2008
3.
 

 
Spre mirarea lui Bun?seara, la carcas? d?du din nou peste Srebczak. Nu era singur. În afara lui Balt, lâng? vraci se mai afla Moscune, cel mai bun t?lmaci al Ja?ilor, precum ?i Poti, b?trânul care repara orice, de la o piele de caiac sfâ?iat?, pân? la fisurile cele mai fine din tubulaturile carcaselor ?i ale rezervoarelor. Se spunea despre el c? f?cuse ni?te luxofori într-atât de mici, încât îi puteai coase pe frunte ca s?-?i lumineze calea, f?r? s? mai ai nevoie s?-i încarci cu nutrien?i din rezervoare. Cic? se alimentau direct din sângele t?u, dar nimeni nu-i v?zuse vreodat?.
Bun?seara încerc? s? adulmece aerul, dar nu mai sim?i nici un miros: dinspre nord se stârnise un vânt puternic, ridicând z?pada ?i alungând pân? ?i duhoarea focilor l?sate la desc?rnat pe lâng? cheiuri. Poate doar Niurki s? adulmece ceva, î?i spuse Bun?seara ?i-?i trimise un scrib spre malamutul cel credincios, care se ?i apuc? s? dea roat? carcasei. Dup? o vreme, câinele începu s? latre scurt, semn c? g?sise ceva, iar Bun?seara sim?i din nou, în câmp de ast? dat?, mirosul care îi atr?sese aten?ia: mda, era aceea?i miasm? de pe?te înghe?at ?i st?tut. Niurki privea ?int? la acoperi?ul carcasei, dar viscolul îl împiedic? pe Bun?seara s? vad? prea clar, mai ales c? nici malamu?ii nu aveau o vedere prea bun? – cromatica lor era mult mai s?rac? ?i aveau tendin?a de a vedea mai difuz, de parc? mereu ar fi privit printr-o pâcl?. 
- E ciudat, începu Moscune când îl v?zu pe Bun?seara. Vraciul mi-a spus de p??ania cu rezervorul de sud. Am intrat în câmp ?i am citit semn?turile rezervorului. Erau ca totdeauna, numai c? am deslu?it niscaiva… gunoaie a? zice, r?t?cite printre ele. Am luat urma gunoaielor, iar urma aia m-a adus la carcas?.
 
 
- Vou? vi s-a p?rut c? sim?i?i vreun miros mai ciudat, pe-aici, prin jurul carcasei? – îi întreb? Bun?seara. Ei îi spuser? c? nici pomeneal?, a?a c? le povesti ce sim?ise când coborâse din caiac ?i ce miros îi transcria acum, în câmp, Niurki.
- La ce se uit? Niurki? – întreb? b?trânul Poti.
- Nu-mi dau seama. Abia se vede. Dup? cum st? Niurki, parc? ar privi la peretele estic al carcasei, spre acoperi?.
- P?i, zise atunci Poti, ia-o tu, m?i Moscune, pe calea câmpului ?i vezi din ce parte a carcasei veneau gunoaiele alea. Nevast?-mea mi-a zis c?, de vreo dou? zile, to?i câinii din sat se cac? vrai?te. Ea crede c? tot de la rezervorul de sud li se trage, iar dac? nenorocita asta de carcas? a stricat cumva rezervorul…
- ?i Oona, tot de la rezervor s? se fi îmboln?vit? – îl întrerupse Bun?seara, privind la Srebczak.
- Oona a mâncat ceea ce ai mâncat ?i tu, ?i to?i ceilal?i, f?r? s? v? plânge?i de nimic, niciunul. De mâncare, nu uita c? eu m? ocup, Bun?seara. Verific nutrien?ii zi de zi.
Bun?seara încuviin??. Regulile astea erau a?a de vechi, c? nu ?i le mai aminteai decât când lucrurile mergeau r?u.
Dar Poti:
- Adic?, tu crezi c? nevast?-mea se în?eal?? S? nu te-aud?, cumva, m?i Srebczak, c? uit? pe loc c? ne e?ti vraci!
-   Câinii nu m?nânc? doar din rezervoare, Poti. Ia, hai mai bine s? ne zic? Moscune ce-i cu carcasa asta… Ziceai c? mirosea urât? – se întoarse Srebczak spre Bun?seara.
-   Da. Avea un miros de st?tut.
-   Nu duhnea? Nu era un miros acru? Sau dulceag?
-   Nu. Mirosea ca un depozit neaerisit, plin cu pe?ti înghe?a?i. Acela?i miros îl simte ?i Niurki acum.
         Se uitar? de la unii la al?ii – niciunul nu auzise ca din carcas? s? ias? asemenea mirosuri, a?a c? Moscune se apuc? s? trimit? scribii în câmp. Nu-i lu? mult s? g?seasc? semn?tura carcasei, care, p?ru s?-l recunoasc? deîndat?, lansând un morm?it profund pe care îl auzir? to?i.
         – Cuminte, cuminte, f?cu Moscune, rânjind, dup? care se apuc? s? iscodeasc? ?esuturile carcasei, unul câte unul. La un moment dat, carcasa se cutremur? scurt – ca un om uria? care tresare în somn, dup? care începu s? vibreze, de parc? s-ar fi opus iscodirii, dar t?lmaciul continu? s-o citeasc?, pe îndelete.
         – Trebuie s? intr?m în ea, zise Moscune dup? o vreme. Cred c? ?tiu de unde vine necazul. Cordoanele nervoase cele mai groase, alea de lâng? antene, par s? fi degerat.
         – Cum s? degere? P?i, tocmai lâng? antene e gr?simea cea mai îndesat?! B?trânii au conceput-o a?a tocmai ca s? protejeze cordoanele, zise Srebczak.
Moscune ridic? din umeri.
- Eu nu ?tiu ce-au f?cut sau ce n-au f?cut b?trânii: scribul meu îmi spune c? acolo e necazul: la cordoanele nervoase de lâng? antene. Tot pe acolo latr? ?i Niurki.
Se apropiar? de fanta îmbl?nit? a carcasei, iar Srebczak trase de marginile ei, cu blânde?e, pân? ce din carcas? prinse a se scurge o zeam? translucid? din care se ridicar? aburi în aerul rece. Apoi, fanta se deschise larg, de una singur?, în timp ce carcasa d?du un fel de scâncet prelung.
 
 
P?trunser? prin fant? ?i, primul lucru pe care-l f?cur? odat? ajun?i în?untru, a fost s?-?i dea jos jachetele: în carcas? era foarte cald, iar aerul era îngrozitor de umed. O luar? pe un culoar m?rginit de oase lungi ?i groase, vizibile prin pere?ii rozalii, palpitânzi, ?i urcar? în partea de sus a carcasei, de unde se deschidea un tunel foarte scund, transversal, care ducea c?tre antene.
- De-aici o s? merg doar eu cu Poti, stabili Srebczak. ?ine pe-aproape, Moscune, c? sigur o s? trebuiasc? s? vorbim între noi.
- Scribul meu te iscode?te deja, vraciule! – pufni t?lmaciul ?i d?du s? se a?eze pe jos dar, v?zând c? Bun?seara r?mâne în picioare, nu avu ce s? fac? ?i se sprijini de un perete.
- Fii atent, îi strig? Srebczak, disp?rând în tunel. Carcasa e tare sensibil? pe aici. În ultima lun? a sângerat o gr?mad?, chiar de pe acest culoar.
- În regul?! Of, eu nu ?tiu ce naiba se întâmpl? de la o vreme încoace, începu Moscune, întorcându-se c?tre Bun?seara. Parc? nici câmpul nu mai e cum îl ?tiam.
- Adic??
-   Nu ?tiu cum s? spun… Îmi vine s? zic c? e mai îmbâcsit. Când îmi încep ziua ?i intru dup? semn?turile cu care am treab? mereu, parc? le… prind mai greu, c? nu sunt în stare s? explic ce se întâmpl? de fapt. Cât despre scribi, ei se mi?c?, f?r? discu?ie, cu mult mai încet… sunt la fel ca acele caiace prinse în pojghi?a de ghea?? când se las? gerurile alea bru?te! – se bucur? Moscune c? g?sise un termen de compara?ie. Merg, dar merg mai împotmolit, scâr?âind. A?a ?i cu scribii.
-   ?i de când ?i se întâmpl? asta? – întreb? Bun?seara, amintindu-?i de p??ania de diminea??, de la vân?toare, când scribul lui Sil nu reu?ise s?-?i ia în st?pânire pe?tii-ac.
-   S? fie vreo s?pt?mân?? – Moscune r?mase pe gânduri. Sau vreo zece zile? Cred c? de vreo s?pt?mân?, totu?i, zise el ?i se apuc? s? scotoceasc? prin câmp dup? urmele l?sate de propriile semn?turi.
          În clipa aceea, carcasa începu s? morm?ie mai tare. Pere?ii culoarului se umezir? brusc ?i se auzi scrâ?net de oase din adâncul ?esuturilor.
 
 
- În m?-sa! – înjur? Moscune. Ce naiba fac ?ia doi c? se stinge câmpul de tot!
Gr?bit, Bun?seara trimise un scrib în câmp dar, înc? din prima clip?, sim?i o groaz? nesfâr?it?: era orb! Câmpul nu mai era acolo! Înc? î?i vedea scribul, l?sând o dâr? lucioas? în bezn?, dar în rest nu mai z?rea nimic de care s? se aga?e.
Nu mai v?d decât cu ochii, î?i spuse Bun?seara, sim?ind cum îl ia cu ame?eal?. Doar cu ochii!
Lans? înc? un scrib numai c? atunci, pân? ?i semn?turile scribilor se stinser?, disp?rând în neant.
- Doamne, dar ce se petrece? – întreb? Moscune în ?oapt?. N-am auzit nicicând de a?a ceva…
Între timp, carcasa începuse s? se cutremure cu totul. O zeam? cleioas? prinse a se prelinge de pe tavanul culoarului care se înro?ea tot mai mult, palpitând cu putere. Din str?fundul carcasei se în?l?? un morm?it, din ce în ce mai puternic, dup? care câmpul deodat? reap?ru în mintea amândurora.
 
 
Apoi se auzi un oftat adânc. Se f?cu lini?te, iar pere?ii carcasei î?i rec?p?tar? culoarea obi?nuit?.
- Poti! Poti ?i Srebczak, scrâ?ni Moscune, furios. Cine ?tie ce naiba au f?cut pe la cordoanele alea… 
Bun?seara nu zise nimic – înc? sim?ea ?ur?urele de ghea?? scociorându-i printre ma?e: pre? de câteva clipe, fusese orb în câmp! Pre? de câteva clipe fusese pe trei sferturi mort!
Dup? o vreme, vraciul ?i b?trânul Poti se reîntoarser?; se cl?tinau ca be?i ?i priveau, buimaci, dintr-o parte în alta.
- Cordoanele nu aveau nimic, m?i Moscune, zise Poti. Absolut nimic! Am vrut s? intr?m în câmp ca s? vorbim cu tine, dar s-a ?ters totul, naibii. E?ti a?a de sigur c? au degerat cordoanele?
Moscune nu mai era sigur de nimic. Intr? iar??i în câmp, iscodi carcasa pe toate p?r?ile ?i izbucni, furios:
- Uite! Uite-aici! Cordoanele de lâng? antene sunt degerate! Uita?i-v? bine, cu to?ii! Îi simt chiar ?i semn?tura lui Niurki: tot aici se zgâie?te ?i el!
Srebczak î?i drese glasul, dar Poti se enerv? ?i, apucându-l pe Moscune de um?r, îl trase dup? el pe culoar. Dup? câteva minute se întoarser?. Poti bodog?nea, iar t?lmaciul se pleo?tise de tot.
- Cordoanele n-aveau nimic, zise b?trânul. Iar câmpul merge mai bine ca oricând.
Se hot?râr? s? ias?. Carcasa morm?ia ca întotdeauna, lini?titor. Pere?ii palpitau, din nou, în ritmul lor regulat, cel în care palpitaser? înc? din prima zi în care carcasa î?i întinsese câmpul peste satul Ja?ilor, conectându-se cu celelalte carcase, r?spândite de-a lungul ?i de-a latul ghe?urilor ?i peste m?rile reci de pretutindeni. Fusese o carcas? m?runt? pe atunci – abia dac? era mai mare decât un igloo – care nu-i ajuta decât la treburile de zi cu zi, la vân?toare, mai ales.
Cu vremea, îns?, predecesorii lui Srebczak crescuser? o carcas? frumoas? ?i s?n?toas?. O echipaser? cu material genetic din ce în ce mai sofisticat, care o îmbr?case cu o minunat? blan? de urs alb ?i care o împodobise cu un set de antene axonale mai înalte decât oricare alte antene de pe întinsul acestor ghe?uri, bine protejate în teci de chitin? ?i c?ptu?ite cu gr?sime regenerabil? de balen?. Era o carcas? puternic?: era în stare s? sus?in? câmpul întregului sat, al oamenilor ?i al animalelor utilitare, pe o distan?? mai mare de zece zile de vâslit voinice?te, în caiac. Controla patru rezervoare de sintez?, dou? hale hidroponice ?i un depozit uria?, s?pat în ghea?a de la nord de sat. Srebczak spunea c? acizii nucleari care alc?tuiau zestrea genetic? a carcasei costaser? o avere – o avere scoas? la iveal? în cele peste zece secole în care Ja?ii vânaser? balene, zi dup? zi, cu pre?ul vie?ii lor.
 
 
Ie?ir?. Afar? se stârnise deja un viscol n?prasnic. Când Poti întreb? dac? viscolul putea fi f?cut r?spunz?tor pentru necazurile carcasei, Srebczak îi r?spunse c? nici gerurile cumplite de acum trei sute de ani nu doborâser? carcasa, care, trecuse totdeauna peste intemperiile cele mai crunte, f?r? probleme.
- Uita?i-v? în câmp pe însemn?rile predecesorilor mei, ?i-o s? vede?i ce carcas? zdrav?n? avem. Eu o s? parcurg însemn?rile alea, oricum, c? poate o fi scris careva ?i despre niscaiva p??anii ca asta de azi. Auzi tu: s? se ?tearg? câmpul…
Era târziu. Se preg?teau s? mearg?, fiecare, la igloo-ul s?u când, din vâltoarea viscolului î?i f?cu apari?ia Sil, vân?torul. Se apropie de Srebczak ?i-i strecur? ceva la ureche.
- Dumnezeule, f?cu vraciul. S-a dus naibii somnul nostru, Balt! – Se întoarse spre Bun?seara ?i-i spuse, oftând: Sil îmi zice c? ni s-au mai îmboln?vit câ?iva oameni. 
 
 
 
 
***

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X