N-A FOST GIUVAER MAI VECHI ÎN PATALIPUTRA – foileton – 0.8 – ultimul

11 august 2008
Via?a unui om este rareori mai lung? de 28.000 de zile – iar cei care apuc? 30.000 de zile în s?n?tate pot fi considera?i împlini?i.
30.000 de zile… Of, c?l?torule, dac? vei merge de la Antiohia la Londrinum, e sigur c? o s? sco?i din buzunare mai bine de 30.000 de b?nu?i!
Zilele – se spune c? o zi de-a lui Brahma, adic? o kalpa, dureaz? mai mult de patru miliarde de ani. Fiecare dintre aceste zile dureaz? mai mult decât o epoc? brahman? (yuga), cu excep?ia aceleia ce poart? numele de Mahayuga. Poate c? este de interes s? ne reamintim c? tr?im în cea mai scurt? epoc? brahman? – aceasta se nume?te Kaliyuga ?i nu are decât 432.000 de ani.
 
 
 
***
 
În prima zi, Emma travers? o ap? nesfâr?it?. Înc? de diminea?? se v?zu c? avea s? fie vreme urât? – cea?a se ridica din ape, de ziceai c? cineva a aprins un rug sub mare. Când ?i când se porneau ploi cumplite ?i se stârneau furtuni furioase care amenin?au s?-i scufunde barcazul m?runt. Emma nu-?i d?dea seama unde se aflau to?i ceilal?i; când se trezise, nu-l sim?ise decât pe cneazul Igor care înc? dormea lâng? ea, respirând adânc.
 
Mare Primum
 
Ce ciudat – î?i spusese Emma. E atât de frumos ?i de falnic atunci când e treaz, iar acum…
Nu-?i d?dea seama de ce nu-i pl?cea Igor când dormea. Atitudinea de… del?sare, poate? Aparenta lips? de control? Faptul c? un firicel de saliv? i se prelingea din col?ul gurii? Pozi?ia total lipsit? de elegan??, care-i amintea de un sac de cartofi pr?v?lit pe fundul barcazului?
Sau, asem?narea cu moartea?
Se ridicase de jos, gânditoare, ?i-i d?du roat?. Picioarele! Parc? erau prea r?stignite. ?i mâna aia pe care o sprijinea peste b?rb??ia pe trei sferturi sculat?. Cneazul Igor plesc?i – p?ru un faun libidinos… Mda. Cum-necum, de?i ghicea c? mai exist? ceva ce ar fi trebuit s-o ?in? departe de el, Emma sim?i deodat? imboldul de a-l îmbr??i?a.
Hm, de ce a? dori s?-l îmbr??i?ez pe Igor? Of, ce p?cat c? mare?alul Montgolfier este atât de b?trân, î?i spuse Emma. M?car cu zece ani s? fi fost mai tân?r ?i gândurile astea încurcate nu m-ar mai fi fr?mântat…
?i atunci î?i d?du seama c? Igor îi e frate bun ?i o apuc? groaza . Abia apoi î?i aminti de p??aniile zilelor trecute, ?i-?i d?du seama c? nu vedea ceea ce vedea, ci c? ?i-l amintea pe cel?lalt. Pe omul din ea.
Navigar? vreme nesfâr?it?, parc?. Dup? ce se trezi, Igor se apuc? s? pândeasc? soarele – a?tepta s?-l z?reasc?, fie ?i numai pentru o clip?, printre norii grei ?i cenu?ii, ca s? se chiorasc? degrab?, ba în sextant,
 
Sextantul de la Antikythera
 
ba în astrolab.
 
Astrolab Iser
 
Totodat?, a?ezase busola cu ulei pe fundul barcazului ?i mereu tr?gea cu ochiul la ea, dar nimic din toate astea nu-l ajut? ca s? deslu?easc? drumul.
- ??tia, zise el la un moment dat, dup? ore întregi de t?cere, ??tia ne-au dat drumul aici f?r? s? le pese dac? o s? sc?p?m cu via?? sau nu.
- Crezi c? ar fi mai bine s? ne întoarcem înd?r?t de unde am plecat?
Igor rumeg? r?spunsul. Se sc?rpin? în barb?, î?i drese glasul de vreo câteva ori ?i, în fine, întreb? ?i el:
- Unde o fi acel înd?r?t?
Emma î?i d?du seama c? Igor nu se gândea numai la p?mântul pe care îl p?r?siser? dis-de-diminea??, ci ?i la locuri mult mai vechi, pe care ea, una, le vedea din ce în ce mai înce?o?at: de pild?, Constantinurbs, pe care îl ghicea împachetat printre amintiri precum o zi dintre acelea vechi, din copil?ria ei de dinainte de a fi început s? vorbeasc?.
Constantinurbs! Nu-l vedea deloc bine. ?tia doar c? fusese acolo. Ca ?i cum ar fi citit cândva, despre ea, Emma, cum c? ar fi fost în Constantinurbs.
- Nu-i vorb?, o descurc? Igor dup? ce v?zu c? Emma nu-i r?spunde, nu-i vorb? c? nici m?car la insula de azi diminea?? n-a? mai ?ti s? ajung. Uite.
Îi ar?t? busola de Zhong Huo – cea pe care i-o l?sase Bodhidarma, de care mai-mai c? uitase, î?i d?du el seama, c?ci nu-i mai putea reproduce tr?s?turile în minte. Busola aia primit? de la un om din care nu mai re?inea decât numele, a?adar, busola aia blestemat? indica sudul când într-o parte, când în alta, nefiind bun? de nimic.
 
Busol? de Zhong Huo, cu ulei
 
- Oricât de vareg a? fi eu, se împ?un? Igor, f?r? nici un fel de semne n-am s? g?sesc nicicând drumul înapoi.
Le p?ru r?u amândurora c? Igor spusese a?a ceva, dar nu mai aveau ce s? fac?: cuvintele fuseser? rostite ?i nimic n-avea s? le ?tearg?.
Îi cuprinse teama când, dup? ore în ?ir de naviga?ie, v?zur? c? nici m?car noaptea nu cobora. Orele erau la fel. Ploua mai mult sau mai pu?in. Era cea?? sau furtun?. Niciodat? soare. Nic?ieri p?mânt. Busola î?i b?tea joc de ei. Apa de b?ut era pe terminate ?i, deja începuser? s? m?nânce dintr-o bucat? de pastram? care prinsese umezeal? ?i mucegai.
 
Mare Primum
 
Apoi, o dat?, Emma îl v?zu pe Igor cum se uit? la ea cu ochi din aceia.
- N-avem cum, îi zise. Sunt sora ta.
- Mai e cineva care s? ?tie asta? – îi zâmbi el, ostentativ, în timp ce îmbr??i?a cu privirea întinderea nesfâr?it? a valurilor.
- Îmi e de ajuns c? ?tiu eu.
În fine, ajunser? la un moment dat s? z?reasc? un ??rm.
 
Terra Firma
 
Se întindea de la un cap?t la altul al orizontului ?i era plat. Dup? ce debarcar?, c?utar? din priviri un copac, un deal, un tufi? – în zadar! Erau înconjura?i de ni?te snopuri de iarb? înalt? ?i atât. Noroc c? la o arunc?tur? de oxybel dep?rtare de malul apei d?dur? peste un izvor, dar apa avea gust s?lciu.
B?ur? pe s?turate ?i se sp?lar?. Emma î?i d?du din nou seama c? Igor o privea cu ochi din aceia cu care Montogolfier nu cutezase nicicând s-o priveasc?.
- Nu-n?elegi c?-?i sunt sor??
- Nu-n?elegi c? dac? o s? uit ?i eu lucrul ?sta, o s? fii singura care o s? mai ?tie c? a?a e?
 
Despre incest
 
Emma îi zâmbi, sincer amuzat? – ceea ce a fost o mare gre?eal?. Apoi, adormi, de?i nici aici, pe p?mânt, nu cobora noaptea. Când se trezir?, Igor îi spuse:
- Ne-au trimis s? umbl?m pe p?mânturile astea. Spuneau c? vom fi puternici… Corto spunea c? giuvaerul din Pataliputra o s? ne fac? în?elep?i. Iar noi, ce vedem? P?mânt, ap? ?i ierburi. Un cer înnorat. P?i, merita s? ne risc?m via?a ca s? ajungem în pustietatea asta blestemat?? 
- Înc? mai avem de mers. Cine ?tie ce minun??ii ne a?teapt? mai încolo? Cât despre Corto, nu mi-l mai amintesc decât ca pe un desen nemi?cat. Tr?s?turi alb-negru. Atât.
 
Corto, diluându-se
 
- El ?i-o mai aminti de noi? Noi om mai fi ?i al?turi de el?
Emma ridic? din umeri.
Plecar?. Merser? ce merser? ?i iar merser?, pân? ce nu mai z?rir? marea, pân? ce nici n-o mai auzir?, dar de jur împrejur nu se vedeau decât acelea?i ierburi înalte ?i, ici-colo, câte-un izvora?.
- M?car dac-am ?ti cum s? le trimitem vorb? c? aici nu-i nimic. S? nu mai vin? ?i al?ii încoace, zise Igor.
- M?car de-ar veni careva încoace! Dar, s? fie cineva care s? ?tie s? ne duc? înapoi, râse Emma. Hai, Igor, de ce te plângi? N-au trecut decât… – începu ea, dar î?i d?du seama c? n-avea de unde s? ?tie câte zile trecuser?.
T?cu. Cneazul o privea cu coada ochiului.
- Oh, mai las?-m?! – îi zise ?i se ridic? în picioare, dar Igor se repezi dup? ea, râzând cu glas tare. Emma o lu? la fug?, chicotind. Pân? la urm? se oprir?, respirând greu:
- Cuminte! – îi f?cu ea semn.
- Oh, ?tiu, suntem fra?i!
Apoi se culcar?. Ca de obicei, ea se trezi prima. Î?i amintea bine de Corto, de Leonardo, de Ildirim, de to?i, dar, încet-încet, în mintea ei î?i f?ceau loc, din ce în ce mai bine, amintirile celuilalt: ba o conversa?ie legat? de plecarea iminent? pe t?râmul pe care se aflau, ba chipul unei femei care era mama ei, ba însu?i Igor, cu care se jucase în copil?rie.
Igor, Igor, cât de frumos respiri…
La urm?torul popas, îi lu? mâna într-a ei. Îi sim?i mirosul ?i iar??i îl v?zu cum o prive?te. Î?i aminti de jocurile lor din copil?rie care se amestecau cu alerg?tura din Constantinurbs ?i nu mai ?tia cât de mult îi era frate sau cât de mult era varegul pe care-l cunoscuse la taverna din Pera, invitat? fiind de Corto Maltese ca s? dicute despre cel mai vechi giuvaer din Pataliputra.
- Of, î?i sunt înc? sor?, zise ea dup? o vreme. Poate c? mereu o s?-?i fiu sor?.
Igor nu spuse nimic. Sim?ea c? timpul e de partea lui. Începuse s?-?i aminteasc?, tot mai mult, amintirile celui din?untru – a?adar, ?tia c? drumul pe care porniser? era teribil de lung.
Merser? ?i mai departe. În zare se v?zur? ni?te coline molcome, prea molcome. Igor vân? un pui de c?prioar?. Mâncar? din plin ?i d?dur? s? se culce – î?i aminteau, amândoi, de amintirile celorlal?i ?i, cu cât se priveau mai mult, cu atât î?i aminteau mai mult.
 
Planities Primae
 
Pe urm?, Emma îl l?s? s? se apropie. O f?cu, gândindu-se numai la zilele petrecute în Constantinurbs, numai la cneazul Igor, cel din garda vareg? a lui Isac Anghelos, alungându-l din minte pe cel cu care se urcase în copac ?i cu care se b?l?cise în ele?teul de lâng? cas?, care cas? era din bârne înalte de lemn geluit, cu ferestre înguste – ah, nu, asta era decât casa ei de lâng? Londra, c?ci casa ei adev?rat? era din c?r?mizi de p?mânt v?ruite cu alb, era înalt? ?i era pierdut? printre alte case asemenea ei, la marginea unui de?ert care –
- Nu vreau s?-?i mai fiu sor?, nu vreau, îi gâfâi ea în ureche, orice vreau s?-?i fiu, numai sor? nu!
Apoi, i-a p?rut r?u de ce f?cuse, c?ci o n?p?diser? amintirile din casa ei de la margine de de?ert:
 
Casa Emmei de la marginea de?ertului, din cealalt? copil?rie
 
mânc?rurile nemaigustate de atunci: salat? de vinete, morcov ras cu ceap? ?i varz? murat?, puse pe frunze de salat? verde ?i stropite cu harissa,
 
Gustativ
 
copiii cu care se juca fa?ea’scunselea prin souk, apoi mâinile celui care o înv??a…
O înv??a?… O înv??a, sau îl înv??a? Of, nu numai c?-i era sor? lui Igor, dar… nu cumva via?a de care î?i amintea din ce în ce mai bine, era via?a unui b?rbat? Mascul s? fi fost cel care se rev?rsase în carnea ?i sângele ei, impregnând-o cu nebunia sexului lui, distrug?tor ?i aduc?tor de r?zboaie, genitor de c?l?torii ?i de h?l?duieli nepl?nuite?
Ce mai conta? Ea, Emma, îl g?zduia pe acel b?rbat improbabil înc?, ?i tot ea, Emma, î?i înghi?i saliva când îl primi pe Igor.
 

 
- Am f?cut asta pentru c? a?a era scris, spuse Emma dup? aceea, ridicându-se de lâng? Igor, hot?rât? s? nu-i mai vorbeasc?.
M?car o vreme.
Trecur? de dealurile acelea îndep?rtate, ajunser? pe malul unui fluviu dincolo de care se întindeau alte stepe, traversar? apa mâloas? cu ajutorul unei plute din crengi – dar ea tot nu-i vorbea.
Apoi, iar îl primi la ea, c?ci îl vedea cum se tope?te de dor – dar ea nu mai era acolo. Deja î?i amintea tot mai bine. Cine era. Cum înv??ase s? socoteasc?. Cum dorea s?…
- Dumnezeule, mare! – îi spuse dup? aceea. Nici m?car nu mai ?tiu dac? ce-mi amintesc din via?a celuilalt chiar este adev?rat. E în mine ceva ce-mi spune c? n-am ce s?-mi amintesc. C? totul abia dac? a început, acum câteva zile, pe acel barcaz.
Igor privi într-o parte.
- Eu… ei bine, eu ?tiam c? n-aveam cum s?-?i fac r?u, zise el dup? o vreme.
- Nici tu nu mai ai ce s?-?i aminte?ti?
Igor nu r?spunse.
- Ascult?, îi zise ea, dar dac? nu avem ce s? ne amintim, de unde se trage omul ?sta din mine? De unde a ap?rut? Cine l-a adus pe lume? De unde amintirile copil?riei mele care e alta decât cea pe care o ?tiu? Cine a început toat? povestea asta?
Igor îi spuse atunci parabola cu s?geata otr?vit?. Un r?zboinic a fost r?nit de o s?geat? otr?vit?, dar când chirurgul a dat s? i-o scoat?, r?zboinicul i-a spus c?, înainte de toate, pentru ca treaba s? mearg? bine, ar trebui s? capete r?spunsuri la ni?te întreb?ri: cine a tras, de unde a tras, de ce a tras, ce fel de arc avea, din ce pozi?ie tr?sese, ?i tot a?a.
- Dac? r?zboinicul nostru o s? pretind? r?spunsuri la toate întreb?rile înainte s?-i fie scoas? s?geata, chirurgul n-o s? mai aib? pe cine s? salveze.
 

 
A fost prima oar? când s-a l?sat noaptea peste ei. Au dat s? se culce dar, tot pentru prima oar? de când ajunseser? pe acel t?râm, la urechi le ajunse zvonul unor voci îndep?rtate. Au stins focul ?i au r?mas treji, când unul, când altul, p?zindu-se.
Spre diminea??, când soarele înc? nu r?s?rise, fur? ataca?i. Sumedenie de s?lbatici, acoperi?i cu bl?nuri ?i înarma?i cu bâte, se repezir? spre ei din toate p?r?ile. Se luptar? pre? de o or? aproape, zdrobind zeci de du?mani, care n-aveau nici armele lor cumplite ?i care nici nu cuno?teau arta r?zboiului, asemenea lor. Lupta se încheie doar când Igor se pr?v?li, însângerat de sus pân? jos ?i cu capul zdrobit.
 
De bello
 
Strig?tul de groaz? al Emmei îi opri în loc pe s?lbaticii care doreau s?-i fac? ?i ei felul – Emma urla dup? fratele ei, dup? so?ul ei, dup? amantul întru pederastie, nici ea nu ?tia.
Apoi, se duse ?i ea cu s?lbaticii, ce s? fac?. Se duse cu ei, pricepând, în sfâr?it, de ce, indiferent ce-ar fi fost, trebuise s? i se dea lui Igor, cu dragoste: îi purta copilul în pântec, iar giuvaerul cusut sub sân avea s? ?i-l aminteasc? mereu ?i pe vareg.
 

 
 
***
 
În a dou? zi, Emma era c?s?torit? cu un r?zboinic n?prasnic, pe nume Ildir. Tr?iau amândoi pe valea Indului, la Mohenjo Daro,
 
Mohendjo Daro
 
într-o cas? de piatr?, la doi pa?i de marele bazin al ora?ului. Aveau doi b?ie?i (Krade ?i Morb) ?i erau invidia?i de mai toat? lumea pentru c? (se spunea ?i se vedea cu ochiul liber!) nu se certaser? niciodat? ?i pentru c? se iubeau ca în prima zi.
Poate c? nimeni nu ?i-ar fi amintit vreodat? de ei dac?, într-o bun? zi, Ildir n-ar fi întârziat acas?. Emma a trimis o slujnic? dup? el, s? vad? ce se întâmpl?, iar aceasta se întoarse cu ve?ti îngrijor?toare.
- St?pân?! Ildir n-o s? vin? acas? în noaptea asta! To?i b?rba?ii s-au strâns la palat pentru c? iscoadele noastre au z?rit câteva pâlcuri de aragu?i c?tre miaz?noapte.
- Aragu?i?! Hai, Sumina, las-o balt?! Aragu?ii tr?iesc doar în basmele de adormit copiii.
- Nu, nu, nu, st?pân?! Însu?i st?pânul mi-a spus c? aragu?ii au fost v?zu?i dincolo de cîmpie. ?i mi-a mai spus c? trebuie s?-i lu?m pe Krade ?i pe Morb ?i s-o lu?m în jos pe râu, pân? în mla?tinile de la Harwal.
 
Mla?tina Harwalului, la 20 de pasarange de Mohenjo Daro
 
- Ce tot vorbe?ti?
Emma se acoperi cu un v?l ?i d?du s? porneasc? spre palat. Dar, când s? ias? din cas?, o oprir? cei doi b?ie?i.
- O s? fie r?zboi, mam?, spuse Krade, cel mai mare, ?i-i oferi un cu?it de lemn. Uite! D?-i asta lui tata, ca s? aibe cu ce s? se lupte cu aragu?ii.
Emma n-apuc? s? zic? nimic, pentru c? Morb, b?iatul mai mic, îi întinse ?i el un cadou pentru Ildir: o floare alb? de lotus. Emma se cutremur? – lotusul alb era simbolul lini?tii, dar, mult? lume ?optea pe la col?uri c? lini?tea cea mai adânc? n-o întâlneai decât în moarte.
 
Pax mortalis
 
- E pentru tata, s? fie lini?tit ?i s? judece cu cump?nire la r?zboi, spuse micul Morb, iar Emma îi s?rut? pe amândoi ?i porni spre palat. Pe drum, avu grij? s? azvârle lotusul alb, ?tiindu-l pe Ildir cam supersti?ios, asta ca s? nu mai spunem c? nici ea nu dorea s? provoace soarta.
Când ajunse la palat, era deja h?rm?laie mare – toate nevestele din ora?, ?i bogate ?i s?race, se strânseser? de jur-împrejurul palatului: unele strigau, altele se gr?beau spre casele lor, altele î?i smulgeau p?rul din cap.
 
Pia?a cea mare din Mohendjo Daro
 
- Hei! Ce s-a întâmplat? – o întreb? Emma pe femeia de la care cump?ra fructe în pia??.
- Ce s? se întâmple, cucoan?? Ia, mai bine gr?be?te-te ?i tu s? pleci, c? uite: au venit aragu?ii!
Emma se îndrept? pe loc, gata-gata s-o plesneasc? pe am?râta aia de vaisya care, pe vreme de pace, nici în ochi n-ar fi îndr?znit s-o priveasc?. Femeia o lu? la fug?, îns?, rânjind:
- Degeaba te superi, cucoan?! Dup? ce-o s? ajung? aragu?ii aici, tu nu vei mai fi o kshatryia, iar eu nu voi mai fi o vaisya! Atunci s? te v?d dac? o s? mai ai curajul s? ridici mâna asupra mea, c-o s? te târ?sc de p?r prin gunoaie, s? râd? toat? mahalaua de tine!
Emma nu se l?sa niciodat? cu una cu dou?, dar, vorbele femeii îi amintir?, parc?, de o alt? lupt?, de un alt ora? cucerit, de mii de oameni mor?i, de copii ar?i, de mame care urlau, sec?tuite, de case n?ruite, de molime cumplite, de duhori ?i de foame. Oh, mai ales de foame.
Î?i alung? gândurile negre ?i intr? în palat. În înc?perea cea mare, Ildir se plimba furios dintr-o parte în alta, strigându-le celorlal?i:
- ?i cine sunt aragu?ii ??tia? Cu ce sunt ei mai presus decât noi? S? p?r?sim ora?ul doar pentru c? am auzit pove?ti despre cruzimea lor? Ce, n-am mai avut r?zboaie pân? acum?
 
Ildir
 
Se stârni un t?r?boi nemaipomenit. Unii îl îmboldeau pe Ildir s? vorbeasc? mai departe, dar erau mul?i ?i cei care spuneau c? n-are rost s? se lupte cu un popor atât de fioros, care ?tersese deja de pe fa?a p?mântului ora?e precum Rupar, Harappa ?i Kalibangan.
Se întâmpl? exact ca în… ca în… numele acelui ora? necunoscut îi st?tea Emmei pe limb?, numai c? nu era în stare s?-l pronun?e. D?du s?-l strige pe Ildir dar, în clipa aceea, avu ciudata senza?ie c? pân? ?i pe so?ul ei l-ar mai fi cunoscut o dat?, de mult, în alt? lume, parc?.
- M?rite Shiva, se rug? ea, împreunându-?i mâinile. Ce faci cu mine?
 
Shiva Distrug?torul
 
Atunci, o z?ri Ildir ?i se apropie de ea în fug?.
- Ia b?ie?ii, dragostea mea ?i duce?i-v? în mla?tini, la Harwal!
Emma cl?tin? din cap.
- De ce s? plec?m? Nu-mi spune c? ?i-e fric? ?i ?ie!
- Nu-mi e deloc fric?, ?tii bine c? nu-mi e! Dar, cu cine vrei s? ies la lupt?? Mai bine de jum?tate dintre b?rba?ii în putere au fugit din ora?.
- Ildir, începu Emma, iar imaginea unui alt Ildir o n?p?di cu putere: era îmbr?cat tare straniu, cu un fel de cârp? frumos înf??urat? pe cap, cu ceva ce se asem?na unei pelerine ?i…
- Ce-i cu tine, Emma?
- Nimic. Am s? plec, a?a cum mi-ai spus. D?du s? porneasc? spre cas? f?r? s?-l s?rute, c?ci lui Ildir nu-i pl?cuse niciodat? s?-?i manifeste sl?biciunile în v?zul celorlal?i când, î?i aminti de cadoul lui Krade.
- Krade ?i-a oferit un cu?it. Mi-a spus c? dore?te s? fii viteaz, îi povesti ea, f?r? a-i spune c? Morb îi oferise un lotus alb.
Lui Ildir îi fugi tot sângele din obraz.
- Am s? primesc cu?itul lui Krade cu drag? inim? de?i, pe timp de r?zboi nu se ofer? cadouri, c? poart? ghinion.
Felicitându-se în minte c? aruncase cadoul lui Morb, Emma spuse:
- Ai grij? de tine, Ildir!
- O s? fiu cât se poate de cump?nit, pronun?? el chiar cuvintele pe care le spusese Morb când îi trimisese lotusul alb, ceea ce o f?cu pe Emma s? se clatine. Ce-i cu tine, lumin? a ochilor mei?
- Nimic, min?i ea.
- Hai, nu-?i fie fric?, o îndemn? Ildir. Acum, du-te acas?, ia b?ie?ii ?i fugi?i în mla?tini! ?i vezi, stai cu ochii pe Morb cel mic, c? tare nebun mai este!
- S? ?tii c? a?a am s? fac, zise femeia ?i plec?. În minte înc? îi mai jucau imaginile neclare ale unei fugi dintr-un ora? urgisit ca acesta, dar se str?dui s? nu se mai gândeasc? la nimic.
Deîndat? ce ajunse acas?,
 
Ruine la Mohenjo Daro – zise ale casei lui Ildir
 
o puse pe Sumina s? strâng? lucurile ?i se preg?tir? de plecare în mla?tina Harwal. Pe drum, b?ie?ii o întrebar? ce f?cuse Ildir cu cadourile lor. Emma le povesti cum c? tat?l lor se bucurase numai pe jum?tate de cu?itul lui Krade, pentru c? era ?tiut c? nu se ofer? cadouri pe timp de r?zboi. Pe de alt? parte, cu durere în suflet, Ildir refuzase lotusul alb trimis de Morb fiindc?, pe lâng? lini?te, simboliza ?i moartea. În plus, mai ad?ug? Emma, punând de la ea, Ildir îi transmisese lui Morb s? aib? grij? de acum înainte cum alege ofrandele ?i cadourile, pentru c? nimic pe lumea asta nu se întâmpla f?r? s? nu lase urme.
B?iatul cel mic ridic? din umeri ?i primi explica?ia dat? de Emma f?r? s? comenteze. Basmul ne mai spune, îns?, c? în aceea?i noapte, Morb l-a ucis pe fratele s?u mai mare, cu un cu?it, în somn, dup? care a fugit pe râu în jos, cu o plut?. A f?cut totul într-o lini?te deplin? ?i, la plecare, a avut grij? s? scrijeleasc? pe p?mânt, lâng? capul fratelui s?u:
TATA A PRIMIT OFRAND? DOAR DE LA TINE
Diminea?a, v?zând groz?via, Emma a înnebunit de durere. Nu ?tia ce s? fac? mai întâi: s?-l plâng? pe Krade, sau s? se duc? dup? Morb, pe care l-ar fi ucis cu mâinile ei, dar pe care, în acela?i timp, îl dorea înapoi, lâng? ea. Urlând disperat?, alergând dintr-o parte în alta a mla?tinii, nici m?car nu i-a b?gat de seam? pe camarazii de arme ai lui Ildir când au sosit pe insul?.
Bineîn?eles c? Ildir murise, din „prea mult? ardoare, st?pâna noastr?, c?ci îl ?ti?i c? atunci când e vorba de lupt?, bietul Ildir nu se d? înd?r?t de la nimic ?i se bag? unde-i focul mai mare”.
- Mai bine i-a? fi dat lotusul alb, ?opti Emma atunci ?i plec? de una singur? în adâncul mla?tinii, de unde nu se mai întoarse niciodat?.
 
 
 
 
 
***
 
În a treia zi, Emma se afla undeva pe lâng? Bospor, pe când Bosporul nu era altceva decât cap?tul unei m?ri, ?i era m?ritat? cu un om tare b?trân pe care îl chema Noah. Ploua de zile în ?ir, f?r? încetare, iar apele cre?teau în jurul lor v?zând cu ochii.
Ei, ?i v?zând aceasta, ?i-au f?cut Noah ?i Emma o nav? de lemn, uria??, c?reia i-au spus arc?
 
Arca lui Noah
 
?i, dup? ce apele m?rii au început s? dea pe afar?, s-au urcat în arc? ?i s-au l?sat du?i de apele Mediteranei (ei îi spuneau simplu: mare) care se rev?rsau, lene?, în ceea ce avea s? devin? Pontul Euxin ?i. mult mai târziu, Marea Neagr?. În ziua în care s-au urcat în arc?, ploua deja f?r? contenire de o sut? cincizeci de zile.
 
Potopul
 
Iar dup? ?apte luni ?i 17 zile de navigat haihui pe apele rev?rsate, arca lor a ajuns pe un munte înalt, care nu era Ararat, dup? cum se tot auzeau ni?te vorbe în mintea Emmei, nu ?tia nici ea de unde.
- Oh, trebuie s? fie Dumnezeu acela care-?i vorbe?te, spusese Noah care, în sinea lui era cam fricos, motiv pentru care tare mult î?i dorea s? existe cineva care s? aibe grij? de el ?i de cei dragi lui. ?i dac? Domnul î?i spune a?a, hai s? spunem ?i noi Ararat acestui munte.
Chiar ?i dup? ce d?dur? nume muntelui, spaima Emmei ?i a lui Noah era într-atât de mare încât n-au ie?it din arc? mai bine de cinci s?pt?mâni. Dup? aceea, îns?, au coborât la poalele muntelui, unde au întemeiat ora?ul care, odat? ?i odat? avea s? se numeasc? Tikrit.
A?a s-a terminat ziua a treia.
În ziua a patra, Emma a ajuns s? pun? mâna pe Dumnezeu. Ea, Emma, tr?ia la Teotihuacan într-un fel de gineceu, avea mul?i copii ?i, într-o bun? zi s-a îndr?gostit de altcineva decât de nobilul Xochinalco, st?pânul ei. Fiind una dintre favoritele lui Xochinalco, Emma putea s? ias? oricând pe str?zile largi din Teotihuacan, la plimbare.
 
Teotihuacan
 
Pe Dumnezeu îl chema, pe vremea aceea, Chumpiti ?i avea 35 de ani când l-a v?zut Emma dar, ceea ce e cel mai important de re?inut, este c? Chumpiti uitase cum era s? fii Dumnezeu. Fire?te, Chumpiti ?tia ?i el, ca ?i to?i ceilal?i din ?ar?, c? era Dumnezeu,
 
Quetzalcoatl – Maximus
 
numai c? nu mai era în stare s?-?i aminteasc? nimic despre ceea ce f?cuse, sau era obligat acum s? fac? în aceast? calitate, ceea ce îl f?cea fermec?tor. Emma nu i-a rezistat, dar nici el nu i-a rezistat ei, mai ales c? în mintea femeii se înn?deau ni?te idei tare ciudate, care o f?ceau s? se înfl?c?reze u?or ?i s? nu mai ?in? cont de nimic pentru a c?p?ta dragostea lui Chumpiti.
Printre altele, ea îi m?rturisi unei slujnice de încredere c? î?i amintea de o dragoste stranie, care nu fusese dus? la cap?t nicicând din cauz? c? b?rbatul fusese prea b?trân.
- Dar cine era acela, m?rit? doamn?? – întrebase slujnica.
- Nu ?tiu, nu ?tiu, nu ?tiu, dar tocmai de-asta îl doresc pe Chumpiti. Ca nu care cumva s? se petreac? totul la fel ca atunci.
- Dar când s-a petrecut asta, m?rit? doamn??
Emma râsese, iar slujnica pusese totul pe seama iubirii nemaiv?zute care o lega pe nevasta unui nobil de seam? de însu?i Dumnezeu.
Xochinalco era, îns?, teribil de influent, motiv pentru care a aflat destul de repede despre dragostea dintre cei doi. Xochinalco avea ?i sânge clocotitor – prin urmare, ne?inând cont de pozi?ia privilegiat? a lui Chumpiti, a trimis ni?te mercenari s?-l h?cuiasc? la ie?irea de la un meci de tlachtli.
 
Partid? de Tlachtli
 
Cu toate astea, soarta nu-l putea uita tocmai pe cel care crease absolut totul, aceste rânduri inclusiv, a?a c? Chumpiti a sc?pat cu via??. Fiind om modest ?i în?eleg?tor îns?, a p?r?sit ?ara, promi?ând c? se va întoarce odat? ?i odat?. Acest fapt, ad?ugat celui c? Chumpiti era b?rbos ?i avea pielea alb?, avea s?-i coste pe azteci imperiul, dup? mult? vreme, odat? cu apari?ia spaniolilor condu?i de Hernando Cortez.
Emma nu avea s?-?i dea seama niciodat? c? dragostea ei pentru Chumpiti i-a condamnat poporul la pieire, de?i, dup? multe alte zile din acestea, lungi cât o epoc? brahman?, avea s? afle ce p??iser? aztecii – numai c? ea nu avea cum s?-?i mai aminteasc? de zilele dureroase petrecute la Teotihuacan când, doborât? de mâhnire, a încheiat cea de-a patra zi în bra?ele unui uria? juc?tor de tlachtli, dând peste cap un pahar cu m?tr?gun? amestecat? cu semin?e de mac.
 
Un uria? juc?tor de Tlachtli
 
În ziua a cincea, Emma a fost nevasta unui negustor de chihlimbar de la Kaup, în vechea Lituanie. Deja, amintirile din Constantinurbs n-o mai sâcâiau ?i, nici chiar asediul danezilor asupra târgului, asediu condus de Haakon, fiu al lui Harald I, nu i-a mai trezit decât spaimele obi?nuite pe timp de r?zboi. Singurul lucru demn de men?ionat în a cincea zi, este c? Emma a luat parte la ap?rarea târgului,
 
Kaup – pe malul Balticii
 
fiind cunoscut? drept o foarte bun? arca?? – o calitate care a urm?rit-o mereu, de-a lungul acestor zile îndelungate, transcris? din giuvaer? transmis? giuvaerului? – habar n-avea nici ea, ?tiind doar c? trebuie s? aib? grij? ca de ochii din cap de flaconul ciudat pe care îl tot sim?ea sub sân, ca pe un ciudat defect din na?tere.
În ziua a ?asea, toate amintirile ei au prins din nou via?? – atât cele din Constantinurbs, cât ?i cele din zilele precedente, dar aceasta s-a întâmplat numai din cauz? c? Emma era paralizat? ?i pentru c? se ocupa cu vr?jitoria la Marrakesh.
 
Zidurile Marrakesh-ului
 
În ziua a ?asea, Emma a f?cut tot r?ul pe care ar fi putut s?-l fac? în toate zilele precedente ?i pe care, totu?i, nu-l f?cuse. Dar, Emma nu avea de ales: era vr?jitoare ?i-?i d?dea seama c? era însemnat? pentru ceva, a?a c? a f?cut exact acele rele care aveau s-o trimit? în locul prestabilit, unde trebuia s? fac? ceea ce era scris, în ziua care-i era desemnat?.
În ziua a ?aptea, Emma a fost b?rbat ?i a purtat numele de Saxo Grammaticus ?i a scris o cronic? despre care a vorbit toat? lumea.
 
Emma în trup de b?rbat
 
La finele acelei zile, dup? moartea lui Saxo, îmb?ls?m?torii de la Copenhaga au g?sit giuvaerul (pe când preg?teau trupul pentru îngrop?ciune) ?i l-au furat. De atunci, giuvaerul s-a pierdut pentru mult? vreme, mai ales c? atâta r?u f?cuse Emma în ziua a ?asea, încât zilele a opta ?i a noua au r?mas necunoscute – se crede c?, prin logica subtil? a samsarei, care echilibreaz? totul, Emma ar fi fost pas?re ?i plant? în acele zile. Cei care fac aceste afirma?ii se bazeaz? pe câteva amintiri ce-au r?bufnit în mintea Emmei în ziua a zecea, despre care ne povestesc, cam în acela?i fel, to?i cei care au tratat povestea giuvaerului.
 
Samsara
 
 
 
 
***
 
Sfâr?itul legendei, adic? desf??ur?torul celei de-a zecea zile a Emmei, este surprinz?tor de asem?n?tor, în toate variantele consultate. În aceast? zi, to?i autorii spun despre Emma c? era de origine vareg?, fiind n?scut? undeva în stepele din jurul târgului Chernygov. Fiind foarte b?ie?oas?, Emma ?i-a p?r?sit familia la vârsta de 16 ani (la 14, dup? Danrig de Clonmacnols), ?i s-a stabilit la o tab?r? militar? din Bizan?, la Trapezunt, unde se antrena a?a-numita rezerv? vareg?.
 
Trabzon
 
Acolo au prins-o primele zvonuri despre iminen?a unui atac al crucia?ilor asupra Constantinopolului – aceasta fiind denumirea capitalei Bizan?ului în toate textele, de?i, fire?te, în prima parte a povestirii, toate documentele aminteau despre Constantinurbs, a?a cum bine îl ?tim cu to?ii.
De?i nu avea decât 18 ani (16, dup? Danrig), când a devenit evident c? r?zboiul nu mai putea fi evitat, Emma s-a dus împreun? cu restul rezervei varege la Constantinopol, fiind încazarmat? într-o cl?dire splendid? de lâng? palatul Blachernae: palatul lui Constantin Porfirogenetul, care a devenit cunoscut mai târziu sub numele de Tekfur Saray (Cilinhane, conform nomenclaturii obi?uite).
 
Tekfur Saray
 
Din februarie pân? în iulie 1203, Emma s-a antrenat în curtea palatului, zi de zi, sub îndrumarea unor lanistae bizantini, excelând în trasul cu arcul ?i la c?l?rie, fiind distribuit? ini?ial în misiuni simple, cum ar fi straja în gineceu. Felul ei deschis de a fi, precum ?i frumuse?ea aparte, au f?cut ca s? fie remarcat? de îns??i Ana Comnena, fiica împ?ratului Bizan?ului, fapt ce a avut importan?a sa în desf??urarea celei de-a zecea zi a Emmei.
Este momentul s? men?ionez un fapt straniu, întâlnit în toate variantele legendei, odat? ajunse în acest punct. Armamentul utilizat de p?r?ile beligerante nu era similar cu cel folosit la Constantinurbs. L?sând la o parte diferen?a de mai bine de 200 de ani în ce prive?te încadrarea temporal?, (Constantinopolul ar fi fost asediat de crucia?i în anul 1203), este totu?i dificil de imaginat de ce la Constantinopol nu au fost folosite nici bombarde, nici aerostate, nici motoare cu abur, nici oxybele sau culevrine. Despre submarine nu men?ioneaz? nici un autor absolut nimic, iar despre personajele din prima parte, iar??i nu mai aminte?te nimeni.
Atfel, Leonardo da Vinci, care ocup? un loc central în timpul luptelor din Constantinurbs, a?a cum bine îl cunoa?tem ?i noi, ei bine, Leonardo nu este men?ionat decât în treac?t ?i f?r? s? aib? leg?tur? cu povestea noastr?, în trei documente tardive (Bronislawski, Pantelleri ?i Doukas). Ildirim nu mai apare niciunde, dar s-ar putea ca numele lui s? fi suferit o deriv?, pentru c? am întâlnit numele de Ilderim (adic? Fulgerul) în leg?tur? cu un sultan care a condus Imperiul Otoman la finele secolului XIV, începutul secolului XV. Men?iuni mai consistente despre acest personaj au f?cut Danrig ?i Froissart, care l-au descris în culori într-atât de clare ?i de violente, încât î?i vine mai degrab? s?-l consideri un personaj real ?i nu unul de legend?.
 
Cronicile lui Jean Froissart
 
Dar, poate cel mai ?ocant aspect este reprezentat de p?r?ile beligerante, care în Constantinopol nu au fost decât dou?: crucia?ii manipula?i de Enrico Dandolo ?i condu?i de Bonifaciu de Monserrat, ?i bizantinii de sub comanda imperial? a lui Alexios al III-lea. Paradoxal, desf??urarea Cruciadei a IV-a în prima ei parte (ajungerea trupelor la Vene?ia, asediul Zadarului etc.) este similar? cu cea pe care o ?tim ?i noi.
Revenind la Emma, ea nu a fost aruncat? în lupt? în primele zile ale lui iulie 1203, când Constantinopolul încasa deja lovitur? dup? lovitur?, ?i asta nu datorit? faptului c? era femeie, ci pentru c? nu-?i completase înc? în totalitate stagiile de preg?tire pentru a deveni gard? vareg? cu rang deplin.
În prima s?pt?mân? a lunii iulie, crucia?ii au atacat nordul Perei, obligându-i pe bizantini s? se retrag? în dezordine spre sud. Urm?toarele zile au fost marcate de lupte grele în jurul Turnului Galata (în Constantinopol nu exista nici un pod fortificat peste Cornul de Aur, ci un lan? care bloca intrarea dinspre Propontida). Turnul Galata a c?zut ?i el, iar vene?ienii au dat jos lan?ul ce bloca intrarea în bra?ul de ap?, permi?ând intrarea galerelor în Cornul de Aur.
În aceea?i sear?, Emma a fost consemnat? la post, fiind distribuit? unei divizii de gard? la zidurile Teodosiene,
 
Zidurile Teodosiene, în apropiere de Tekfur Saray
 
în apropierea Kerkoportei. În ziua de 11 iulie, crucia?ii lui Monferrat au atacat palatul Blachernae de pe uscat, dinspre nord, iar vene?ienii lui Dandolo au lansat atacul asupra zidurilor maritime, dinspre Cornul de Aur.
În acea zi, Emma a fost redistribuit? cu restul rezervei varege, pe zidurile palatului, sub comanda unui c?pitan pe nume Igor, cunoscut ?i sub numele de cneazul Igor, datorit? staturii sale impun?toare. În cursul luptelor, vene?ienii au reu?it s? ocupe o sec?iune a zidului maritim de aproximativ 25 de turnuri lungime, în timp ce garda vareg? era ocupat? s? se apere de crucia?ii ce veneau de pe uscat.
 
Garda Vareg?
 
Fiind prin?i între dou? valuri de atacatori, varegii s-au împ?r?it în dou?, reu?ind s? ?in? piept ofensivei furibunde a vene?ienilor. În timp ce ace?tia din urm? erau respin?i, câ?iva camarazi ai Emmei au asistat la un lucru extrem de ciudat, pe care îl voi reda, cuvânt cu cuvânt, în documentul lui Jean Froissart, care citeaz?, pas?mite, un raport militar real p?strat în fondul de manuscrise al m?n?stirii Chimay:
V?zând ei c? nu mai fac fa?? varegilor, vene?ienii cei plini de trufie au început s? se retrag?. Nu mic? ne-a fost mirarea când am z?rit, îns?, un vene?ian din acela, refuzând s? plece, ?i strigând ca bezmeticul pe ziduri într-o limb? pe care nimeni n-a în?eles-o, c?ci nici m?car latin? nu era. Cea mai mare parte a vene?ienilor p?r?si zidurile ?i se retraser? în galere, iar galerele se îndep?rtar? spre Galata, urm?rite de pu?inele nave care ne mai r?m?seser?.
 
Galer? vene?ian?, dup? descrierea lui Froissart
 
Numai vene?ianul acela nebun, îns?, nu f?cea nici un gest cum c? ar încerca s? scape, ba mai mult, nici nu participa din toat? inima la lupt? al?turi de tovar??ii s?i prin?i pe mirador. La un moment dat, una dintre rezervele noastre, o femeie pe care abia atunci am v?zut-o ?i despre care am aflat mai târziu c? era Emma din Chernygov, a strigat în aceea?i limb? necunoscut?, rostind de mai multe ori un nume ciudat foarte: Corto Maltese.
Strig?tul ei a fost auzit de c?pitanul pe care toat? lumea îl cuno?tea drept cneazul Igor, care s-a repezit al?turi de femeie ?i a vorbit cu ea în aceea?i limb?. Sim?ind c? nu e lucru curat, am dorit s?-l anun? pe c?pitanul meu, Volodya din Zaplad, mai ales c? acel vene?ian care r?spundea la numele de Corto Maltese le f?cea semn celor doi, iar ei i-au r?spuns deîndat?, de parc? s-ar fi cunoscut to?i trei foarte bine.
Numai c?, în focul luptei, n-am avut nici cum s?-mi anun? c?pitanul ?i nici cum s?-i împiedic pe cei doi varegi din gard? (blestemat s? le fie numele pân? la sfâr?itul vremurilor!) s? alerge la acel Corto, care le-a f?cut semn tovar??ilor s?i s?-i lase în pace pe fugari. I-am poruncit atunci lui Oleg, caporalul din Briansk, s? trag? dup? ei cu arcul, dar cei trei au fugit c?tre zidul de nord, unde înc? se mai aflau vene?ieni amesteca?i cu crucia?i, ? ide acolo s-au f?cut nev?zu?i.
(Raportul lui Boris Potuhoi, caporal vareg de gard? la Turnul 17, Blachernae, citat de Jean Froissart)
 
Boris Potuhoi doar intuia c? Emma, Corto ?i cneazul Igor se ?tiau dinainte, dar nu avea cum s? ?tie cât de bine se cuno?teau. Doukas ?i al-Awhar ne relateaz? c? Igor solicitase dinadins distribuirea Emmei sub comanda sa, înc? de la începutul lunii ianuarie, pretinzând c? are nevoie de un arca? dibaci în locul unuia care murise în timpul unei partide de vân?toare a lui Alexios III.
La rândul s?u, Igor avea o rela?ie veche cu Corto (povestit? cu lux de am?nunte de Danrig din Clonmacnols, dar men?ionat? ?i de al?ii) – cei doi având mai multe întâlniri într-o tavern? de lâng? cisterna lui Aetios, întâlniri bine acoperite de unul dintre pretenden?ii la tronul Bizantin, faimosul Mur?ufles (poreclit astfel din cauza sprâncenelor extrem de dese), care a ?i ocupat tronul de la Blachernae, vremelnic. La acele întâlniri, Corto i-a m?rturisit varegului c? ?tia din surse directe c? giuvaerul din Pataliputra se afla în posesia Annei Comnena, fiica împ?ratului Alexios, ceea ce explic? manevrele prin care Igor a distribuit-o pe Emma în garda de la gineceu.
 

 
Amintim c? so?ul Anei, Teodor Laskaris, fusese înfrânt de vene?ieni la Uskudar, motiv pentru care se refugiase ?i el la Blachernae, dup? cum ne relateaz? Bronislawski.
Cu alte cuvinte, planul fusese de a o deta?a pe Emma la gineceu pentru a fura giuvaerul care nu se mai afla la ea înc? din ziua a opta, misiune de care ea s-a achitat în noaptea de 10 spre 11 iulie 1203, profitând de dezordinea din palat ?i de încrederea ce-i fusese acordat? de îns??i fiica împ?ratului, Anna Comnena, care mai apoi a devenit una dintre primele femei-cronicar, dup? cum ne spune Doukas.
Cele ce s-au petrecut dup? fuga Emmei împreun? cu Igor ?i cu Corto reproduc, în mare m?sur?, p??aniile din Constantinurbs, numai c? se desf??oar? într-un alt areal geografic. Amintesc c? absolut to?i autorii pe care i-am consultat fac o serie de considera?ii pe seama aspectului geografic distinct din aceast? parte a legendei, de parc? ar dori s? ne conving? de consisten?a lumii din cea de-a zecea zi a Emmei.
A?adar, odat? sc?pa?i de pe ziduri, cei trei au dat fuga în Pera, unde erau a?tepta?i de doi genovezi, ale c?ror nume nu s-au p?strat. Enrico Dandolo, care aflase ?i el de giuvaer, puse pe urmele fugarilor o companie de dalma?i dar ace?tia se pierdur? prin ulicioarele înguste ?i prin gr?dinile din Pera, astfel încât, la 13 iulie, noaptea, Emma, Corto ?i cneazul Igor p?r?sir? Constantinopolul, îndreptându-se spre Tarnovgrad, unde erau a?tepta?i de mult? vreme de ?arul Ioani?? Caloian,
 
?arul Ioani?? Caloianul (Ion cel Frumos) Romaioctonos
 
din neamul As?ne?tilor. Acesta din urm? le trimisese în întâmpinare o companie de valahi recruta?i de la nord de Dun?re, dintr-un sat care, actualmente, poart? numele reprezentativ de Seimeni.
A zecea zi a Emmei se încheie în Tarnovgrad, la ?areve?,
 
Tarnovgrad
 
în palatul lui Ioani?? Caloian, sub protec?ia acestuia din urm?, când giuvaerul din Pataliputra a fost cusut sub sânul stâng al Emmei de chirurgul personal al ?arului, bineîn?eles dup? ce le vârâse în vene semin?ele cele mici, lui Corto, cneazului Igor, celor doi genovezi necunoscu?i ?i unui num?r de ale?i pe sprâncean? de care nu ni se mai spune nimic. Se pare, îns?, c? aceste „numiri” au fost f?cute la sugestia ?arului Kaloian, cel care asigura, de acum, protec?ia fugarilor ?i, implicit, a giuvaerului.
 
?areve?
 
Dup? dou? zile ?i dou? nop?i, Emma începu s? viseze, cea dintâi, cu ochii deschi?i. Iar dup? înc? o zi, c?zur? ?i ceilal?i în visul ei, a?a c? putur? s? plece, cu to?ii, în lunga c?l?torie care îi aduse în documentele pe care le-am cules de ici, de colo. Este lucru ciudat c? absolut to?i autorii subliniaz? faptul c? Emma, Corto ?i înso?itorii lor exist? ?i tr?iesc în chiar rândurile scrise ale documentelor, mi?cându-se peste pergamente, papirusuri ?i hârtii, fiind adu?i la via?? de înse?i cuvintele care le descriu vie?ile – cronicile nefiind altceva decât actul de na?tere al acestor oameni, tr?itori într-o lume ciudat?, a?teptând urm?toarele zile, când, câte cineva care va continua s? le descrie periplul, îi va duce u?or-u?or pân? în cea de-a zecea zi, dup? care un alt cronicar îi va trimite, pentru a câta oar?, în lumea urm?toare.
 

 
Referitor la aceast? lume urm?toare, Bronislawski face figur? aparte fa?? de ceilal?i cronicari – vorbind despre cuvintele care îi aduc la via?? pe protagoni?ti, autorul ne relateaz? c? lumea urm?toare în care vor fi du?i fugarii de cei care îi scriu, ar fi alc?tuit? din cabluri, fibre ?i oglinzi. A?a sus?ine Bronislawski în documentul pe care l-a tip?rit la Kiev.
Dar, de ce s?-l crezi tocmai pe el, adic? pe doctorul Bronislawski, singurul dintre cronicari care pretinde c? pentru a-i salva pe c?l?tori de la perpetua reluare a buclei, a scris cum c? la Tarnovgrad nu i s-ar fi vârât Emmei giuvaerul la loc, sub sân? Medicul din Kiev pretinde c? puterea giuvaerului este într-atât de mare, încât Emma n-a f?cut altceva decât s? aib? grij? de el în cele zece zile care au urmat fugii de la Constantinurbs, a?a cum f?cuse ?i Beguma înaintea ei. Dup? Bronislawski, din ziua a doua, Emma n-ar mai fi g?zduit giuvaerul în trupul ei (medicul este singurul care sus?ine acest lucru), fapt care rezolv?, ce-i drept, o seam? de inconsisten?e logice ale legendei.
Iar de p?strat ca pe ochii din cap, nu l-ar fi p?strat (sus?ine acela?i Bronislawski) decât pentru a avea prilejul s?-l ofere, la rândul ei, mai departe, cu omul din?untru cu tot, unui necunoscut pe care i l-a prezentat Corto Maltese la Tarnovgrad.
 
 
 
 
SFÂR?IT

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X