N-A FOST GIUVAER MAI VECHI ÎN PATALIPUTRA – foileton – 0.2

31 iulie 2008
Contextul istoric al legendei
 
E cunoscut, îndeob?te, c? cea de-a IV-a Cruciad? a fost un mare e?ec: trupele ridicate de Bonifaciu de Monserrat la îndemnul lui Folke de Neuilly, n-au ajuns niciodat? la Cairo, destina?ia de unde trebuiau s? se r?spândeasc? precum pojarul peste P?mânturile Sfinte, trecându-le prin foc ?i sabie ?i recuperând Marele Regat al Ierusalimului.
 
Bonifaciu de Monserrat, uns conduc?tor al Cruciadei a IVA-a de Papa Inocen?iu III
 
Pacostea Cruciadei a IV-a s-a datorat – vai! – unui planning financiar inadecvat: fondurile adunate de for?ele expedi?ionare au fost insuficiente (51.000 de m?rci) pentru a acoperi datoriile contractate de Vene?ia (85.000 de m?rci) pentru construc?ia flotei care avea s?-i transporte pe crucia?i la destina?ie. Dar, imixtiunea financiarului în sacru nu trebuie s? ne mire: ?ti?i bine c? pe vremea aceea, o sum? de bani acceptabil? v?rsat? în punga bisericii, î?i pl?tea mântuirea f?r? probleme, chestie care se numea simonism.
Prin urmare, aflându-se fa?? în fa?? cu o mas? de cavaleri extrem de agita?i, dar fundamental insolvabili, Enrico Dandolo, dogele orb al Vene?iei, i-a manipulat pe crucia?i cum a ?tiut el mai bine. N-ave?i bani de drum? – nu face nimic, pentru c? o s? v? duce?i, în schimb, la cetatea Zadar, pe malul Adriaticii, ca s-o readuce?i sub controlul nostru, al vene?ienilor, pentru c? nemernicii ?ia de târgove?i din Zadar s-au aliat – ce mâr??vie! – cu regele Emeric al Ungariei.
 
Enrico Dandolo
 
Aceasta fiind maniera prin care Dandolo în?elegea ca trupele cruciate s?-?i acopere datoria fa?? de Vene?ia, expedi?ia a pornit, a?adar, spre Zadar. Ceea ce nimeni în afara lui Dandolo nu ?tia la momentul acela era faptul c? dogele pl?nuia ca dup? Zadar, crucia?ii s? atace Constantinurbs. M? rog. Dandolo avea niscaiva circumstan?e justificative: nu trebuie s? omitem c? avusese rela?ii strânse cu Constantinurbs – fusese de mai multe ori ambsador acolo – numai c?, func?ionarii bizantini îl priviser? întotdeauna cu dispre?ul teribil pe care pretin?ii nobil îl au fa?? de negustorii eficien?i.
S? ?inem minte acest lucru pentru c? este important pentru felul în care au evoluat lucrurile.
Revenind la crucia?i, atâta timp cât Zadarul a fost asediat,
 
Zadar
 
Bonifaciu de Monserrat s-a dus s?-?i viziteze v?rul, pe Ludovic de Suabia, f?r? un motiv aparent. Acolo l-a cunoscut pe Alexios Angelos, fiul lui Isac al II-lea, împ?rat al Constantinurbsului, care fusese alungat de pe tron de o rud? de-a sa care purta tot numele de Alexios. Alexios-frustratul i-a propus lui Monserrat cucerirea Constantinurbsului ?i alungarea lui Alexios-s?tulul, urmând ca, în contrapartid?, Bizan?ul cel condus de frustrat s? sus?in? financiar Cruciada, s-o sprijine cu solda?i în ?ara Sfânt?, s? ofere galere pentru transport etc…. Ce leg?tur? o fi avut Enrico Dandolo cel orb cu acest aranjament josnic, nimeni nu poate spune cu siguran??. Cert este doar c? Bonifaciu de Monserrat a acceptat s? porneasc? în fruntea crucia?ilor, pentru a cuceri Constantinurbs, luându-l ?i pe Alexios-frustratul cu el, pentru a-l însc?una.
 
Alexios IV cel Frustrat
 
Numai c?, în timp ce crucia?ii pl?nuiau s? atace Bizan?ul (de?i papa Inocen?iu III i-a amenin?at cu excomunicarea pentru porc?ria asta), sultanul Barayat-Cutremur, care petrecea zile pl?cute la seraiul din Brusa, a fost informat de ciudatele preg?tiri de r?zboi ale cre?tinilor împotriva fra?ilor lor întru credin??.
- Nici nu m? a?teptam la altceva din partea ghiaurilor, îi spuse sultanul marelui s?u vizir, Ildirim.
Cu toate c? r?zboiul dintre cre?tini îl ajuta într-un fel, Barayat-Cutremur î?i d?du seama c? o eventual? c?dere a Constantinurbsului în mâinile crucia?ilor i-ar fi blocat pe otomani în Anatolia, între Bizan?, pe de o parte, ?i Comitatul de Tripoli , de cealalt? parte. În consecin??, Barayat a decis s? atace zdrobitor (s? nu uit?m cum era supranumit) marele ora? de pe Bosporul de Miaz?zi ?i a chemat sub arme 60.000 de solda?i, din care 15.000 c?l?re?i arabi, cu însemnele Jihadului lui Ali Nemuritorul.
Numai c?, mi?c?rile lui Barayat n-au r?mas neobservate de cavalerii Ioani?i, care au trimis depe?e la Zadar, lui Bonifaciu, ?i la Taurida, dincolo de Bosporul Cimmerian, la mongolii hanului Hulagu, cu care cre?tinii avuseser? grij? s? fac? schimb de ambasadori, fiind ?i unii ?i al?ii, îngrijora?i de ascensiunea otomanilor.
 
Bosporul Cimmerian
 
Hulagu a r?spuns solicit?rii cre?tinilor f?r? s? stea pe gânduri, pornind cu cei 80.000 de c?l?re?i din Hoarda Cerului prin Sci?ia, apoi prin Dobrogea ?i pe ??rmul M?rii Negre, coborând în mar? for?at spre Constantinurbs. De?i au ajuns cei dintâi sub zidurile ora?ului, istoria standard nu a aflat nici pân? acum de ce Hulagu nu a ordonat asediul, preferând s?-i a?tepte pe crucia?i.
Ace?tia din urm?, în num?r de aproximativ 35.000 (dar cu armamentul cel mai avansat din epoc?), au ajuns la Constantinurbs în luna mai 1427, în acela?i timp cu otomanii lui Barayat-Cutremur. Crucia?ii ?i armata lui Hulagu se aflau situa?i pe ??rmul european, la vest, respectiv la est de capitala Bizan?ului, în timp ce Barayat-Cutremur î?i smulgea p?rul din cap pe malul asiatic, cam prin dreptul cheiurilor Haydar Pa?a din zilele noastre (Uskudar, pe vremea aceea), fiind ?intuit pe ??rm de atacurile din aer ale crucia?ilor.
 
Constantinurbs I et. II
 
Între timp, Hulagu, înc? se ?inea deoparte de confruntare, într-un mod inexplicabil. A fost convins s? atace, totu?i, în urma eforturilor ambasadorului suab, Ludwig von Kreutzmeer, numai c?, deîndat? ce hanul s-a hot?rât s? lupte, Hoarda Cerului a fost lovit? de cium?, fiind nevoit? s? se retrag? spre extremitatea Bosporului dinspre Marea Neagr?. Era deja luna iunie, iar Bayarat-Cutremur primi atunci în ajutor un grup de mercenari din Zhong Huo,
 
Mercenarii de Zhong Huo, condu?i de generalul Bodhidarma
 
înarma?i cu culevrine, cu bombarde ?i cu zmee de asalt, cu care prinser? a izbi necru??tor aerostatele lui Bonifaciu de Monserrat. Pierzând suprema?ia aerian? necondi?ionat? pe care o avuseser? pân? atunci, crucia?ii n-au mai putut s? împiedice traversarea Bosporului, iar otomanii au debarcat în Constantinurbs II, pe undeva pe lâng? cap?tul estic al actualului pod Galata , atacând Pera ?i lansându-i pe cavalerii Jihadului lui Ali spre acele zone care în zilele noastre sunt cunoscute drept Tophane, Beyoglu ?i Sishane, zone dispuse de jur împrejurul Turnului Galata, existent înc? de pe atunci.
Între timp, crucia?ii cuceriser? mare parte din Constantinurbs I, adic? acea parte a ora?ului situat? la vest de Cornul de Aur, îns? ap?rarea bizantin? era din ce în ce mai furibund?, obligându-i pe crucia?i s? bat? pasul pe loc, mai ales în jurul m?n?stirii Hagia Maria Pammakaristos ?i al rezervoarelor de ap? de la Aspar, dar în special la palatul Blachernae.
 
Palatul Blachernae – re?edin?a împ?ratului Bizantin
 
Luptele dintre crucia?i ?i bizantini erau din ce în ce mai violente, adeseori întâmplându-se ca o companie cruciat? s? ocupe parterul unei cl?diri, în timp ce bizantinii ?ineau cu din?ii de etajul I, iar o alt? companie cruciat? st?pânea etajul II. Pe de alt? parte, mercenarii de Zhong Huo ocupaser? pozi?ii stabile la est de Cornul de Aur, în Pera, ?i executau foc peste bra?ul de ap?, distrugând, deopotriv?, atât pozi?ii bizantine cât ?i cruciate.
V?zând c? se împotmole?te într-un r?zboi urban de uzur?, Monferrat l-a trimis pe Ludwig von Kreutzmeer din nou la Hulagu, implorându-l s?-i atace pe otomani din flanc.
 
Hulagu Han
 
Hanul a acceptat s? se pun? în mi?care, cu dou? condi?ii: s? primeasc? „un salvconduct pân? la sfâr?itul vremurilor” pentru târgurile germane de la Baltica, iar m?rfurile sale s? fie exonerate de taxe pentru totdeauna pe teritoriile lui Filip de Suabia – cererile sale au fost acceptate f?r? crâcnire, dup? cum era de a?teptat.
La 2 iulie, dup? ce s-au semnat actele, Hulagu a lansat atacul, azvârlind cadavre de ciuma?i cu catapultele, în taberele lui Bayarat-Cutremur din Pera. Era prea târziu, îns?, c?ci corpurile de ieniceri ocupaser? Pera în mare parte, devastând-o. În ce prive?te epidemia de cium? care a izbucnit imediat printre turci, ea n-a f?cut altceva decât s?-i înfurie ?i mai ?i pe, obligându-i s?-?i caute sc?parea de molim? cu orice pre?, adic? avansând c?tre nord ?i c?tre Constantinurbs I.
 
Germenii ciumei
 
În ziua de 10 iulie, crucia?ii ?i otomanii au ajuns în sfâr?it fa?? în fa??, la extremitatea nordic? a Cornului de Aur, într-un loc denumit Valea Apelor Dulci. Luptele corp la corp au început imediat ?i au fost cele mai sângeroase de la începutul r?zboiului, fiind semnalate situa?ii în care companii întregi, ?i de-o parte ?i de alta, au fost m?cel?rite treptat, sistematic, temeinic.
Pe de alt? parte, Bizantinii înc? nu depuseser? armele: ei continuau s? se apere ?i de unii ?i de al?ii, ici-colo, în buzunare r?spândite pe cuprinsul Constantinurbsului, asta ca s? nu mai spunem c? întreg Cornul de Aur înc? era al lor, fiind dominat de galerele rapide bazate lâng? Blachernae, înarmate cu faimosul foc grecesc, contra c?rora crucia?ii nu reu?iser? înc? nici o victorie notabil?. ?i, ca ?i cum bulib??eala asta nu era de ajuns, c?l?re?ii Hoardei Cerului lansau din or? în or? ni?te raiduri n?praznice care, nu o dat?, au spulberat crucia?i, bizantini ?i otomani deopotriv?.
În afara faptului c? otomanii ?i crucia?ii au început luptele terestre directe în ziua de 10 iulie 1427, aceea?i zi mai este men?ionat? (în toate documentele consultate de mine), ca fiind ziua în care a început t?r??enia cu giuvaerul din Pataliputra. Legenda începe printr-o întâlnire ce are loc noaptea, în beciurile palatului Mangana de pe malul Propontidei (Marea Marmara): Enrico Dandolo, Bonifaciu de Monserrat ?i mare?alul bastimentelor aeriene, Jacques Montgolfier, împreun? cu sfetnicii ?i cu suitele lor, asist? la prezentarea unor ma?in?rii tocmai bune de folosit în r?zboi. Cel care le face prezentarea este nimeni altul decât inventatorul Leonardo Da Vinci.
 
 
Legenda
 
- Cred c? le voi denumi zbaturi, zise Leonardo Da Vinci, privind când la Enrico Dandolo, când la Bonifaciu de Monserrat.
Baronul de Castellamare, sfetnicul apropiat al lui Dandolo, dar ?i reazemul s?u de orb, care îl ducea de mân? dintr-o parte în alta, îi vorbea acestuia din urm? în ?oapt?, str?duindu-se s?-i descrie minun??ia din fa?a ochilor.
- Zici c? seam?n? cu un alambic?! – se mir? dogele orb.
 
Motorul pentru zbaturi al lui Leonardo
 
- Într-un fel, serenissime, murmur? Castellamare. Da Vinci spune c? ne va fi de mare folos. Zice c? se aseam?n? cu motoarele cu care a echipat aerostatele, numai c? sunt mult mai mari.
- Bine-ar fi s? nu se în?ele, rânji Dandolo, c? m-am s?turat de cât? vreme ne învârtim pe aici… Of, nu mi-a pl?cut niciodat? Constantinurbs. Miroase a?a… a pe?te… Iar b?rba?ii sunt cam prea efemina?i.
- Serenissime… sunt greci! Viciul lor este cunoscut în toate col?urile p?mântului.
Se auzi un bubuit greoi, iar zidurile groase ale palatului Mangana se cl? tinar ?. ?iroaie de praf se scurser? din tavan, cufundând înc?perea într-o cea?? înec?cioas?.
- ?i, m? rog, ce fac… zbaturile astea ale tale? – se interes? Bonifaciu dup? o vreme.
- O s? v? ar?t, spuse Da Vinci, potolit.
Aprinse o fe?til? ?i se apropie de cilindrul de font?, mare cât un butoi de vin de prin cramele Toscanei. Sub cilindru se afla un fel de tav?, prev?zut? cu dou? g?uri, iar Da Vinci vârî fe?tila printr-una dintre ele. Se auzi un bufnet înfundat, în tav? se ghici un foc cu fl?c?ri ciudat de albastre dar, în scurt? vreme nu se mai v?zu nimic, c?ci Da Vinci acoperi g?urile. Nu trecu mult ?i, din cilindru se ridic? sfârâitul unei ape ce se preg?tea s? dea în clocot. Apoi, drugul ce ie?ea prin partea de sus a cilindrului începu s? se ridice ?i s? coboare, ritmic. Da Vinci fur? o privire c?tre ceasul cu ap?: era aproape de miezul nop?ii.
 
Ceas cu ap?
 
E târziu, î?i zise el, dar nu l?s? s? i se vad? ner?bdarea. Zâmbind, continu? s? explice:
- Dac? a?ez?m câte patru motoare din acestea de fiecare parte a unei galere, ?i dac? le cuplez la ni?te ro?i uria?e, adic? la zbaturile amplasate dincolo de bordaj, n-o s? mai fie nevoie de vâsla?i. Galerele vor fi mai u?oare, iar pe vâsla?i o s?-i pute?i înarma, c? s?-i folosi?i la lupt?…
- Tu crezi c? vâsla?ii sunt lupt?tori la fel de buni ca lefegiii, sau cavalerii? – pufni Dandolo.
- Sunt r?uf?c?tori, în cea mai mare parte. Or ?ti ei ce s? fac? dac? primesc palo?e sau cu?ite. Iar dac? o s? moar?, n-o s?-i plâng? mult? lume.
Privitorii nu mai scoaser? o vorb?. În afara lui Montgolfier, niciunul dintre ei nu mai v?zuse vreun motor pân? atunci, c?ci li se p?rea înjositor – acum, îns?, se chiorau la alc?tuirea ie?it? din mintea iscoditoare a lui Leonardo. Cu excep?ia lui Dandolo, urm?reau cu to?ii drugul care ie?ea din cilindru, din ce în ce mai repede, pufnind ?i gâfâind metalic – erau b?rba?i ?i, pe deasupra, plecaser? cam de mult de acas?, a?a c? mi?carea uniform accelerat? a drugului le aduse aminte tuturor de zile mai bune.
- Dar ce arde acolo? – întreb? Dandolo deodat?, aducându-i pe to?i înapoi cu picioarele pe p?mânt.
- Asfalt lichid de Balasagan. Din Persia.
- ?i cum de arde a?a, f?r? aer? întreb? baronul de Castellamare.
- Are ni?te prize de aer. Aici, le ar?t? da Vinci un ?u?uroi abia vizibil, ?i aici.
- ?i dac? se termin? asfaltul, ce face galera? – întreb? Bonifaciu.
Mare?alul Montgolfier î?i în?bu?i un zâmbet – seniorii ace?tia, î?i spuse el, o s? fie tocmai buni de azvârlit la gâde, cât de curând. Prea n-au habar de niciunele!
Iar da Vinci:
- M-am gândit s? punem un rezervor plin cu asfalt lichid, la pupa, pe puntea inferioar?. Când se termin? asfaltul din motor, trimitem câ?iva oameni s? mai aduc?, cu g?le?ile. Între timp, zbaturile se vor învârti, din iner?ie, ajutate de greut??ile care se rotesc aici ?i aici…
 
Schem? motor da Vinci
 
 
- Aha, i-o retez? Dandolo. Un rezervor, deci. E bun, da’ parc? miroase cam urât. Aduce cu pucioasa.
- Tot ce face foc, din pucioas? se trage, zise Leonardo, dup? care explic?, ridicând din umeri: Vroiam, pentru domniile voastre, s? amestec asfaltul cu niscaiva arome tari din India, dar n-am mai avut timp. Pe de alt? parte, serenissime, domnia voastr? n-o s? mai miroas? duhoarea asta nicicând: doar n-o s? pune?i dumneavostr? piciorul, vreodat?, pe bastimentele din prima linie…
Da Vinci î?i d?du seama prea târziu de impolite?e – tocmai îi spusese lui Enrico Dandolo, Dogele Vene?iei Maritime, c? nu se afla în prima linie a luptei. Se ?tia c? Dandolo este susceptibil. ?i ranchiunos.
Drugul de fier ce se i?ea din cilindru urca ?i cobora într-un ritm frenetic. Clocotul din motor era din ce în ce mai puternic, iar da Vinci g?si o scuz? s? se retrag? din fa?a dogelui: se apropie de o ?eav? pe care o apuc? cu un cle?te, dându-i capacul la o parte. Se auzi un ?uierat ascu?it, prelung, iar o jerb? de aburi îngu?ti ?â?ni din cilindru, mai-mai s?-l ard? pe Bonifaciu de Monferrat.
- V-am spus s? nu v? apropia?i, sire, zise da Vinci ?i puse capacul la loc. Se uit? apoi, scurt, la ceasul cu ap?. Strâmb? din nas. Se f?cuse miezul nop?ii. Era din ce în ce mai târziu.
- Zbaturi, zici, f?cu Dandolo.
Da Vinci nu r?spunse. Înjur? în gând. Ce naiba îi apucase pe ??tia s? vin? tocmai acum ca s?-i vad? lucr?rile?
- Serenissimul nostru Doge tocmai ?i-a spus ceva, messer da Vinci, f?cu baronul de Castellamare.
- Mmmm… da Vinci for?? nota numai pu?in, apropiindu-se de cilindru, întârziind cu r?spunsul. Deschise din nou capacul din care ?â?ni aburul, ?uierând. Singura problem? este c? cineva trebuie s? fie mereu atent la… hm… motor! E la fel ca la aerostate…
 
Aerostat din flota aerului, Monserrat
 
Dac? presiunea aburului cre?te prea tare, motorul poate s? explodeze. Nu v? da?i seama ce nenorociri poate s? provoace.
- Nu ne-ai amintit asta atunci când ne-ai spus c? putem s? venim la tine oricând, îi atrase Dandolo aten?ia. Numai c?, ciudat pentru el, zâmbea. De câ?i oameni e nevoie ca s? supravegheze motoarele ?i… zbaturile tale?
- Vi se par ni?te nume fericit alese, serenisssime? – întreb? Da Vinci, turnând în glas miere din bel?ug.
- Motoare ?i zbaturi sunt ni?te nume bune, c? le ?i vezi f?când r?zboaie ?i aducându-ne izbânde, numai dup? cum huruie limba când le pronun?i… Dar nu mi-ai r?spuns… De câ?i oameni e nevoie pe o galer? ca s? aib? grij? de lucr?tura asta a ta?
- Patru ar fi suficien?i. Unul s? îl manevreze, unul s? vad? s? nu explodeze, unul s? se duc? dup? asfalt pe puntea inferioar?, iar al patrulea de rezerv?, în caz c? unul din ceilal?i p??e?te ceva.
- Ah, f?cu Dandolo ?i se apropie de Da Vinci. De ce nu te-oi fi adus eu la Vene?ia mai din timp? Ajut?-m? s?-?i pun mâna pe fa??, fiule, zise el cu glas tremurat.
Leonardo Da Vinci se execut? ?i se l?s? pip?it de Enrico Dandolo, dogele orb, care î?i trecea degetele noduroase ?i uscate, precum crengile c?zute din ulmi, peste tr?s?turile prelungi ale inventatorului.
 
Leonardo da Vinci
 
- E?ti înalt… începu dogele. Nas borc?nat ?i buze r?sfrânte, de om scârbit de via??, ochii u?or migdala?i, umerii obrajilor reliefa?i, o cicatrice… hm! E?ti cavaler, Leonardo da Vinci?
- Nu, serenissime.
- Ciudat! Asta e urm? de sabie, nu de cu?it. Dac? nu e?ti cavaler, cum de te-ai duelat?
- Nu m-am duelat, serenissime, min?i Da Vinci pe ner?suflate. Am fost lovit de o bucat? de fier pe când lucram la cuirasele aerostatelor domniei-sale, Bonifaciu de Monesrrat. 
O bubuitur? zgâl?âi din nou zidurile, urmat? de un potop de sfârâituri. Praful prinse s? curg? iar??i din tavan. Dandolo nici nu tres?ri.
- Min?i, da Vinci! Asta e t?ietur? de sabie. De data asta, te iert. ?i câte… hm… motoare din astea ai f?cut?
Da Vinci privi din nou spre ceasul de ap? ?i înghi?i în sec.
- ?i-am spus c? te iert, de ce ?i-e fric??
- V? mul?umesc prea plecat, serenissime, r?spunse Leonardo dup? o vreme, abia reu?ind s? nu mai priveasc? la pic?turile ce marcau trecerea timpului… E târziu, Dumnezeule, iar dobitocii ??tia nu mai pleac? odat?! V? mul?umesc… Am f?cut pân? acum dou?sprezece asemenea motoare cu zbaturi cu tot, serenissime. Dulgherii ?i l?c?tu?ii no?tri pot s? alc?tuiasc? opt-nou? piese din acestea, în fiecare zi. În zece-un?pe’ zile o s? avem o duzin? de galere propulsate cu zbaturi. Am f?cut un calcul : pe lâng? to?i vâsla?ii pe care o s?-i lase s? poarte arme, o galer? echipat? astfel o s? dezvolte vreo 25 de noduri cam în r?stimpul a vreo 200 de r?sufl?ri omene?ti, adic? în acea perioad? de timp pe care eu o numesc zece minute. Condi?ia e s? faci socoteala astfel încât s? prinzi viteza asta acolo unde e mai mult? nevoie de ea: între galerele grece?ti. Dac? le pinteneaz? la viteza asta, o s? le spulbere ca pe vreacuri.
 
 
- ?i cu focul grecesc cum faci? – îl întreb? Dandolo, curios. Degeaba îi pinten?m noi cu galerele noastre cele iu?i, dac? ei ne dau foc…
- Ah, la asta, ?tie el s? v? dea r?spuns, spuse Da Vinci, ar?tând într-un col?. Dac? îmi permite?i, vi-l prezint pe messer Vasco da Gama.
Privirile tuturor se întoarser? într-acolo, iar Da Vinci profit? ca s? desfac? toate capacele cilindrului. Drugul ce ie?ea din motor î?i încetini mi?carea, u?or, u?or, u?or.
Vasco da Gama era un sl?b?nog cu nasul coroiat. Purta haine viu colorate, de croial? iberic?, pline de pampoane ?i buzunare false.
 
Vasco da Gama
 
- Dac? le va da prin cap s? azvârle cu foc împotriv?-ne, începu el, ei bine, atunci vom porni foalele acestea, le ar?t? el ni?te burdufuri uria?e ?i grele, precum ni?te ?â?e gigantice, care aveau chiar ?i ni?te sfârcuri prelungi ?i cafenii ce d?deau drumul unor puternice jeturi de aer.
Hainele seniorilor fluturar?, de parc? un vânt prea puternic le-ar fi izbit dintr-o dat? ?i, cât? vreme se apropiar? cu to?ii de Vasco, Leonardo Da Vinci oft? îndelung, cu ochii ?int? la ceasul cu ap?.
 
***

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X