Păţanie cu presimţiri şi semne

23 iulie 2008
Pe când citeam io chestia asta, mi-am amintit de o p??anie tr?it? pe la v’o 21 d? ani. De fapt, setul de p??anii a început chiar în ziua când am împlinit 21 d? ani, adic? în 1981.
Acu’, v-a?i cam prins voi deja c? am avut mereu o înclina?ie c?tre dat dân gur?, a?a, ca un fel de passe-temps – eh, bineîn?eles c? am f?cut chestia asta ?i în noaptea când am împlinit 21 d? ani, în buc?t?rie la ai mei acas?. Ca s? pricepe?i, îns?, ce ?i cum, o s? fac un mic racord.
P? vremea când la medicin? se intra cu mult mai greu decât în zilele noastre, chiar tr?iai clipe pe m?sur? ce se apropia admiterea. B?h, ?i pe când venea el, examenu’, c?lcând totu’ în picioare, uite c? apare m?tu??-mea pe la mine, care m?tu?? avea o înclina?ia dân aia furibund? c?tre ezoteric .
Vine, ?i-mi spune a?a:
- Uite piatra asta, îmi arat? ea o pietricic? ce sem?na cu cea din stânga, din poza de mai jos
 
 
ei bine, a continuat m?tu??-mea, eu am luat piatra asta de pe platoul Bucegilor, la r?s?rit, în ziua de solsti?iu,
 
 
a?a c?, ai grij? de ea, c’o s?-?i poarte noroc la admitere.
Hm! Io sunt cam trufa?, a?a c? nu prea m? dau în vânt dup? suport extern, indiferent de la cine ar veni el (indiferent de la cine venea el, c? între timp, m-am mai temperat), dar, a?a o fric? mi-era s? nu pic examenu’, încât am pus pietricica respectiv? dans le tirroir secret, cu restul amuletelor ?i al feti?urilor pe care le posedam p? la op?pe’ ani (între timp, am ajus s? le stochez doar în minte!).
Buuuun! Ei, ?i am io noroc ?i intru la facultate ?i m? trezesc p??ind în calitate oficial?, cu treab? adic?, pân cl?direa asta:
 
 
dup? care, dau fuga acas?, repede-repede, ca s? m? uit la piatra adus? de m?tu??-mea de pe platoul Bucegilor. Aveam chef s?-i mul?umesc pietrei, s?-mi schimb crezul, chestii d’astea… Mi-era tare, tare bine, a?a c? ieram dispus la tot soiul de compromisuri .
Mda. Asta aveam chef s? fac, numai c? n-am mai g?sit piatra aia niciodat?. Toate celelalte obiecte (o l?mâie uscat? pe care mi-o adusese cineva de la Cap Sunion, un set de nasturi desperechea?i, cusu?i pe o band? alb? de bumbac, câteva caie?ele minuscule, manufacturate de moa etc), toate celelalte obiecte, a?adar, se aflau la locul lor, dup? cum le l?sasem, numai piatra cu noroc parc? intrase în p?mânt.
P? vremea aia nu fumam, a?a c? am r?mas gândindu-m? pur ?i simplu la p??anie, oarecum bucuros în sinea mea, cum c?, iat?, iereau ni?te chestii care evadau din simpla cauzalitate cartezian? ?i c? bla-bla, bla-bla, bla-bla…
Buuuun! Dar iat?-ne în seara zilei mele de na?tere dân 1981, la aproape doi ani d? la p??ania cu piatraaaa…. Ne-am refugiat, patru d??tep?i, în buc?t?rie ?i, tot sorbind la vodka Krepkaya (asta a disp?rut d? tot dân galantare, iar l?barii ??tia d? la megaimaj, o?an, cora et kkt, nici n-au auzit d? iea, pro?tii dracului cu uischiu’ lor d? fekale!), tot sorbind noi la Krepkaya, deci, am ajuns la subiectu’ numero uno pentru ni?te ‘telectuali ca noi.
Exist?, sau nu exist?… Dânsul? Io cu înc? un d??tept f?ceam p? ateii, în timp ce ceilal?i doi veneau ?i ei cu tot soiul de argumente ebrioase ca s? ne aduc? p? drumu’ cel bun, adic? s? ne recupereze, dracului, din îmbr??i?area puturoas? a lui Leo Taxel.
Boooon! Normal c? nu s-a ajuns la nici o concluzie, normal c? chefu’ s-a spart spre diminea??, normal c? ne-a durut capu’ etc. B?h, ?i încep dân ziua aia ni?te chestii, exact ca în postu’ lu’ Puck!
Mai întâi, m-a luat p? departe. M? gândeam, de pild?, la un ins p? care nu-l mai v?zusem d? ani d? zile. Nu treceau mai mult d? dou?-trei zile, c? ?i d?deam d? insu’ cu pricina p? strad?, pân v’o vizit? ?i tot a?a. Po urm?, situa?ia a început s? se încordeze ni?el, mai ales dup? ce am g?sit ni?te explica?ii c? telepatia, c? rezonan?a între dou? sufelete înarmate cu poten?ial de a emite informa?ii în eter etc.
Eh, ca s?-mi arate c? telepatia n-are nici o chestie ?i c? nu rezonan?a între mine ?i ics e problema, am început s?-mi amintesc d? câte o carte sau d? câte un tablou, s? zicem, ?i, dup? nu mai mult d? dou?-trei zile, d?deam d? cartea cu pricina sau d? tablou, a?a, ca dân întâmplare. Îmi amintesc perfect d? un volum de Goethe (am citit prea rar nem?i, a?a c? d’aia-mi amintesc a?a d? bine), dân seria aia, Opere Complete, un volum la care m-am gândit f?r? motiv pentru ca, dup? câteva zile, s?-l descop?r în casa unui ins în care am ajuns, indiscutabil, fortuit.
Bun. Deja, chestiile astea se aglomerau din ce în ce. Urm?torul pas a fost s? citesc anumite lucruri care, îmi aduceau aminte instant de câte cineva. Revin la exemplul cu Goethe (împrumutasem cartea) – g?sesc io acolo o formulare icstrem de rar? pentru limba d? Bucale, ?i anume: "frumoas? coz". Chestia asta io n-o mai auzisem decât o singur? dat?, la un oltean cu care m? împrietenisem (la vârsta aia, te împrieteneai u?or) întâmpl?tor, p? munte, cu o var? mai înainte.
La cel mult cinci minute dup? ce citisem "frumoas? coz" în Goethe, m? sun? olteanu’ cu pricina, care ajunsese în Bucure?ti ?i voia s? ne întâlnim.
Era dân ce în ce mai mi?to. C?p?tam curaj, chiar. Îmi spuneam  c?, dac? asemenea p??anii sunt posibile, s-ar putea chiar s? fim nemuritori, deci eram din ce în ce mai optimist.
B?h, ?i urmeaz? tunurile.
Unu. Dormeam de prânz, c? ieram în vacan??. Visez o chestie, cum c? m? sun? o ins?, sora unei alte inse d? care ieram io îndr?gostit pulbere, care sor? îmi spune s? m? duc la o petrecere unde, cum altfel, trebuia s? dau ochii cu iubita-mea-din-minte, cu care nu puteam s? am o rela?ie coerent? dân cauz? c? ieram prost ?i pentru c? iea se cuplase cu un alt ins, ceea ce era normal.
Visul a fost lung. Au urmat secven?e tehnicolor cu moa care se urca în autobuz, cu moa care ajungea la Cosmonau?ilor, actual Lahovary, cum m? duceam la Eva ?i ajungeam apoi lâng? Ateneul Român, unde se afla casa unde se desf??ura cheful.
B?h, ?i m? scoal? mama. ?i-mi spune c? e una la telefon. ?i la telefon ierea sora ?leia. ?i-mi spune s? merg la chef c? vine ?i sor’sa, s?-mi crape mie ochii dac? mint. ?i-mi zice c? chefu’ e p? lâng? Ateneu’ Român, c? ?tiu cum s-ajung acolo? - s?-n?epenesc c? a?a a fost, d? sim?eam cum se de?urubeaz? roti?a telefonului, de una singur?, sub privirile mele.
Bineeeee! ?i tot a?a, pân? în august, când, Doi - plec în Retezat cu cortu’. A fost mi?to. Am pus cortu’ p’aci
 
 
Apa era rece. Noaptea se auzeau ni?te avioane care nu ?tiu unde se duceau. Am mâncat mult pate d? ficat d’?la albastru. Eram cu ni?te tipe cu care simulam reciproce apropieri nepermise, sub forma unor masaje pen’ c?, deh – eram obosi?i dupe urcu? etc.
B?h, ?i p? 23 august (îmi amintesc perfect, pen’ c? taNpi?ii iereau la defilare) ne ducem noi p? vârfu’ Peleaga.
 
 
Uita?i-v? bine la momâia aia dân pietre. Ceilal?i f?ceau poze chiar în fa?a ei, iar io m-am tras mai la o parte, la v’o cinci-?ase metri (cam p? unde st? ?la de-a tras poza!), cu gând s? depun un sumar d? urin?. Ierea o zi d’aia, cum s? spun, ce?oas?, cu fuioare d? nori care alergau pân v?zduh (opaaa…), cu soarele care s? ab?tea deodat? asupra lacului Bucura (hait!), care lac s? vedea cam a?a
 
 
iar p? partea ailant? d? lacul Bucura era o cea??, nenic????… ahhh… era tocma’ bine pentru acte fiziologice. Intru în rutin?, desfac prohabul, m? uit în jur, ca orice fiin?? pudic? ?i….
B?h, deodat? v?d de partea opus? lacului Bucura, p? noru’ ?la dens, un cerc luminos. S? mor d? v? mint! Le fac semn celorlal?i s? vin? s? vad? ?i ei (d?-l naibii d? prohab d?schis, cu chilo?ii fluturând, discret, în vântul alpin) ?i când le fac semn… gulp! – v?d cum se mi?c? ceva în interiorul cercului luminos, care era cam cât o moned? d? 3 lei d? p? vremea aia.
- B???h! Veniiiiii?i, b??????h! – am urlat io, tot ?op?ind ?i dând dân mâini ca înecatu’, ca s? vad? ?i iei c? silueta mea s? proiecta în interiorul cercului luminos.
Slav? lu’ H?l d? Sus, au v?zut ?i iei toate chestiile alea ?i d?-i, scoate aparatu’ ?laaaa, b????î, scoate-l s? facem poz?, c? a?a ceva nu mai pup?m noi… da’, pân? s? ne dezmeticim , cercul s-a ?ters cu tot cu silueta magistral? a lu’ moa dân interioru’ lui…
Am plecat cam t?cu?i d’acolo, mai ales io. Nu ?tiu dac? vreunu’ dintre cei cu care am fost acolo cite?te acest blog, dar am s?-i amintesc, oricum: au fost al?turi de mine Adrian ?oghe, Mihaela ?i Dana – to?i trei studen?i la Medicin? la Craiova, cu un an mai mici decât mine, care ieream student d? Bucale – da’ dac? vreunu’ cite?te figura asta, s? dea, naibii v’un semn, ca s? nu m? cread? lectorii uzuali un mincinos ?i mai mare decât sunt.
Jur c? a?a a fost! Jur!
Eh, ?i dup? figura asta nemaipomenit?, toate semnele ?i premoni?iile care m? alimentaser? luni de zile s-au t?iat brusc. Blonk! – de parc? cineva ar fi tras heblul.
Nimic, nimic, nimic bizar nu s-a mai petrecut, de parc? a? fi fost subiectul unui crescendo ezoteric pe care, dac? nu l-oi fi priceput, s?-mi fie naibii de bine!
Mda. Fire?te, am pus mâna pe telefon dup? ce am ajuns acas? ?i am sunat-o pe m?tu??-mea. Iea mi-a zis c? s? vorbeasc? umpic despre asta cu doamna X de la Sinaia, care o dusese cu doi ani mai înainte, pe platoul Bucegilor, cu cabina, la o or? nepermis?, cu noaptea-n cap, doar ca s? prind? r?s?ritul d? solsti?iu.
Cum d? le duseser? ?ia cu cabina? Ce putuser? s? le zic? iele unor lucr?tori simpli d? la cabin?, în vremurile alea în care doar men?ionarea divinit??ii ridica probleme majore? S? fi avut leg?tur? cu ceea ce, mult mai târziu, am aflat c? se chema cercul teozofic d? la Sinaia?
Habar n-am. Chiar n-am.
Eh, cum-necum, am ajuns ?i io la Sinaia, gr?bit s? aflu r?spunsuri. Doamna X, amica m?tu??-mi, era tare în vârst?. Era într-atât de în vârst?, încât îl apucase p? însu?i Densu?ianu (opaaa…. ia uite cum se leag? treburile….), cu care de altfel ?i lucrase ni?elu?. Fusese asistenta lui pre? de v’un an, ?i mai era ?i nepoata primul gr?dinar regal, un oarecare Knechtel, arhitectul peisagist d? care v? bucura?i când ajunge?i p? la Pele?.
 
 
Dup? ce m-a ascultat, doamna aceea mi-a spus câte ceva despre Upani?ade (nici pân’acu’ nu mi-am f?cut curaj s? le citesc). Despre Zamolxis (p’?sta îl ?tiu fuaaarte bine). Despre proiec?ii extracorporeale ?i despre spiciul lui Vi?nu când s-a v?zut cu Arjuna, atunci, înainte d? caftu’ ?la d? la Kurukshetra (vorbesc despre Bahagavad Gita, les amis :) ), dup? care m-a l?sat a?a, cam nerezolvat ?i cu explica?iile cam plutitoare.
Nu-?’ de ce a zâmbit mereu în timpul acelei conversa?ii, da’ a?a a fost. M? rog. De-atunci m-au apucat damblalele cu platoul Bucegilor, cu legendele despre Vârfu’ Omu ?i, ca rezultat decisiv, dup? v’o 20 d? ani, am ajuns s-o cunosc p? nevast?-mea, tot p’acolo. D? fapt, iea a f?cut poza aia cu r?s?ritu’, d? la începutu’ postului.
Mda… Asta a fost p??ania mea cu precogi ?i cu alte alea. Ah, ?i s? nu uit: ?ia doi l?bari, ?ia care am f?cut p? ateii (noi, noi, da!) – ei bine, am r?mas amândoi s? practic?m medicina în Bucale, în timp ce credincio?ii ?ia d? parteneri d? conversa?ie au defectat la timpul potrivit în vest: unu ie prof d? neurologie în Lancaster, cred (oricum, în UK), iar ?l’lalt ie arhitect la New York. I-a f?cut o cas? ?i lu’ Richard Gere , ba chiar ?i lu’ Michelle Pfeiffer .
P? bune.
Da’ las’, c? nu m? crede?i voi, fir-ar s? fie…
 
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X