PRINŢESA-DIN-OGLINDĂ

22 iunie 2008
(e un basm ?i are v’o 12 pagini, nu v? inerva?i, v? rog)
 
 
St? scris c? a fost odat? ca niciodat? un prin? foarte r?u – într-atât de r?u, încât numele i-a fost uitat pentru totdeauna, chiar ?i de cei îndestula?i care l-au cunoscut ?i l-au slujit cu credin??. Ca s? fiu cinstit, mai ?tiu c? nici m?car literele pe care tocmai le citi?i n-au loc pentru numele lui.
  Într-o bun? zi, pe când prin?ul se întorcea de la un r?zboi n?praznic (pe vremea aceea, norocul nu-l p?r?sise înc?), iat?-l c? ajunse la un râu învolburat. Era o dup?-amiaz? senin? ?i lini?tit?, pare-mi-se c? venise prim?vara, v?zduhul era potolit ?i mirositor a p?mânt reav?n, din tufe se auzea un mierloi ciripind f?r? scop, ce mai tura-vura, prin?ul cel r?u ar fi trebuit s? zâmbeasc? din col?ul gurii ?i s?-?i spun?, lui însu?i, pove?ti într-atât de proste?ti încât s? n-aib? curajul s? le mai zic? dup? aia cuiva. 
Numai c? prin?ul nostru cel r?mas f?r’ de nume era, totodat?, trufa? nevoie mare: îi era sil? pân? ?i de ceea ce ar fi putut s? simt?, a?a c? nu îndr?znea s?-?i povesteasc? nimic. De fapt, nu o f?cuse niciodat?, de team? s? nu-?i dest?inuie sl?biciunile.
Ei, ?i pe când c?uta el un vad ca s? treac? râul, iaca îi r?s?ri în fa?? o bab? urât?, ?chioap?, chioar? ?i puturoas?, înfofolit? în zdren?e ce p?reau a-i ?iroi de pe trupul desc?rnat.
- Of, of, of, prin?ule, maic?, începu baba cu glas stins, rogu-te, trece-m? ?i pe mine apa asta, c? mult bine ?i-oi face ?i eu odat? ?i-odat?.
- Tu, baborni?? pr?p?dit??! Ce bine ai putea tu s?-mi faci mie, vreodat?? Uit?-te la tine, n?pârstoaco, ?i vezi cum vorbe?ti, c? de nu, acolo unde-?i stau picioarele, î?i va sta ?i capul!
?i, zicând aceasta, prin?ul nostru se repezi în undele râului, urmat de falnicii s?i o?teni acoperi?i cu zale lucitoare ?i cu coifuri uria?e. Nici nu ajunse bine pe cel?lalt mal, c? baba îl strig? din urm?:
- Of, of, of, prin?ule, maic?, da’ tare r?u ai s? te mai c?ie?ti pentru c? nu m-ai ajutat!
- Scârn?via! – strig? prin?ul ?i, sco?ând iute arcul din tolb?, se preg?ti s-o s?geteze pe bab?, numai c? aceasta se d?du de trei ori peste cap, preschimbându-se într-o cioar? care-?i lu? zborul peste p?dure.
- Vr?jitoare trebuie c? a fost, M?ria Ta, îi ?opti sfetnicul s?u de tain?.
- Ei, ?i? D-aia nu mai pot eu! Am câ?tigat toate r?zboaiele pe care soarta mi le-a pus în fa??, sunt prin?ul cel mai puternic de pe t?râmul ?sta ?i în fa?a mea se pleac? cei mai destoinici vraci ?i ghicitori în stele… Ce poate s?-mi fac? mie o schiload? de vr?jitoare pe care, nicicând, n-a mai v?zut-o nimeni?
?i, zicând asta, o lu? spre palat.
Dup? câteva zile, gândind s? s?rb?toreasc? izbânda din r?zboi, prin?ul cel r?u puse la cale o vân?toare nemaipomenit?. Chem? la dânsul regi ?i regine, prin?i ?i prin?i?ori, împ?ra?i mai mici sau mai mari, care, cu to?ii se gr?bir? s?-i dea ascultare c?ci îl ?tiau de ciufut. Ei, ?i plecar? ei dis-de-diminea??, înainte s? se crape de ziu? ?i se duser? prin mun?ii cei înal?i, pe urmele unui cerb m?re? ce bântuia codrii de o bucat?  de vreme încoace. De cum d?dur? de urma cerbului, gonacii se repezir? în desi?uri, care urlând, care sunând din corn, care chiuind, în timp ce mândrii cavaleri d?dur? drumul z?vozilor ?i se n?pustir? pe poteci.
Prin?ul, mai dihai ca to?i! F?r? s?-i pese de spini ?i de crengile ce-i izbeau chipul, î?i pintena murgul ca bezmetic, strecurându-se pe unde era codrul mai des. C?l?ri el ce c?l?ri pân? ce, deodat? i se p?ru c? aude un forn?it ridicându-se dintr-o viroag?. Se gr?bi într-acolo ?i, ce s? vezi? Mândru, cerbul cel falnic p?rea s?-l a?tepte lâng? un mesteac?n uria?, privindu-l drept în ochi. Prin?ul cel r?u puse s?geata în arc, dar, cerbul o lu? la s?n?toasa, afundându-se printre copaci.
Prin?ul, pe urmele lui! Când ?i când, cerbul se oprea ?i privea înapoi, peste um?r, de parc? l-ar fi z?d?rât pe prin?, dar, de îndat? ce acesta se apropia, iar??i o lua la s?n?toasa, lunecând din ce în ce mai adânc în codru.
Se f?cu de prânz ?i prin?ul tot nu-l ajunsese din urm? pe cerb. Deodat?, se auzi un bubuit care se rostogoli peste ceruri ?i se porni ploaia. Cerbul se mai opri o dat?, a?teptând ca prin?ul cel r?u s? ajung? la o azvârlitur? de s?geat? de el; îl scotoci îndelung dup? care, slobozind un ?uierat, o lu? la goan? înspre o pr?pastie adânc?. Ajuns la pr?pastie, cerbul î?i lu? avânt de parc? era om, s?ri în partea cealalt? ?i se f?cu nev?zut printre copaci.
- Blestemat s? fii! – scrâ?ni prin?ul cel r?u, urm?rindu-l neputincios cu privirea.
Ploaia se înte?i. Prin?ul d?du s? trag? cu urechea la urletele ?i la chem?rile gonacilor, dar nu mai auzea nimic în afara r?p?itului ploii ?i a tunetelor din ce în ce mai n?praznice. Nu trecu mult ?i apa îl p?trunse pân? la piele, a?a c? purcese s?-?i caute ad?post.
Nu mic? îi fu mirarea când, într-un lumini?, d?du peste un bordei ca vai de lume, pe trei sferturi s?pat în p?mânt. Privind cu aten?ie într-o parte ?i în alta (c?ci nu dorea s? fie v?zut cum intr? într-un bordei s?r?c?cios), prin?ul se strecur? în?untru ?i-?i g?si culcu? printr-o groz?vie de bârne rupte, pânze de p?ianjen ?i rufe putrezite, r?spândite de-a valma în bordei.
- Cerb blestemat, las’ c?-?i vin eu de hac odat? ?i odat?, promise prin?ul cel r?u. D?du s? se întind? când, deodat? se izbi cu capul de ceva tare. Se uit? sub mâna de paie pe care ?i-o orânduise ca pern? ?i, ce s? vezi? Pe podeaua de p?mânt era un cuf?ra? din lemn de mahon, frumos sculptat ?i ferecat cu aur.
- Eh, poftim, se mir? prin?ul de a?a minunat? lucr?tur? r?t?cit? într-un bordei s?r?c?cios. Ia s? vedem… Ce-i cu tine?
Deschise cuf?ra?ul cu b?gare de seam? ?i, pe fundul lui, v?zu o oglind? într-atât de str?lucitoare încât ziceai c? e alc?tuit? din argint distilat din întreg Universul. Prin?ul d?du s-o scoat? afar?, dar, vezi bine, oglinda era în?epenit? pe fundul cuf?ra?ului. Din ce în ce mai mirat,  prin?ul se zgâi în oglind?. Îi pl?cu ce v?zu: el însu?i, ro?u la fa?? de atâta alerg?tur?, cu n?rile frem?tânde, cu ochii negri ?i sc?p?r?tori precum eclipsele, cu obrajii acoperi?i de perle de sudoare, cu p?rul ca pana corbului, vâlvoi, ?i zâmbind plictisit, dup? cum se c?znise s? deprind? înc? de când era ?ânc.
Deodat?, îns?, zâmbetul îi încremeni: al?turi de chipul s?u, în apele oglinzii, mai putea s? deslu?easc? un altfel de… hm, aburi? Un glas îndep?rtat p?rea s? se ridice dintre apele oglinzii, iar aburii aceia se închegau u?or-u?or, alc?tuind trupul ?i chipul unei preafrumoase prin?ese. Aceasta se afla într-un iatac cu ziduri groase, din piatr? cioplit?, iar pe fere?tile din spatele ei se z?rea un t?râm nemaiv?zut, acoperit de troiene colosale. Privind în ochii prin?ului cel r?u, prin?esa se c?znea s? zic? ceva, numai c? viscolul ce b?tea în fere?tile ei îi acoperea glasul.
Prin?ul cel r?u încremeni. În via?a lui nu mai v?zuse femeie atât de frumoas?: cu tr?s?turi prelungi ?i drepte, cu ochii mari ?i vii, c?prui cu g?m?lii aurii, cu gura c?rnoas? ?i cu p?rul lung, negru ?i cre?. Avea chiar ?i o cicatrice alb?, sub?ire precum firul de wolfram, ce-i cobora de pe frunte pân? pe obraz, la dreapta ochiului – dar tocmai aceast? cicatrice îi p?ru prin?ului c? adaug? frumuse?e chipului ce-l z?rea.
- Of, of, prin?ule, prin?ule! – se auzi glasul ei într-un târziu. Cât de mult ?i-a luat ca s? m? g?se?ti, c? de vie?i de ani ?i de ani de zile te a?tept! Vino ?i m? ia, odat?, de pe t?râmul ?sta în care de atâta amar de vreme nu se mai petrece nimic! Sunt singura r?mas? vie aici, prin?ule, hai odat?! – îl îndemn? ea, spunându-i pe nume.
Prin?ul cel r?u tres?ri auzindu-?i numele, c?ci habar n-avea despre un asemenea t?râm ?i despre felul în care numele i-ar fi putut ajunge tocmai acolo. Nici chiar trufia lui nem?rginit? nu-l f?cea s? priceap? un asemenea lucru – pe de alt? parte, nu-?i putea dezlipi privirea de chipul prin?esei-din-oglind?, care se tot ruga de el:
- Hai, prin?ule, of, of, vino ?i m? scoate din cetatea asta c? am ?i uitat de cât? vreme te a?tept!
Scuturând capul, prin?ul cel r?u deodat? trânti capacul cuf?ra?ului. Glasul prin?esei-din-oglind? se mai auzi, acoperit când ?i când de vuietul viscolului cumplit care b?tea pe t?râmul ei dar, dup? câteva clipe, vorbele ce se ridicau din cuf?ra? se stinser?.
Acum, ce s? se mai odihneasc?? Parc? nici ploaia nu mai era a?a de deas?, a?a c? prin?ul cel r?u ie?i din bordei ?i, înf??ând cuf?ra?ul la piept, înc?lec? ?i porni înd?r?t spre castel.
Odat? ajuns, îl întâmpinar? urale de peste tot:
- Ce mai vân?tor n?praznic!
- Slav? ?ie, prin?ule, c? ai doborât ditamai cerbul!
- Prin? între prin? ce e?ti! Cum l-ai mai s?getat pe cerb, M?ria Ta!
Prin?ul se tot uita de la unul la altul, înv??at s? zâmbeasc? cu schepsis, dar nu pricepea nimic. Atunci, slujitorii îl duser? cu mare alai în spatele cur?ii, dimpreun? cu prin?ii, cu regii, cu reginele ?i cu împ?ra?ii mai mici. Acolo, întins pe un a?ternut de paie uscate, m?re?ul cerb z?cea ucis, cald înc?, plin de sânge ?i spume.
- Când te-ai afundat în p?dure, M?ria Ta, începu sfetnicul de tain?, z?u c? ne-am îngrozit! Dar, dup? ce ?i-am auzit cornul sunând de dincolo de pr?pastia cea mare, ne-am repezit cu to?ii pe urmele tale ?i tare ne-am mai bucurat când am v?zut fiara asta str?puns? de trei dintre s?ge?ile M?riei Tale!
Urale se ridicar? din nou în curte, cinstindu-l pe prin?ul cel r?u care, v?zând s?ge?ile cu însemnele sale înfipte în trupul cerbului, se pref?cu bucuros nevoie mare.
- P?i, zise el deodat?, s? înceap? osp??ul!
Chiote izbucnir? de jur împrejur, iar prin?ul se gr?bi în camerele sale, pas?mite ca s? se preg?teasc? de osp??. Îns?, odat? ajuns în camerele sale pline de copaci ?i de flori, cu acoperi?uri de sticl? ?i cuar? translucid, nu f?cu altceva decât s? deschid? cuf?ra?ul din lemn de mahon:
- Prin?ule, of, prin?ule, de ce nu vii odat?? Am a?teptat vie?i de ani ?i ani de zile pân? ce-ai g?sit oglinda… Acum, c? m-ai v?zut cu ochii t?i, de ce nu vii?
Din ce în ce mai uluit, prin?ul d?du din cap ca un pezevenghi ?i închise cuf?ra?ul încet, de parc? s-ar fi  str?duit s? nu clatine apele oglinzii.
Din clipa aceea, prin?ul cel r?u începu s? se sting? pe picioare, v?zând cu ochii. Nu spun c? a fost primul care a p?r?sit osp??ul, el, care st?tea cu so?ii s?i pân? în zori la cele mai n?praznice chefuri; nu spun c? abia dac? ?i-a petrecut oaspe?ii când plecar? pe la casele lor, nu spun c? nu s-a întrebat cum de ajunseser? s?ge?ile lui în trupul cerbului – nu! Spun c?, zile în ?ir de atunci începând, n-a mai pus mâncare în gur? ?i c? nici de ap? nu prea mai avea trebuin??… Mergea de unul singur pe metereze ?i pe la posturile de straj? f?r? s? zic? nimic, asculta cu jum?tate de ureche jalbele, se zvârcolea nop?i de-a rândul în a?ternut, f?r? s?-?i g?seasc? somnul ?i, singurul lucru care îl ostoia era s? deschid? cuf?ra?ul ?i s-o priveasc? pe prin?esa-din-oglind? cum îl cheam? în ajutor.
Iat? îns? c?, într-o bun? zi, v?zându-l c? se usuc? din ce în ce ?i c? min?ile încep s? i-o ia razna, sfetnicul de tain? îl întreb?:
- Ce-i cu tine, M?ria Ta? Te pierzi ?i pe tine, î?i pierzi ?i palatul, ?i mai pierzi ?i împ?r??ia! Ce-ai p??it la vân?toarea aia, Doamne iart?-m?, c? uite, ne ducem cu to?ii de râp?!
Prin?ul nu r?spunse dar, în aceea?i sear?, porunci s? se înf??i?eze la palat toate ghicitoarele din împ?r??ie, to?i cititorii în stele ?i to?i înv??a?ii, toate vr?jitoarele ?i toate femeile care d?deau în bobi ?i citeau în fica?i ?i în ma?e. Le ar?t? tuturor, pe rând, cuf?ra?ul ?i oglinda din care prin?esa nu mai contenea s?-l cheme în ajutor, dar nimeni nu ?tiu s?-i spun? cum s? ajung? la ea. Unii îi spuser? c? oglinda îns??i era o vraj? spurcat? ?i c? prin?ul cel r?u fusese legat cu farmece care nu vor trece decât sp?rgând cuf?ra?ul cu totul ?i arzându-l la foc mic – pe ace?tia, prin?ul îi t?ie ?i-i azvârli de pe ziduri. Al?ii î?i încercar? puterile asupra cuf?ra?ului, doar-doar l-or face s?-?i scuipe taina, dar oglinda se aburea deîndat? pentru multe ceasuri, lipsindu-l pe prin?ul cel r?u de singura sa alinare – pe cei ce gre?eau astfel, prin?ul îi biciui f?r? mil?.
?i tot a?a. ?i tot a?a.
Pân? când, într-o bun? zi, unul dintre înv??a?ii cei mai scumpi la vorb? din împ?r??ie, chemat ?i el la palat, m?rturisi c? habar n-are ce era cu oglinda ?i cu prin?esa tr?itoare în ea.
- Poate doar dânsa s? ?tie ce e de f?cut, încheie înv??atul, iar a doua zi, prin?ul cel r?u se ?i duse în Smârcurile de Miaz?zi, pe unde î?i f?cea dânsa veacul.
O g?si într-un uria? co? de r?chit?, atârnat de creanga cea mai groas? a unui platan care adumbrea jum?tate dintr-o balt?.
- Ia uite, prin?ul! – îi spuse dânsa pe nume. De ce-ai venit s? m? vezi a?a de târziu?
Trufia se mai ridic? o dat? în prin? dar, de ast? dat?, se stinse aproape pe loc.
- Ai auzit ?i tu de p??ania mea, sfânto? – o întreb?.
- Nu era nevoie. Eu, una, ?tiam c? ai s? vii s? m? cau?i înc? din ziua în care ai venit pe lume. Dar, auzind eu ce om r?u e?ti, nici c-am trecut pe la tine ca s?-?i spun c? te a?tept. Ia! D? cuf?ra?ul ?la încoa’, ca s? te dezleg!
Prin?ul i-l d?du, iar dânsa îl deschise abia pu?in, cât s? fure o privire în?untru, dup? care-l închise la loc, cu zgomot.
- Pfuuuh! – scuip? dânsa în sân. Da’ mare necaz a dat peste tine! – îi spuse ea iar??i pe nume. P?i, ?tii tu de unde te cheam? frumoasa asta care ?i-a mâncat zilele? Te cheam? tocmai de pe cel?lalt t?râm, din Împ?r??ia celor O Mie de Oglinzi, m?i, b?iete! Ce te faci acum?
- Ce s? m? fac, sfânto, m-oi duce dup? ea, da’ nu ?tiu cum!
- Of, of, dragul mamii, drag, c? de-acum, ?i s-au ?ters toate p?catele cu durerea asta pe care-o înduri! Of, c? nici nu ?tiu cum s? fac mai bine: dac? te înv?? s? te duci la ea, te vei c?i, dac? nu te înv??, iar??i te vei c?i… Ia zi-mi tu, cum s? fac?
- Mai bine înva??-m?, sfânto, c? altfel, cu mâna mea îmi iau zilele.
- Bine, dragul mamii, drag! Of, of, of! Cin’ te-o fi pus s? fii a?a de r?u, c? altfel, nu mai veneai tu la mine cu a?a necaz… Uite cum faci! Iei o g?leat? cu j?ratec ?i te duci la grajduri. La?i g?leata acolo ?i vezi c? arm?sarul ?la care-o s? m?nânce j?ratecul, o s? fie cel care ?tie drumul spre cel?lalt t?râm, în Împ?r??ia celor O Mie de Oglinzi. Numai c?, fii cu b?gare de seam?! Intrarea în Împ?r??ia aia e printr-un pu? de la cap?tul p?mânturilor. Dup? ce-o s? intri prin pu?, s? te gr?be?ti ?i s? nu te ui?i nici în dreapta nici în stânga. Î?i iei aleasa inimii cât de repede, ?i iute te gr?be?ti înapoi la pu?! Iar dup? ce-oi ie?i din pu?, s? nu care cumva s? nu-l acoperi cu stânca uria?? pr?v?lit? al?turi, c? altfel va fi vai ?i amar de tine!
Prin?ul f?cu a?a cum fusese înv??at ?i, nu mic? îi fu mirarea când v?zu c? to?i arm?sarii cei frumo?i ?i plesnind de putere se deter? înd?r?t la vederea g?le?ii cu j?ratec. Numai unul dintre cai – un schilod de-i num?rai coastele, un r?pciugos ?i-un ?la cu albea?? la ochi, un prost de cal care abia se ?inea pe picioare ?i din care curgeau vânturile unul dup? altul – numai ?la avu curaj s? se apropie de g?leat? ?i, înghi?ind j?ratecul pe nemestecate, deodat? îi c?zur? bubele ?i se preschimb? într-un arm?sar alb, mare ?i înalt, forn?ind fioros, cu trei perechi de aripi strânse sub piep?ii largi.
- St?pâne, st?pâne, începu calul cu glas de om pentru c?, vezi bine, era cal n?zdr?van. Cât de mult te-am mai a?teptat s? vii cu j?ratecul ?sta! Pân? ?i iapa care a f?tat-o pe mum?-mea ?tia c? într-o bun? zi aveai s? vii s? m? c?l?re?ti! Ia zi, e?ti gata?
- Gata sunt! – spuse prin?ul cel r?u ?i se azvârli pe spinarea calului n?zdr?van.
Calul, odat? î?i întinse aripile ?i se în?l?? în t?ria cerului, luând-o spre Miaz?noapte peste mun?i ?i câmpii, peste dealuri ?i lacuri, peste m?ri ?i târguri nemaiv?zute, pân? ce ziua începu s? tot scad?. Atunci, v?zur? în zare un ostrov micu?, plin de stânci, iar în mijlocul ostrovului, un pu? adânc.
- ?in’te bine de coama mea, st?pâne, c? ne ?i repezim pe cel?lalt t?râm!
?i, zicând astfel, calul cel n?zdr?van se pr?v?li precum un ?oim uria?, drept în pu?ul cel adânc. Se f?cu bezn? ?i, când ie?ir? pe partea cealalt?, se trezir? pe un t?râm nemaiv?zut, acoperit cu troiene uria?e ce se întindeau pân? h?t, departe, unde înghe?au c???rându-se pe mun?i cumpli?i, lucind precum cle?tarul. Viscolul huruia peste z?pezi, r?scolind om?tul ?i doborând brazii uria?i care pocneau înghe?ând, cr?pând ?i pr?v?lindu-se în n?me?i.
- ?in’te bine de mine, st?pâne, c? n-avem timp de pierdut, zise calul, n?pustindu-se în v?zduhul înghe?at, pe deasupra unui munte.
Dar, de?i zbura peste un munte, prin?ului i se p?rea ba c? zboar? pe deasupra unui ?es înghe?at, ba c? zboar? pe deasupra unui pod de piatr?, ba c? zboar? pe deasupra unui lac care scâr?âie de sloiuri, ba c? zboar? pe deasupra unei p?duri de brazi, ba c?…
D?du s?-i spun? calului ce vedenii avea, îns? acesta se l?s?, vâjâind, pe deasupra unei p?duri acoperite de promoroac?, dar prin?ului ?i acum i se p?ru ba c? zboar? pe deasupra unui munte înghe?at, ba c? zboar? pe deasupra unui ?es, ba c? zboar? pe deasupra unui pod, ba c? zboar? pe deasupra unui lac plin de zaiuri, a?a, de parc? ar fi avut sute ?i sute de ochi. Scuturând din cap, d?du s? întrebe ce se petrece, dar calul i-o retez?:
- Nu-i timp, st?pâne, c? moartea-i pe noi cât capra! ?in’te bine!
Se repezi în zbor pe deasupra unui pod, dar prin?ului i se p?ru ba c? zboar? pe deasupra unui munte, ba c? ar fi peste o p?dure, ba c? s-ar repezi peste un lac, b? c? ar galopa pe o câmpie plin? de n?me?i…
- V?d o gr?mad? de lucruri, nu se mai înfrân? prin?ul cel r?u. Mi se pare c? sunt într-o mie de locuri deodat?.
- Tocmai de-aia trebuie s? ne gr?bim ?i mai abitir! Nu ?i-a spus dânsa c? t?râmul ?sta e Împ?r??ia celor O Mie de Oglinzi? Hai, c? n-avem timp de pierdut!
?i tot a?a, ?i tot a?a, de prin?ul habar nu mai avea dac? zboar?, sau dac? galopeaz?, dac? arm?sarul lui cel înaripat e murg, sur, sau alb ca spuma laptelui; nu mai ?tia nici dac? zalele ce le purta erau argintii, brumate precum o?elul, sau g?lbui precum aurul; nu ?tia nici dac? ?ine în mân? un arc, o lance, un palo?, sau un jungher – nimic nu mai ?tia ?i, pe când toate cele i se înv?lm??eau în minte din ce în ce, deodat? se trezi trecând por?ile unei cet??i cum nu se mai v?zuse de înalt?.
Calul se n?pusti pe uli?e, iar prin?ul f?cu ochii mari când z?ri sumedenia de oameni din jur care nu se mi?cau, de parc? înghe?ul i-ar fi cuprins pe to?i, deodat?. Pe ni?te fere?ti sparte, v?zu un brutar încremenit care p?rea s? fr?mânte coca împietrit? pe o mas? acoperit? de o pojghi?? sub?ire de ghea??, mai încolo z?ri un fierar care b?tea o potcoav? în copita unui cal nemi?cat a c?rui coam? flutura zbur?t?cit? de viscol, mai departe z?ri ni?te copii care p?reau s? pluteasc?, la fel de împietri?i, urm?rind o minge din cârpe înghe?ate ce st?tea deasupra caldarâmului, ?i tot a?a, ?i tot a?a.
- Dar ce, Doamne iart?-m?, au p??it to?i oamenii ??tia?
- Nu mai privi la nici unul dac? nu vrei s? sfâr?im ca ei, îl îndemn? calul. Ce ?i-a zis dânsa?
Nu trecu mult ?i ajunser? în fa?a unui turn înalt din piatr? cioplit?.
- Am ajuns, st?pâne! Acum, gr?be?te-te s?-?i iei aleasa inimii, c? deloc nu mai avem timp.
Prin?ul desc?lec? ?i se repezi pe sc?rile turnului, urcându-le degrab?, numai c? din nou i se p?rea ba c? zboar? pe deasupra unui munte, ba c? tocmai intr? în cetate, ba c? se repede pe uli?e, ba c? urc? pe un altfel de sc?ri, ?i tot a?a.
Scuturând capul ca s? alunge vedeniile, se n?pusti pe u?ile ce duceau în iatacul prin?esei-din-oglind?. Când d?du ochii cu ea, prin?ul cel r?u sim?i c?-l ia cu o ame?eal? nemaisim?it?: aievea, prin?esa era ?i mai frumoas? decât pe fundul cuf?ra?ului din mahon. Nu, nu era o prin?es? din aceea cu care erau obi?nui?i împ?ra?ii ?i regii de pe t?râmul lui, o, nu! Se purta dreapt? ?i falnic?, era îmbr?cat? precum un vân?tor, în pelerin? scurt? din piele de c?prioar? doborât? la început de toamn? ?i era înc?l?at? cu cizme cu carâmb înalt, cât despre ochi… Erau la fel de str?pung?tori precum ochii lui ?i c?tau dintr-o parte în alta de parc? s-ar fi aflat în cap de acvil?, nu de om.
Îns?, de cum îl v?zu pe prin?ul cel r?u, ochii i se îmblânzir?.
- Of, cât te-am a?teptat! Cât te-am a?teptat ca s? g?se?ti oglinda, înainte de toate, ?i cât am mai a?teptat apoi ca s? vii încoace! Vie?i de ani ?i ani de zile!
Prin?ul cel r?u d?du din cap, precum un pezevenghi. Se apropie de ea ?i ea f?cu la fel. Era ceva… era altfel. D?du s? spun? prin ce trecea, numai c? prin?esa-din-oglind? deodat? ridic? mâinile:
- Nu. Nu e timp acum. Nu. Nu…
Prin?ul cel r?u cl?tin? din cap. ?tia c? nu e timp. Nu o s-o acopere cu s?rut?ri ?i nu o s-o strâng? la piept, nu, nu. Cu toate astea, prin?esa mai f?cu un pas c?tre el, ca mânat? de o putere nev?zut?, pân? ce, deodat? scutur? din cap.
- Nu. Nu acum, mai spuse ea o dat?. Hai s? mergem.
Numai c?, de îndat? ce se preg?tir? s? ias? din iatac, prin?ului îi c?zur? ochii asupra unei oglinzi mari, pe jum?tate ascuns? înd?r?tul unor draperii grele din catifea. Din oglinda aceea se ridicau ni?te zgomote care-i aminteau de ceva. Apoi, auzi un glas bine cunoscut, strecurându-se afar? din undele oglinzii:
- Ce-i cu tine, M?ria Ta? Te pierzi ?i pe tine, î?i pierzi ?i palatul, ?i-?i mai pierzi ?i regatul! Ce-ai p??it la vân?toare, c? uite, ne ducem cu to?ii de râp?!
- Ce-i asta? – întreb? prin?ul cel r?u ?i, cuprins de o furie pe care n-o mai sim?ise de mult, se repezi la oglind? ?i trase draperiile în l?turi.
V?zu oglinda. În oglind?, se z?ri pe sine însu?i, în palatul de acas?. De undeva se auzea glasul sfetnicului de tain?, cum îl îndemna s?-?i adune min?ile. R?spunsurile prin?ului cel r?u de dincolo erau abia auzite. Apoi, bezna deodat? se coborî în oglind? ?i se auzi un pocnet sec. Cel?lalt prin? r?u tocmai închisese cuf?ra?ul de mahon.
- Pe cine… Pe cine ai chemat tu aici? – î?i g?si prin?ul cu greu cuvintele.
- Pe tine, pe cine altul? Hai s? mergem, acum! Hai, c? nu mai e timp!
Prin?ul scutur? din cap. Se apropie de oglind?. O cioc?ni. Se aplec? într-o parte ?i privi înd?r?tul ei, precum copiii.
- ?in minte, începu el, ?in minte c? ori de câte ori deschideam cuf?ra?ul, m? chemai. Tot a?a l-ai chemat ?i pe… el? – f?cu semn prin?ul c?tre oglind?.
- Nu strica totul. Tu ai ajuns aici. Acum putem pleca, iar eu pot s? scap pentru totdeauna de pe acest t?râm. Nu ?tiai c? aici e Împ?r??ia celor O Mie de Oglinzi?
- Ba da. Dar, înainte de toate, vreau s? ?tiu pe cine ai chemat în ajutor. S? fiu chiar eu acela pe care tu l-ai a?teptat?
- P?i, cine altul, c? doar m-ai v?zut în oglind?…. Tu ai ajuns aici. Hai s? plec?m. Acum!
Prin?ul cel r?u se cutremur?. O iubea, da, dar ?tia c? poruncile le d?duse totdeauna numai el, ?tia c? to?i cei din jur se temeau numai de el, iar r?zboaiele le câ?tigase totdeauna numai el.
Nu altul. Niciodat? un altul. Întreb?:
- Atunci, cine este cel care privea acum câteva clipe prin oglind??
Prin?esa-din-oglind? se cutremur?. Ochii i se umezir?.
- Te a?tept de vie?i de ani. De ani de zile. Pe tine te a?tept, zise ea ?i-i spuse pe nume. De ce vrei s? strici tot?
Oh, prin?ul cel r?u mai avusese asemenea discu?ii. ?tia cât erau de grele – erau grele de tot ?i îi era team? c? n-o s-o scoat? la cap?t. Pe de alt? parte, toate discu?iile de acest fel pe care le mai purtase avuseser? loc în ni?te zile lungi, cu ore ?i mai lungi, cu minute ?i clipe care p?reau c? nu se vor sfâr?i niciodat?, negr?bite de nimeni.
?i, mai ales, de nimic.
- Arat?-mi, zise el. Arat?-mi c? eu sunt cel pe care l-ai avut în minte. Arat?-mi c? pe mine m-ai chemat ?i nu pe altul.
Prin?esa-din-oglind? puse capul în p?mânt.
- O s? strici tot. Chiar tot, spuse ea ?i, ce s? fac?, îi ar?t? c? pe el îl chemase, c? pe el îl privise ?i c? de el auzise atunci când i se ursise c? putea s? scape din Împ?r??ia celor O Mie de Oglinzi. Asta îi ar?t?, cum ?tiu ea mai bine.
- Ce-a?i f?cut atât? – îi repezi calul n?zdr?van când ie?ir? din turn, în sfâr?it.
- Fuga! – îi porunci prin?ul cel r?u ?i, f?r? alte vorbe, se arunc? pe spinarea calului, tr?gând-o pe aleasa inimii dup? el.
Iar calul cel n?zdr?van î?i întinse, m?re, cele trei perechi de aripi, ?i se ridic? în înalt. Pentru început, zburar? pe deasupra cet??ii, dar prin?ului i se p?rea ba c? zboar? pe deasupra unui ?es înz?pezit, ba pe deasupra unui pod, ba pe deasupra unei p?duri înghe?ate, ba pe deasupra mun?ilor troieni?i, ba pe….
- Iar??i am vedeniile alea de parc? a? fi în nu ?tiu câte locuri odat?, strig? el la cal.
- În o Mie de Locuri… r?spunse prin?esa-din-oglind? în locul calului. ?i se pare c? e?ti în O Mie de Locuri. Gr?be?te-te, îl îndemn? ea pe cal.
Arm?sarul cel n?zdr?van se înfoie deodat? ?i p?ru c? se face un punct alb-str?lucitor, r?sucindu-se în v?zduh precum cea mai fermecat? ?i ucig?toare s?geat?. Aerul se încinse. Stelele cr?par? în sute ?i mii de buc??i. Negrul sideral se preschimb? în alb.
?i a?a, l?sând o tren? de aburi pe cerul absolut, ajunser? la pu?ul ce ducea înapoi pe t?râmul prin?ului r?mas f?r’ de nume.
- ?ine?i-v? bine, le zise calul ?i d?du s? se repead? în bezna pu?ului, numai c?, în chiar acea clip?, de deasupra se auzi un scâr?âit cumplit, iar din pu? prinser? a c?dea buc??i de piatr? amestecate cu colb ?i pulbere.
- Nu, strig? prin?esa-din-oglind?.
- Prea târziu, forn?i calul, tr?gându-se iute într-o parte ?i nechezând cu team?.
Se oprir? sub un brad falnic, care se scutura de z?pad? odat? cu praful ?i pietrele ce curgeau din pu?, huruind, sfârâind ?i spulberând z?pada, p?rând s? nu se mai ispr?veasc?. Dup? ce t?r?boiul încet?, se porni un asemenea viscol încât prin?esa-din-oglind? oft? din adâncul r?runchilor. Calul gr?i:
- Of, of, of, st?pâne! Eu ?i-am spus s? te gr?be?ti… Ce ne facem acum?
Iar prin?esa-din oglind?:
- Ai stricat tot, îi spuse ea prin?ului cel r?u, pe numele pe care înc? îl mai purta. De acum, cu viscolul ?sta, o s? ne preschimb?m ?i noi precum ceilal?i: o s? încremenim… Ai stricat tot.
Numai c? prin?ul cel r?u abia dac?-i auzea ?i dac?-i vedea, c?ci vedeniile îl n?p?diser? iar??i, mai puternice ca oricând: ba i se p?rea c? galopeaz? peste câmpii înghe?ate, ba c? intr? din nou în turnul din care o luase pe prin?es?, ba c? zboar? pe deasupra unui munte de ghea??, ba c? zboar? înapoi spre palatul s?u de acas?, ba c? urm?re?te un cerb, gata s?-l s?geteze, ba chiar i se p?ru c?-l cheam? în zeci ?i sute de feluri – cu nume nemaiauzite ?i nemaispuse de nimeni…
Buim?cit de vedeniile care parc? îl luau pe sus, ?i v?zând c? din cauza lor abia î?i mai putea z?ri tovar??ii de fug?, prin?ul î?i aminti de cuf?ra?ul de care nu se desp?r?ise nici o clip?. Oglinda din fundul cuf?ra?ului nu-l în?elase niciodat? ?i nici vedeniile nu se îngr?m?diser? vreodat? în ea.
- Ce vrei s? faci? – îi d?du ghes prin?esa-din-oglind?. Ce vrei s? mai faci acum?
Prin?ul cel r?u abia dac? îi auzi glasul, r?t?cit printre sute de alte glasuri ce se ridicau de jur împrejur, urm?rindu-se. Cuprins de presim?iri din ce în ce mai negre, prin?ul deschise cuf?ra?ul ?i, în sfâr?it, z?ri ceva limpede ?i neamestecat cu vedenii.
O v?zu pe prin?esa-din-oglind?. St?tea nemi?cat? ?i îl privea f?r? o vorb?. Era la fel ca cea de al?turi… sau nu? Poate c? cicatricea de pe frunte s?-i fi fost mai lung?? Sau ochii mai aurii? Hm, cu cât se uita când la una, când la alta, cu atât i se p?rea c? cea din oglind? era pu?in mai altfel…
S? fi fost mai frumoas?? Dar, de ce nu-i vorbea? Prin?ul se trase deoparte ?i se zgâi cu ochi holba?i în oglinda de pe fundul cuf?ra?ului.
Abia atunci recunoscu iatacul în care se afla prin?esa-din-oglind?. Era chiar iatacul lui, cel din palatul de acas?. Ea continua s?-l priveasc?. Parc? i se umeziser? ochii?
- M? recuno?ti? – g?si el cu cale s-o întrebe.
Ea îi f?cu semn c? da ?i ochii i se umezir? ?i mai tare, cât era ea de falnic? ?i de rece. Se mai privir? o vreme, apoi prin?esa-din-oglind? deodat? î?i puse degetul pe buze, f?cându-i semn s? tac?.
- Cea pe care ai scos-o tu din turn… m? aude? – întreb? ea în ?oapt?.
Prin?ul cel r?u îi f?cu semn c? nu.
- Ce faci? – îl întreb? prin?esa de lâng? el. Ce faci?
- O aud, în schimb, eu, spuse prin?esa-din-oglind?, zâmbind din col?ul gurii. O s? m? chemi?
Prin?ul cel r?u înclin? capul. Semn c? da, o s-o cheme. Da. O chema chiar acum.
Iar prin?esa-din-oglind?:
- Tu ai luat-o pe ea. Cel de aici m-a luat pe mine. Dar eu am s? vin dup? tine. A?a st? scris undeva. În ni?te litere.
Prin?ul cel r?u privi pe furi? la cea pe care o salvase ?i rosti, abia auzit:
- O s? întârzii mult?
- Nu prea! O s?-mi ia nici mai mult, nici mai pu?in decât pân? scriu povestea în care te salvez de pe cel?lalt t?râm.
Nedorind s? în?eleag?, prin?ul se cl?tin?, dar vedeniile îl n?p?dir? din nou, furioase ?i r?ut?cioase, parc?. Privind de jur-împrejur, cel f?r’ de nume, de acum, î?i d?du seama c? abia o mai putea deosebi pe prin?esa lui de zecile ?i sutele de prin?ese care î?i frângeau mâinile, r?t?cind prin jurul pu?ului împreun? cu ceilal?i asemenea lui ?i cu arm?sarii lor care nechezau îngrozi?i, înf??ându-se în aripile lor uria?e. Era ger ?i viscolul b?tea n?praznic. Ningea de ziceai c? v?zduhul tot vroia s? se fac? z?pad?.
- O s? scrii o poveste?! – reu?i s? îmgaime într-un târziu cel r?mas f?r’ d? nume. Nu-i p?sa c? striga ?i c? prin?esa de lâng? el auzea tot. O s? scrii o poveste în care tu o s? vii aici ca s? m? salvezi?!
- Cum s? nu, zâmbi din col?ul gurii prin?esa-din-oglind?. O s? scriu povestea ?i-am s?-i spun, cum altfel, Prin?ul-din-oglind?.
?i, spunând asta, prin?esa p?ru s? priveasc? în sus. Prin?ul-din oglind? se d?du într-o parte, privind piezi? în cuf?ra?, str?duindu-se s? z?reasc? la ce se uita prin?esa, dar nu v?zu nici acoperi?ul de sticl? de acas? ?i nici literele care se în?iruiau pe el, gr?bite, care litere tocmai spuneau c? tocmai spuneau.
 
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X