singuratate pe mare

29 aprilie 2008
e vorba de o noapte in care ne-am simtit tare singuri desi eram 27 de insi. mi-am amintit de acea intamplare dupa ce am vazut un documentar despre krakatoa.
eram la sud-est de cipru si ne indreptam spre beirut , intr-un an in care libanul era, mai dihai ca acum, scena unor carnagii fabuloase. ei, si pe cand ne taram noi usurel-usurel spre destinatie, comandantul deodata devine mai tensionat. ne cheama la ecranul radar (pe mine inclusiv, desi eram doar medicul navei) si ne arata un front urias care se apropia de noi cu lentoare.
de regula, nu ma speriam usor – de data aceea a fost altfel, ptr. ca i-am vazut si pe ceilalti cum devin mai tacuti. nu-ti trebuia prea mare experienta ca sa asimilezi in frontul acela reflexia unui tsunami , mai ales ca nici insula thera nu era f. f. departe de noi.
pe atunci (era 1989) nu existau sisteme de alarma pt. tsunami si chestii din astea. pe de alta parte, iti era oarecum rusine sa incepi sa intrebi in dreapta si in stanga, din port in port : "bai, a venit cutremuru’ peste voi?" ,  sau alte chestii d’astea.
prin urmare, am asteptat. stiti care a fost semnul pe care ni l-am trasat ca sa vedem daca e nasol sau nu?
semnalul celorlalte nave vizibile pe radar – semnalul navelor situate intre noi si frontul ce avansa. priveam la punctele alea cu ochii scosi, fara sa scoatem o vorba, sa vedem daca o sa dispara dupa ce uriasa umbra va trece peste ele.
ca si cum ne puteam pregati de ceva daca punctele dispareau. ca si cum ar fi fost vreun plan de facut.
ca si cum am fi putut sa ne punem in ordine mintile.
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X